Cetățenii din Târgu Mureș, avertizați prin RO-Alert după ce un urs a fost văzut în oraș

×
Publicitate

Un urs a stârnit panică într-un cartier din Târgu Mureș. Animalul s-a aventurat într-o zonă locuită de foarte multe familii cu copii mici - cel mai probabil în căutarea hranei.

A fugit, în cele din urmă, înapoi spre pădure, dar autoritățile au considerat că se impune emiterea unei avertizări prin sistemul RO-Alert. Mai ales că incidentul s-ar putea repeta oricând.

Alerta s-a dat de dimineaţa, în jurul orei zece. Un localnic a sunat la 112 și a anunțat că s-a trezit cu ursul în curte.

Cel mai probabil animalul a coborât din pădure după. Oamenii au intrat în panică, mai ales că în zonă sunt şi multe familii cu copii.

Mai există un factor care le dă insomnii: unii dintre ei cresc animale ori au stupi în curte, așa că ursul ar putea fi tentat să revină.

Cristian Virag, purtător de cuvânt ISU Mureş: "ISU Mureş a transmis un mesaj de avertizare a populaţiei de tip RO-Alert. Recomandăm pe această cale populaţiei să ţină cont de informaţiile primite şi să evite zonele acestea."

Astfel de episoade s-ar putea repeta oricând, mai ales că vine iarna, iar sălbăticiunile nu găsesc așa multă hrană în păduri.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62160296
Rugăciunea ”Tatăl nostru” a fost modificată. Cum va suna de acum înainte
Duminică, 22 noiembrie, a fost ultima dată când rugăciunea „Tatăl Nostru”, așa cum o cunoaștem dintotdeauna, a fost recitată la Liturghie.
62160292
O fetiță de 11 ani a salvat un rechin blocat între stânci, în Australia. VIDEO
O fetiță din Australia a salvat un rechin rămas blocat între stânci, care ar fi murit dacă nu intervenea.
62160278
Un bărbat a ajuns la spital, după ce a înghițit o baterie. Motivul pentru care medicii au crezut că a suferit un infarct
Un bărbat a ajuns de urgență la spital, crezându-se că a suferit un infarct, însă totul fost o alarmă falsă.