Expoziție inedită de benzi desenate. Câțiva tineri din Cluj au scos astfel în evidență problemele societății

×
Publicitate

Inspirați încă din copilărie de celebrele benzi desenate, câțiva tineri artiști de la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca au creat o colecție proprie, cu peste 500 de exemplare, pe care au expus-o publicului.

Lucrările studenților scot în evidență problemele cu care societatea s-a confruntat în ultima vreme și explorează viitorul urban prin inovare.

Lucrările tinerilor artiști au fost prezentate publicului într-o formă inedită. Cei care au trecut pragul expoziției au putut vedea benzile desenate printr-un labirint, ca o poveste. Printre creatori l-am găsit și pe Ștefan, care a redat prin desene începutului pandemiei.

„Lucrările de aici sunt o documentare în Italia în timpul pandemiei. Am urmărit ce se întâmpla pe balcoanele oamenilor în perioada de lockdown și mereu era amuzant că auzeai oameni care strigă unul la altul de la un balcon ca să comunice și am încercat cumva să surprind cum își petreceau timpul”, a spus Ștefan Sebastian.

Chiar dacă astfel de expoziții nu sunt atât de populare la noi, cei care s-au hotărât să se bucure de acest tip de artă nu au regretat.

Este foarte copilăroasă și desenele sunt foarte bine făcute. Se vede că sunt oameni care au lucrat din greu și le place ce fac”, a spus un vizitator.

Pe lângă vizionarea expoziției, vizitatorii au șansa de a crea primele lor benzi desenate într-un colț special amenajat, sub îndrumarea organizatorilor. Cei mici au fost încântaţi.

Expoziția are ca miză implicarea publicului și a fost gândită chiar în acești termeni. Avem un labirint pe care îl putem parcurge și să putem afla câteva dintre conceptele care ar putea să ne preocupe”, a spus Anamaria Tomiuc, organizator.

Expoziția de benzi desenate de la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca va fi deschisă publicului până pe 25 martie.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
”Mâncarea viitorului”. Au apărut tabletele în care sunt comprimate diferite feluri de mâncare și rezistă până la 10 ani

Au apărut și în România produse care pot să înlocuiască alimentele în situații de urgență, cum ar fi cutremurele, inundațiile sau conflictele armate.

Pățania unui român accidentat de un ucrainean fără asigurare la mașină

Peste 70.000 de mașini înmatriculate în Ucraina au intrat în țara noastră de la izbucnirea războiului în țara vecină.

Peste 1.000 de clădiri ar putea fi reconsolidate cu bani de la Comisia Europeană. Problema rămâne birocrația

1.400 de clădiri ar putea fi consolidate și eficientizate energetic pe bani europeni în următorii trei ani.

Recomandări
DW: ”Războiul Rusiei ajunge în România”. Germanii remarcă lentoarea autorităților de la București

Războiul Rusiei a ajuns în România și Republica Moldova, constată nemții de la Deutsche Welle, într-un articol care evidențiază și reacțiile lente ale Bucureștiului față de repetatele agresiuni moscovite. DW consideră incursiunile ruse drept deliberate.

Primul Boeing 738 Max 8 din flota TAROM a ajuns în țară. Pe ce rute va zbura avionul ”Mircea Lucescu” | VIDEO

Prima aeronavă Boeing 738 Max 8 a intrat, sâmbătă, în flota TAROM. Se numeşte Mircea Lucescu şi are 189 de locuri. Avionul va zbura pe rutele Paris, Amsterdam, Madrid şi Cluj.

Vreme instabilă în România până duminică seara. ANM anunță ploi torențiale și vânt puternic. HARTĂ

Meteorologii au emis o informare de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică şi cantităţi însemnate de apă, ce vizează iniţial jumătatea de est a ţării, apoi fenomenele meteo se extind în sud-est şi local în centru şi sud, până duminică.