Ideea i-a venit după ce a observat că prietenii ei comandau săptămânal costume pentru petreceri de pe Amazon. Așa a apărut Hazaar, o platformă prin care studenții pot cumpăra și vinde haine între ei, fără costuri de transport, relatează METRO.
Ideea i-a venit în timp ce studia la Universitatea din Birmingham, când Harriet, originară din Manchester, a observat o oportunitate pe piață.
„Am început Hazaar pentru că am observat că toți prietenii mei comandau mereu costume de carnaval de pe Amazon, aproape în fiecare săptămână”, a precizat ea pentru publicația METRO.
„Când ești student, ai în permanență nevoie de lucruri noi și ajungi să cumperi obiecte pe care le vei folosi o singură dată. M-am gândit că exista o oportunitate uriașă de a crea piețe online la nivel de campus – nu ar fi existat costuri de transport, ai fi pus obiectul la vânzare, iar după ce se vinde, pur și simplu te-ai întâlni cu cumpărătorul în fața bibliotecii pentru a i-l preda. Este vorba despre a face opțiunile accesibile studenților. Mi-am dorit să fie accesibile atât ca preț, cât și ca nivel de comoditate.”, a spus Harriet.
Inițial, Harriet a început prin intermediul grupurilor de Facebook și a reușit să atragă 20.000 de studenți, datorită posterelor pe care le-a lipit în campus.
În anul de după absolvire, văzând că ideea funcționează, dar dorindu-și să transforme proiectul într-o afacere profitabilă, Harriet a dezvoltat o aplicație pentru acest proces, care includea și date privind emisiile de carbon, iar apoi a vândut-o universităților. În acest fel, studenții respectivi puteau accesa aplicația fără să plătească un abonament, costul fiind acoperit de universitate.
Harriet și-a dorit să-i determine pe oameni să se gândească la impactul pe care îl au atunci când cumpără lucruri pe care le vor folosi o singură dată.
„Pentru mine, lucrul esențial este ca opțiunea sustenabilă să fie cea mai ieftină, cea mai accesibilă și cea mai atractivă și, pur și simplu, să se întâmple să fie și mai bună decât cumpărarea unui produs nou. Discut cu studenții despre ceea ce poartă și despre motivele pentru care aleg anumite haine, iar de multe ori este vorba despre branduri precum Shein. Întotdeauna spun că aleg aceste branduri datorită prețurilor. Așa că întrebarea este: cum putem avea un impact și face acest lucru mai sustenabil?”, a mai spus ea.
Când banii universităților nu au mai fost suficienți
Problema era că, pe măsură ce universitățile își restrângeau bugetele, devenea din ce în ce mai dificil să extindă afacerea. După ce compania ajunsese la o cifră de afaceri de peste 120.000 de lire sterline, Harriet a început să se întrebe care ar trebui să fie următorul pas.
Atunci, brandurile au început să o contacteze pe Harriet, spunându-i că aveau stocuri excedentare pe care doreau să le vândă studenților.
Acest lucru i-a dat ideea de a remodela afacerea. Hazaar continuă să funcționeze ca o platformă de revânzare a hainelor între studenți, dar le permite acum și companiilor de modă să listeze anumite produse pe care studenții le pot cumpăra la cel mai mic preț posibil.
Este vorba despre produse care, în caz contrar, ar ajunge la groapa de gunoi sau în centrele de reciclare.
„Prețul va fi mult mai mic decât oriunde altundeva, iar studenții trebuie să își verifice statutul pentru a putea cumpăra”, a explicat Harriet despre noua funcție a site-ului, lansată luna trecută.
Pe măsură ce piața produselor second-hand se dezvoltă, Harriet consideră că acesta este un domeniu interesant în care să activezi, pe măsură ce tot mai mulți oameni se gândesc la impactul cumpărăturilor lor și își doresc să facă alegeri mai bune.
Dacă studenții nu își permit să cumpere de la branduri sustenabile mai scumpe, aceasta este încă o modalitate de a reduce nevoia de a cumpăra haine noi din zona fast fashion.
„Creșterea pieței second-hand este un lucru extraordinar, pentru că există atât de multe stocuri excedentare de la branduri în întreaga lume. Vreau să aduc aceste produse studenților la prețuri de second-hand”, a mai spus ea.
Harriet a învățat multe pe parcurs. Ca tânără antreprenoare, spune că oamenii „țin cu tine” și că, atunci când a lansat compania în 2020, obișnuia să contacteze antreprenori mai în vârstă și mai experimentați, cerându-le să stea de vorbă cu ea și să-i ofere sfaturi. Oamenii erau adesea bucuroși să o ajute, iar faptul că își alegea cu atenție persoanele cu care făcea networking a dat rezultate.
De asemenea, a învățat să nu „alerge” după investiții în detrimentul veniturilor.
„Investițiile ar trebui folosite doar atunci când încerci să extinzi o direcție despre care știi deja că funcționează. În primele zile, am folosit investițiile aproape ca pe o distragere de la faptul că trebuia să-mi dau seama dacă modelul de business funcționează cu adevărat.” , a mai spus ea.
Harriet a primit câteva investiții mici la începutul proiectului, pe care acum regretă că nu le-a folosit mai înțelept.
În viitor, Harriet speră ca Hazaar să devină platforma la care se gândesc brandurile atunci când vor să ajungă la studenți și ca studenții să simtă că au la dispoziție o comunitate de încredere și accesibilă.