Cel mai cunoscut țap din Germania va ghici rezultatul meciului dintre România și Belgia

×
Publicitate

Cel mai cunoscut țap din Germania va fi transformat în oracol, la EURO. El va fi pus să ghicească rezultatul meciului dintre România și Belgia.

Totul se va întâmplă într-o conferință de presă, care va avea loc la gradina zoologica din Koln, orașul în care vor juca ai noștri, sâmbăta, de la ora 22:00, la Pro Tv, și pe Voyo.

Hennes al 9-lea este țapul mascotă al celor de la FC Koln, iar de 5 ani este adus pe stadion la meciurile echipei germane. Predecesorul sau a fost pensionat la vârstă de 12 ani din cauza unor probleme de sănătate.

Sâmbăta, înainte de România - Belgia, nemții îl vor pune pe Hennes să aleagă câștigătoarea partidei de la Koln. Evenimentul va avea loc la gradina zoologică.

Dorinel Munteanu și Jean Vladoiu sunt fotbaliștii romani care au jucat la Koln și au avut ocazia să-l întâlnească pe cel mai cunoscut țap din Germania.

Dorinel Munteanu: „Din prima secundă de când am văzut aceasta mascotă, acest țap, mi-a rămas întipărit în minte, și această mascotă, dar și această tradiție trebuie respectată de toți jucătorii și toți oamenii care merg la acesta echipă. S-au mai schimbat pentru că au mai îmbătrânit și acei țapi.”

Primul țap ales mascotă a intrat în serviciu acum 75 de ani. Cei care au jucat acest rol nu au avut mereu viață ușoară cu unii dintre fotbaliști. Fotbalistul nigerian de la FC Koln a fost amendat pentru modul în care s-a comportat cu mascota vie a echipei.

Pe de altă parte, nemții au lansat moda cu animalele oracol. La mondialul din 2006, organizat de Germania, caracatița Paul a ghicit aproape toate rezultatele. Acum, elefantul Bubi a devenit oracolul de la Euro și a început cu dreptul, a prezis victoria Germaniei în meciul de deschidere cu Scoția.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62459060
Trei elevi români, premiați la cea mai prestigioasă competiţie de ştiinţă şi inginerie din lume. Proiectul câștigător
Trei elevi de la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti au fost premiaţi la International Science and Engineering Fair, cea mai importantă şi prestigioasă competiţie de ştiinţă şi inginerie din lume, pentru competitorii sub 21 de ani.  
62459049
Cea mai atractivă fată fără adăpost a găsit aplicația care o scutește de plata chiriei „Mi-am irosit banii până acum”
Considerată cea mai sexy fată fără adăpost de la Antipozi, Emily a găsit o modalitate să nu plătească chirie, chiar dacă are bani suficienți pentru asta. Tânăra se folosește de aplicațiile „de agățat” ca să-și petreacă noaptea la pretendenți.
62459023
VIDEO. Aproximativ 20 de bărbaţi îmbrăcaţi în negru şi înarmaţi cu ciocane au jefuit un magazin din bijuterii din California
Aproximativ 20 de bărbaţi îmbrăcaţi în negru şi înarmaţi cu ciocane au intrat prin efracţie într-un magazin de bijuterii la Sunnyvale, în California, şi au furat bijuterii, au anunţat autorităţile.