Cum au probat procurorii moartea soției ”Mâncătorului de femei” din Suceava, chiar dacă nu au găsit cadavrul

62204385

Procurorii au obținut dovezi ale crimei de la Facebook și din înregistrări efectuate chiar în casa lui Vasile Lavric, supranumit ”Mâncătorul de femei”, chiar dacă nu au găsit cadavrul ultimei sale soții. Bărbatul își instruia copiii cum să mintă.

 

Ancheta în cazul ”Mâncătorului de femei” din Suceava, trimis în judecată pentru omor și profanare de morminte după ce și-ar fi ucis trei soții și o iubită, a fost una extrem de complexă, în condițiile în care anchetatorii nu au reușit să descopere până acum niciun cadavru, scrie Monitorul de Suceava.

Cu toate acestea, probele descoperite de procurorul de caz de la Parchetul General sunt suficient de puternice pentru ca judecătorii să-l mențină după gratii pe bărbatul de 63 de ani, procesul acestuia urmând să înceapă în luna august.

Printre probele indirecte, dar concludente, se află inclusiv date obținute de la Facebook cu privire la activitatea pe rețeaua de socializare a ”Mâncătorului de femei”, obținute prin intermediul autorităților americane.

De asemenea, anchetatorii au putut asculta prin tehnica de înregistrare instalată în locuința din Rădăuți a suspectului cum acesta își instruia copiii ce să spună anchetatorilor pentru a nu-l incrimina.

 

Cum sunau întrebările la care bărbatul a refuzat să răspundă la detectorul de minciuni

 

De asemenea, a contat foarte mult și faptul că ”Mâncătorul de femei” a refuzat să facă testul cu detectorul de minciuni, deși initial s-a arătat de acord cu asta.

Suspectul s-a răzgândit după ce a văzut cum sunau întrebările la care trebuia să răspundă:

”- Anul trecut, cu bună știință, ai omorât-o pe Lavric Aurica?
- În ultima noapte petrecută cu Lavric Aurica i-ai făcut vreun rău fizic acesteia?
- Vie sau moartă, știi sigur locul unde se află Lavric Aurica?”.

Specialiștii de la Criminalistică au concluzionat că „potrivit literaturii de specialitate, toate aceste comportamente sunt specifice unui subiect nesincer”.

Femeia despre care bărbatul spune că a plecat de bună voie de acasă pe 10 iunie 2020 a fost căutată efectiv peste tot.

Procurorii au luat date de la toți cei 238 de operatori de transport persoane din România, au căutat în toate instituțiile de asistență socială și toate mănăstirile din țară, fără a afla nimic de ea.

 

Prima sa victimă avea 16 ani când a dispărut, în 1995

 

Mai mult, femeia nu și-a luat niciun bagaj, nu a folosit în tot acest timp nicăieri cartea de identitate sau cardul de sănătate, nu și-a mai accesat contul de Facebook și conturile bancare și nici nu și-a mai contactat copiii sau rudele.

„În aceste condiții, ipoteza potrivit căreia victima ar fi plecat voluntar de la domiciliu și ar locui în prezent în altă parte nu poate fi luată în calcul în mod rezonabil”, a concluzionat procurorul de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Coroborând toate aceste date, rezultă că femeia a fost ucisă și cadavrul ascuns, iar autor ar fi Vasile Lavric, cel care este și judecat acum pentru această faptă.

Iar aceasta ar fi doar ultima victimă omorâtă de cel supranumit ”Mâncătorul de femei”. Bărbatul este suspectat de uciderea altor trei femei- două foste soții și o iubită. Prima victimă avea 16 ani când a dispărut, în 1995.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62204375
Bărbat amenințat cu pistolul în trafic, după ce a claxonat un alt șofer. Victima, șocată de reacția poliției. VIDEO

Un șofer din Sibiu a fost amenințat în trafic, cu un pistol, după ce a claxonat un alt participant la trafic, pe motiv că nu și-a păstrat banda de circulație.

62197070
O tânără din Botoșani și iubitul ei au dat foc casei unei mătuși, cu 2 copii înăuntru, pentru că a blestemat-o pe Facebook

O tânără și iubitul ei din Botoșani au fost reținuți de polițiști pentru că au dat foc unei case, după ce proprietara locuinței i-a blestemat copilul pe Facebook. În imobil se aflau cei doi copii ai victimei, dar nimeni nu a fost rănit.

62204348
Prima floare din România protejată la nivel european: Cum s-a ajuns aici și ce se va schimba

Tuberoză de Hoghilag ar putea deveni prima floare din România protejată la nivel european.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.