Cum să alegeți vinul în funcție de preparatele culinare servite. Sfaturi din partea specialiștilor

×
Publicitate

Mâncărurile preferate merg mai bine cu vinuri asortate. Alb, roșu sau roze, licoarea zeilor, care dă savoare preparatelor culinare, nu lipsește în aceste zile din meniu.

Specialiștii ne dau câteva ponturi: peștele înoată bine în vin alb, iar desertul face echipă cu un vin mai dulce.

O cramă situată la câteva zeci de kilometri de Buzău, pe dealurile Istriţei, s-a pregătit intens pentru livrările de sărbători.

Specialiştii spun că cel mai uşor este să ne alegem prima dată preparatele culinare iar apoi să le asociem cu batura preferată.

Stelian Ştefan, somelier: "Vinul şi mâncarea se ajută, sunt ca femeia şi bărbatul, crează un mariaj benefic organismelor şi stării noastre sufleteşti."

Aşadar fie că vorbim de un vin alb, roşu sau roze, acesta trebuie să completeze savoarea mâncărurilor. Vinul alb, sau vinul de energie solară, se asortează cu salatele, preparatele din pasăre şi peşte. Vinul roşu este potrivit lângă o carne roşie şi în general mâncărurilor cu preparare lentă, aşa cum sunt şi sărmăluţele.

Dacă ne gândim la sarmalele româneşti pe care cu siguranţă toţi le vom avea pe mese de Crăciun şi poate de Revelion, vinul roşu este mult mai bun ca opţiune de asociere decât vinul alb, reuşeşte să taie puţin din grăsime.

Relaxarea este asociata vinurilor roze, care pot fi servite alături de fructe de mare şi pește, sau se pot consuma şi la căldură şemineului, la un pahar de vorbă.

La fel de bine funcţionează şi cu deserturile şi da, pentru mulţi dintre noi vinul roze apare ca moment de relaxare atunci când ne bucurăm de deserturi.

Însă desertul nu trebuie asociat întotdeauna cu vinul roze. Specialiştii spun ca regulă de bază este alegerea unui vin mai dulce decât deşertul, pentru că licoarea să-i pună în valoare şi să-i completeze aromele.

Mihai este somelierul unui restaurant din Timişoara şi are propriul magazin de vinuri. El este adeptul vinurilor spumante şi recomandă ca o masă îmbelşugata să înceapă altfel decât ne-am imagina.

Mihai Lambrino, somelier: "Aş începe cu o şampanie, iar ea este uşor de asociat cu orice. Vinul roşu cu aciditatea specifică ne ajută să continuăm masa într-un mod plăcut, depinde fiecare ce are pe masa lui, dar mă gândesc la clasicele piftii, la salatele de beouf, cu siguranţă am putea găsi un vin alb care să stea bine alături sau pentru cei care îndrăgesc rozeul de ce nu."

Aşadar, sta în puterea noastră să ne facem sărbătorile cât mai fericite.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62165977
Mulți români au ales Băile Felix ca destinație de vacanță. Cât costă un sejur de 7 nopți de Revelion

În vestul țării, la Băile Felix, oaspeții au fost mai puțini și au avut un Crăciun liniștit, fără agomerație și petrecerile spectaculoase cu spumă.

62165975
Sute de turiști s-au plimbat cu Mocănița în Bucovina. La finalul traseului au fost întâmpinați cu bunătăți

Bucovina s-a transformat într-un furnicar.

61930769
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ștefan. Ce este bine să faci în această zi

Sfântul Ștefan 2020. Sfântul Ştefan, primul care a vestit şi mărturisit credinţa în Hristos, este prăznuit de creştini în a treia zi de Crăciun

Recomandări
Pnl bolojan
Ce a decis PNL după discuția cu Luca Niculescu despre noul Guvern, ”având în vedere situația în care se găsește România”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat că l-a informat pe premierul desemnat, Luca Niculescu, că Partidul Național Liberal nu intenţionează să participe în acest guvern și, de asemenea, că va intra în opoziție dacă PSD va fi la putere.

Id240918 inquam photos george calin
Vești proaste de la BNR: inflația va crește din nou. Combustibilii, energia și cursul leului pun presiune pe prețuri

Conducerea Băncii Naţionale a României (BNR) se aşteaptă ca rata anuală a inflaţiei să urmeze o traiectorie ascendentă până la finele anului curent, pe fondul creşterii preţurilor la combustibili şi energie şi a majorării cotaţiilor la materiile prime.

Luca niculescu
Luca Niculescu, după discuțiile cu PNL: „Nu mi s-a părut că primesc propunerea PSD cu cea mai mare deschidere”

Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat, joi, după discuțiile cu delegația PNL, că aceștia au ascultat propunerea de la PSD referitoare la participarea la guvernare. „Nu mi s-a părut că o primesc cu cea mai mare deschidere”, a mai spus el.