Cadrele medicale au fost colindate, în semn de recunoștință, de artiștii Operei Naționale Române Iași

×
Publicitate

A fost o seară plină de emoție la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, acolo unde cadrele medicale au fost colindate de artiștii Operei Naționale Române.

Este vorba despre un gest simbolic de recunoștință față de medicii, asistentele și infirmierele care au luptat cu pandemia în ultimii aproape doi ani, spun organizatorii.

Profesorii de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” și-au răsfățat auzul aseară cu o mulțime de colinde cântate de artiștii Operei Naționale Române Iaşi, alături de corul copiilor.

Pentru medicii prezenți la spectacol, momentul artistic a fost deosebit, deoarece, pe lângă emoțiile momentului, și-au putut vedea colegii și în afara spitalelor.

Ioana Grigoraș, președintele Senatului UMF Iași, medic primar ATI: „Este o inițiativă absolut minunată aduce laolaltă, în aceeași sală, oameni care cu eforturi nebănuite au găsit resurse fizice și emoționale extraordinare mergând până aproape la sacrificu pentru a face față unor provocări fără precedent”.

Egidia Miftode, coordonator disciplina de boli infecțioase UMF Iași: „A fost o surpriză foarte plăcută colegii de la spitalul de boli infecțioase și-au dorit să iasă să socializeze pentru că pentru noi, ultimii doi ani de zile, socializarea a lipsit, am socializat cu pacienții noștri”.

Oamenii scenei au fost, la rândul lor, cât se poate de entuziasmați să le poată oferi medicilor această bucurie.

Jean Kristof Bouton, bariton: „Pentru mine este o mare onoare să pot să cânt aceste colinde pentru medici și pentru munca și efortul pe care l-au făcut mereu”.

Muzicienii au pregătit concertul ca un gest de mulțumire adresat cadrelor medicale pentru toată răbdarea, dedicația și empatia de care au dat dovadă în îngrijirea celor afectați de coronavirus.

Andrei Fermeșanu, coordonator artistic Opera Națională Română Iași: „Este un gest de reciprocitate pentru că medicii și cadrele didactice sunt alături de noi în lupta cu aceasta boală”.

Opera Națională Iași va organiza spectacole de Crăciun și pentru publicul larg, pe 22 și 23 decembrie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62231291
Magazinele second-hand, în topul preferințelor românilor cu venituri medii

Mulţi români preferă hainele "de firmă", chiar dacă nu și le permit la prețul întreg, "de nou", așa că apelează la varianta second-hand.

62231288
Avertizare de avalanșă de gradul 4 la altitudini de peste 1800 de metri în munții Făgăraș

Salvamontiștii și meteorologii au transmis o avertizare de pericol însemnat de avalanșă în munții Făgăraș.

62231286
O bătaie ca la K1 a avut loc pe o stradă din Cluj-Napoca. De la ce a pornit totul

O bătaie ca la K1 a avut loc pe o stradă din Cluj-Napoca, după ce un tânăr de 27 de ani, supărat că mașina lui scumpă fusese lovită de un șofer de 70 de ani, a decis să își facă singur dreptate, în trafic.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.