Arafat, despre bradul din doze de vaccin de la Palatul Copiilor: ”Amenda de 90.000 de lei este distructivă”

62229542

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat că amenda de 90.000 de lei aplicată organizatorului centrului de vaccinare de la Palatul Copiilor pentru construirea unui brad din doze de vaccin este ”distructivă și exagerată”.

 

Tot el a subliniat că persoanele care au creat acest scandal "sunt exact cei care transmit în fiecare zi mesaje false împotriva vaccinării".

"Când abordăm astfel de situaţii, trebuie să ne uităm şi la spiritul legii şi la aspectele conexe. Amenda care a fost dată, de 90.000 de lei, dacă este dată pe persoană fizică, este distructivă, este salariul ei pe un an întreg. Intenţia persoanei a fost una foarte bună. Riscul prin utilizarea acestor flacoane a fost unul minim. Faptul că aceste flacoane nu conţineau produse biologice, nu conţineau lucruri care să pună viaţa în pericol, să contamineze pe cineva, asta este deja un semn că nu era o problemă majoră. Omul ăsta a vrut să facă ceva inedit, să transmită un mesaj: 'Uită-te la Crăciun, aceste flacoane au salvat vieţi'. Poate că a comis o anumită greşeală din punct de vedere al literei legii, poate că a comis o greşeală că a păstrat aceste flacoane, dar în acelaşi timp trebuie să înţelegem că intenţia a fost una foarte bună. La acest moment, amenda de 90.000 de lei este un mesaj de descurajare totală la orice iniţiativă", a declarat Arafat, într-o conferinţă de presă.

Şeful DSU l-a îndemnat pe organizatorul centrului de vaccinare de la Palatul Copiilor să conteste amenda în instanţă.

"Eu îl încurajez să conteste, să depună contestaţie şi să meargă şi în instanţă. Să nu uităm că cei care s-au supărat pe el şi care au creat scandalul sunt exact cei care transmit în fiecare zi mesaje împotriva vaccinării, mesaje false, care nu au nicio bază ştiinţifică. Noi nu am făcut decât să punem o persoană de sărbători să se trezească cu o amendă de 90.000 lei. Eu sper ca, atunci când ajunge să conteste în instanţă, să existe înţelegere acolo, că măsura este una exagerată", a precizat Arafat.

Preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, a explicat că riscul de contaminare cu acele doze de vaccin folosite la construirea bradului era zero.

"Dacă nu s-au respectat prevederile legale în vigoare, cred că acest lucru a fost sesizat, a fost constatat şi s-au aplicat sancţiuni. Dar pot să vă spun în felul următor: Centrul de vaccinare de la Palatul Naţional al Copiilor şi personalul medical din acest centru este ireproşabil din punct de vedere al activităţii medicale (...) Din punct de vedere al riscului biologic, acele flacoane de vaccin sunt deşeuri medicale, dar sunt deşeuri nepericuloase. Să vă explic. În primul rând, ele conţin vaccin, acest vaccin se administrează oamenilor, al doilea lucru puncţia, înţeparea flaconului, se face cu un ac steril, care nu se foloseşte la pacient. Practic, pentru fiecare persoană în parte se foloseşte un alt ac. În seringă se trage cu un ac şi în momentul în care se administrează pacientului se schimbă acul. Aceste flacoane nu reprezintă un risc biologic, pentru că nu erau contaminate cu produse biologice şi suprafaţa externă a flacoanelor poate să fie dezinfectată foarte uşor. Consider că riscul real biologic era zero", a declarat Gheorghiţă.

Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) au amendat cu 90.000 de lei organizatorul centrului de vaccinare de la Palatul Copiilor, care a autorizat construirea unui brad din recipiente de vaccin, precum şi operatorul autorizat pentru transportul deşeurilor medicale din acelaşi centru.

Mai mult, compania de transport s-a ales şi cu o notificare către Agenţia pentru Protecţia Mediului, în vederea suspendării activităţii, până la remedierea problemelor constatate, privind nerespectarea regimului de transport al deşeurilor medicale, în vederea eliminării.

"Cele trei sancţiuni contravenţionale au totalizat 90.000 de lei. De asemenea, construcţiile respective au fost desfiinţate şi ne-am asigurat că recipientele utilizate din care fuseseră realizate, considerate deşeuri medicale nepericuloase, au fost transportate la un operator specializat, pentru a fi eliminate, aşa cum prevede legea", a declarat comisarul general al GNM, Marioara Gătej.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Lamine Yamal, interzisă pe TikTok: „Eram supărată!”
Iubita lui Lamine Yamal, interzisă pe TikTok: „Eram supărată!”
Citește și...
Salata Cobb, rețeta americană originală care te face să mănânci pe săturate. Ce conține

Salata Cobb este unul dintre cele mai cunoscute preparate americane, născut într-un restaurant celebru de la Hollywood. 

Bunele maniere pe plajă. Regulile de aur pe care orice turist trebuie să le respecte la cearșaf sau șezlong

O zi reușită la plajă înseamnă mai mult decât relaxare și soare. Respectarea regulilor de bun-simț contribuie la confortul tuturor, fie că alegi un cearșaf pe nisip sau un șezlong lângă apă. 

Doi bărbați din SUA au descoperit după 38 de ani că au fost schimbați la naștere. Cum a ieșit adevărul la iveală

Doi bărbați din Statele Unite au descoperit, după 38 de ani, că au fost schimbați la naștere într-un spital din Dakota de Nord. Adevărul a ieșit la iveală în urma unui test ADN făcut din curiozitate, iar acum cei doi au dat în judecată unitatea medicală.

Recomandări
Inundații, acoperișuri smulse de vânt și zeci de turiști blocați. Fenomene meteo extreme cuprind azi întreaga țară

În unele zone din țară, vremea a schimbat foaia și a făcut ravagii. Străzile dintr-o comună din Suceava s-au inundat sâmbătă seară, iar vântul puternic a smuls acoperișul unei case din Maramureș.

În loc să ajute, Trump amenință iar Canada cu jucăria sa favorită: Noi taxe, pentru că e mistuită de foc. Pârjol și în Europa

Cel mai mare incendiu de vegetație din Spania - cel din provincia Zaragoza - este de neoprit și a pârjolit deja peste 15.400 de hectare. Iar în Norvegia, vălvătaia a distrus peste 100 de locuințe. 

Rusia gustă din războiul lui Putin. Drone ucrainene au distrus depozite logistice, numeroși morți și răniți: ”Ce nebunie!”

Cel puțin 8 angajați au murit și peste 60 au fost răniți, după ce drone ucrainene au lovit două depozite logistice majore ale celui mai mare retailer online din Rusia.