Afaceri reinventate de pandemie. Cum a transformat un cinematograf în aer liber din Hong Honk

×
Publicitate

Afaceri din întreaga lume au fost afectate de pandemie și mulți proprietari au ajuns la sapă de lemn în urma restricţiilor impuse de autorităţi.

Alţii, în schimb, au încercat să se reinventeze şi să găsească soluţii pentru a rămâne pe linia de plutire. Este și cazul unor investitori din Hong Kong care au reamenajat un parc în care aveau un cinematograf.

Înainte de pandemie, acest cinematograf în aer liber din Hong Kong era unul obișnuit. Din cauza restricțiilor impuse de autorități, administratorii au fost nevoiți să vină cu soluții pentru a-și păstra clienții.

Așa că întreaga suprafață a parcului este acum împărțită în aproximativ o sută de zone, în care pot sta două sau patru persoane. Între grupuri există un metru și jumătate, așa că toată lumea respectă, vrând-nevrând, regula distanțarii fizice.

Simon Wilson, Managing Director: „Lucrurile sunt foarte dificile în acest moment, pentru organizatorii de evenimente și spectacole. Am fost nevoiți să regândim totul, să fim creativi și să căutăm o soluție pentru a aborda provocările pandemiei. Trebuie să reinventăm industria divertismentului cu niște concepte istețe, care le pot oferi clienților noștri spectacole în siguranță.”

Parcul transformat în restaurant și cinema are măsuri stricte de siguranță pentru a preveni infecția cu SARS-COV2. Biletele sunt disponibile doar online, clienții completează declarații pe propria răspundere, li se măsoară temperatura la intrare și sunt obligați să poarte mască de protecție.

Analiștii economici spun că piața de consum a fost afectată serios de pandemie, insă nu toate sectoarele au de suferit. De exemplu, au scăzut cheltuielile cu produsele de lux, dar oamenii încă vor să se distreze și plătesc pentru divertisment, mâncare și băutură.

Eugene Law, China Galaxy International Securities: „Foarte multe companii încearcă să fie creative, așa au apărut idei cum ar fi "staycation" sau acest cinema în aer liber unde toată lumea e distanțată fizic. Este o strategie bună pe termen lung, companiile își îmbunătățesc reputația și brandul.”

Oaspeții sunt îndeosebi localnici nerăbdători să iasă din casă și să socializeze, dar care vor să minimalizeze riscul de a se îmbolnăvi.

Beth Hackney, Hong Kong resident: „A fost un an lung și greu, am stat închiși în case mare parte din timp, așa că e frumos să putem ieși la aer cu câțiva prieteni, să bem ceva și să vedem un film. Abia aștept.”

Ideea a avut cu siguranță succes. Toate biletele de la inaugurare s-au vândut în avans. Chair dacă prețurile sunt destul de piperate: încep de la aproape 20 de dolari de persoană. Pe lângă proiecții de filme, acolo au loc și concerte, dar și cursuri de yoga.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62157874
O familie din SUA a construit un rollercoaster în curte. Cum arată și cât a durat proiectul

Dacă petreceți prea mult timp acasă din cauza pandemiei și nu știți ce să mai faceți ca să scăpați de plictiseală, puteți lua exemplu de la o familie din California.

62157731
Poliţistul român de 23 de ani a cărui fotografie e afişată în Times Square. "A salvat 60 de vieţi"

Patru români generoși au reuşit să salveze viețile a peste 850 de persoane. Nu este o poveste imaginară, ci o faptă reală a unor oameni curajoși și ambițioși.

62157709
Cum ne putem petrece timpul cu cei dragi de sărbători, fără să riscăm să ne infectăm. Strategia „bulei sociale”

Dat fiind fapul că sărbătorile de iarnă se apropie, iar pandemia de coronavirus încă nu a fost oprită, experții recomandă anumite măsuri, pentru a diminua numărul infecțiilor în această perioadă.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.