La Azuga aveau deja schiurile în picioare elevi din Timișoara, Sibiu, București sau Câmpina.
Atenți la instructori, cei mici învață rapid primele mișcări și vor mai mult.
Andrei: „Îmi place foarte mult de dealul ăsta pentru că aici zburăm."
Diana Utfineanț, cadru didactic: „În primul rând pentru distracție, în al doilea rând ca să ne inițiem și în acest sport. Și copiii sunt dornici să învețe acest sport."
O tabără de o săptămână pe Valea Prahovei costă între 2.000 și 3.000 de lei, în funcție de numărul de zile și de condițiile de cazare. Dar tabăra nu înseamnă doar schi.
Constantin Pușcașu, organizator tabere: „Înseamnă socializare, înseamnă petrecere de timp liber fără părinți, înseamnă reguli, ore de trezire, ore de culcare, ore de odihnă, foarte multe reguli pe care le respectăm din ce în ce mai greu."
Și pentru monitori este o perioadă aglomerată.
Andrei Pintenaru, instructor de schi: „Eu chiar am rezervare din octombrie făcută pentru vacanța din februarie, păcat că toată lumea se înghesuie doar în vacanță. Un elev cu o capacitate motrică medie, în jur de 10 ore cu monitor atestat, coboară o pârtie roșie cum este Sorica."
Aici o lecție privată costă 200 de lei, dar se adaugă echipamentul închiriat și prețul cartelelor de acces pentru instalațiile pe cablu, așa că suma se dublează.
Oana Tănăsica, mama: „Nu e nici ieftin, nici foarte scump, investești niște bani și în echipament și în lecții, dar merită."
Alexandru Potrașcu, instructor de schi: „Azi am un grup de trei copii cu care schiez toată ziua de dimineață, de la 9."
Femeie: „Avem doi băieți, pentru cel mare a început azi prima lecție de snowboard cu instructor, noi l-am solicitat încă de acasă, din Constanța fiind, am sunat aici și am rezervat."
În Poiana Brașov, un instructor acreditat cere între 180 de lei și 290 de lei. Prețurile diferă pentru lecțiile de grup.
Teodora: „Poți să mergi și cu viteza, și fără, poți să faci și scheme. Pentru că mi s-a rezolvat musculatura și mentalitatea."
Angelo Ghiobel, instructor de schi: „Cereri sunt, lumea e interesată din ce în ce mai mult de a și lua un instructor, ceea ce ne bucurăm pentru că vrem să ne ferim de accidentări."
Au succes și taberele organizate în Cluj, Maramureș ori Suceava. Acolo, părinții au plătit de la 1.500 lei pentru cinci zile până la 2.700 lei.