Doi adolescenți din Vrancea, reținuți după ce au postat pe TikTok cum dansau pe manele pe mașina de Poliție

×
Publicitate

Scene incredibile în Vrancea, unde doi tineri au dansat pe o mașină de poliție și au vandalizat autoturismul. Acum sunt însă la un pas să ajungă după gratii.

Cei doi adolescenți, de 15 și 16 ani, au postat luni noapte o înregistrare pe rețelele sociale, în care cântă și se distrează pe portbagajul unei mașini a Poliției Rurale din Tâmboiești. Polițiștii au reușit să-i identifice și i-au dus la audieri.

"Șase, șase e poliția,
Iară' bate-n ușă să mă ia,
A trimis mascații după noi,
Că sună vecinii la 112
".

Clipul a fost filmat de cei doi adolescenți, care au considerat că gestul lor le va aduce celebritatea pe Tik Tok. Și le-a adus-o, însă împreună cu un dosar penal, după ce înregistrarea a făcut ocolul țării și a ajuns și în posesia Poliției.

 

Ridicați de acasă de mascați

 

Paula Enache, purtător de cuvânt IPJ Vrancea: ”Deși polițiștii nu se aflau în apropiere în acel moment, iar tinerii au crezut că gestul lor nu va avea repercursiuni la scurt timp au fost identificați de polițiști”.

Teribiliștii, filmați în timp ce vandalizează mașina Poliției Rurale, sunt doi băieți din localitatea Tâmboiești, județul Vrancea. Ei au descoperit autoturismul parcat în fata secției și au trecut la acțiune.

 

 

În urma dosarului penal care a fost deschis de către politia națională, suspecții au fost vizitați acasă și de mascați care i-au ridicat și i-au dus la audieri.

Acum, ambii sunt cercetați penal pentru distrugere. Dosarul celor doi adolescenți a ajuns în fața procurorilor din Vrancea.
 

 

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Citește și...
62219271
Reducerea de 5%, temporară, a TVA-ului la gigacalorie, în discuție. „Orice reducere de venituri trebuie discutată cu UE”

Preşedintele PNL Florin Cîţu a declarat, marţi, la Senat, că Ministerul Finanţelor Publice a venit cu o propunere de reducere, temoporar, a TVA-ului la gigacalorie, cu 5%.

62228808
Doi soți din landul german Saxonia au decorat 444 de brazi în locuința lor

O familie din landul german Saxonia Inferioară va avea, anul acesta, un Crăciun foarte colorat.

62228801
Direcțiile silvice au readus muflonii în țară. Preparatele din carnea sa se vând cu 110 lei kilogramul

După ce muflonii au dispărut de la noi, încercăm acum să îi aducem înapoi în păduri. Mai multe direcții silvice au început să îi crească în țarcuri. Animalul este un trofeu valoros pentru vânători, dar și carnea sa este căutată.

Recomandări
Shutterstock oameni la guvern
România a scapat de „junk”, dar pericolul rămâne. Cum a reacționat cursul euro-leu după decizia S&P

România a scăpat de retrogradarea ratingului de țară și rămâne în categoria statelor recomandate investițiilor. Agenția Standard and Poor's avertizează, însă, că dacă nu se va instala un nou guvern, pericolul „junk" la următoarea evaluare este uriaș.

Nicusor dan donald trump x
Fotografia cu Nicușor Dan și Donald Trump, analizată de experți. Ce spun despre autenticitatea imaginii

Fotografia în care președintele Nicușor Dan și partenera lui apar alături de Donald Trump la New York stârnește controverse.

62398345
Ce spun ungurii despre cel mai mare parc fotovoltaic din Uniunea Europeană care va fi construit în România

Un proiect uriaș de energie solară ar putea transforma România într-unul dintre cele mai importante centre de producție de energie fotovoltaică din regiune, scrie presa ungară.