Seara s-a încheiat cu un concert al trupei Subcarpați.
Bucătar: „Pregătesc un bao de pui. O să adăugăm sos special, acoperim cu nucă și ceapă caramelizată. Puțin coriandru, salată de morcov și puiul magic.”
Acest preparat cu specific asiatic i-a atras ca un magnet pe cei care au vrut să încerce gusturi noi.
Femei: „Cea mică a vrut asiatic, ei îi plac chestiile astea și japoneze, și coreene, și am zis să încercăm.”
Lucian, bucătar: „Această mâncare provine din Asia, Taiwan. Pâinica este concepută din orez, specifică părților asiatice.”
Comercianții au adus gusturi din întreaga lume
Atâția comercianți, atâtea gusturi. Zeci de food truck-uri au poposit în Piața Constituției din Capitală pentru festival.
Corespondent PROTV: „Dacă ne uităm în jur, am putea crede că suntem în plină vară, deși calendarul spune altceva. Cei care au venit la festival sunt dornici să încerce preparate noi, dar și să se bucure de vremea frumoasă.”
Băiat: „Burger, am luat și niște pui, porc. Mai spre american aș zice.”
Femei: „Ca de obicei, ca tot românul, cartofi prăjiți.”
Copil: „Mi-am luat un philly steak and cheese. Nu voiam să mă duc acasă să mănânc ce avem și ne-am gândit să ne oprim la festival.”
Copiii profită de ultimul weekend
Pentru copiii veniți alături de părinți la festival, a fost ultimul weekend de distracție înainte de începerea noului an școlar.
Fată: „Mai avem puțin și începem școala, facultatea și facem tot posibilul să ne bucurăm de timpul rămas.”
Seara s-a încheiat cu un concert al trupei „Subcarpați”.
Fată: „Suntem aici cu prietenii și ne simțim foarte bine. A început să scadă puțin temperatura și ne simțim tare bine.”
„Bucharest Street Food Festival” continuă și duminică. Intrarea este gratuită.