Canada doreşte o "alianţă unică" cu Uniunea Europeană, dar nu intenţionează să devină membră a acesteia, a declarat duminică premierul Mark Carney, după ce Wall Street Journal a relatat că şeful guvernului canadian explorează posibilitatea ca ţara sa să devină "membru asociat" al blocului, relatează luni Reuters, potrivit Agerpres.
UE, care în trecut nu a dat dovadă de flexibilitate în privinţa regulilor de aderare, este deschisă ideii de a acorda Canadei un statut încă necreat de membru asociat, a relatat ziarul, citând oficiali neidentificaţi atât din UE, cât şi din Canada.
"Nu urmărim să devenim membri ai Uniunii Europene", a spus Carney.
"Ceea ce dorim", şi pentru care vom începe discuţii, "este o alianţă unică între Canada şi Uniunea Europeană", a declarat el pentru jurnaliştii prezenţi la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto.
"Împărtăşim aceleaşi valori, avem aceleaşi priorităţi şi dispunem de trăsături foarte complementare", a mai spus el.
Biroul lui Carney a confirmat sâmbătă că acesta va efectua vizite în Franţa şi Regatul Unit săptămâna viitoare.
El se va adresa Parlamentului European la Strasbourg şi va asista la discursul privind starea Uniunii Europene susţinut de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Ce va prevede alianța dintre Canada și Uniunea Europeană
Publicaţia The Globe and Mail a precizat că Uniunea Europeană, şi nu Carney, a fost cea care a avansat ideea statutului de "membru asociat", citând o sursă anonimă care a afirmat că orice discuţie privind o titulatură dată acestei relaţii este prematură.
Războiul comercial în creştere dintre Canada şi Statele Unite a determinat Ottawa să îşi grăbească demersurile de orientare către alţi parteneri comerciali.
Relaţiile Canadei cu SUA s-au deteriorat brusc de când preşedintele Donald Trump s-a întors la Casa Albă la începutul anului 2025 din cauza neînţelegerilor legate de comerţ şi alte probleme. Disputa comercială a dus la tarife asupra a zeci de miliarde de dolari în comerţul transfrontalier.
Canada şi UE discută modalităţi de a permite bunurilor, serviciilor şi lucrătorilor din Canada implicaţi în lanţuri de aprovizionare strategice, precum energia, AI, apărarea şi mineralele critice să se deplaseze liber, mutând astfel efectiv graniţa UE, scrie The Wall Street Journal.
Canada şi UE discută, de asemenea, despre instalarea de cabluri subacvatice, construirea împreună de centre de date, stocare în cloud şi noi reţele de sateliţi şi infrastructură pentru a transporta energia canadiană către UE, a spus ziarul.
Premierul Carney a discutat cu regularitate cu mai mulţi lideri ai UE, în special cu preşedintele francez Emmanuel Macron, despre posibilitatea ca, pe viitor, canadienii să poată locui şi să lucreze fără viză în UE, a relatat WSJ, citând doi oficiali neidentificaţi, familiarizaţi cu subiectul.