Lupoaica lui Traian, "grav bolnavă". Ce s-a descoperit după ce a rămas fără coadă

61913007
Facebook.com

Controversata statuie din faţa Muzeului Naţional de Istorie are nevoie de reparaţii ample şi va fi demontată, spune Primăria Capitalei.

Monumentul, care se află în administrarea Primăriei Generale a Capitalei, a rămas fără coadă la începutul lunii. Nu e clar de ce - reprezentanţii Muzeului de Istorie susțin că statuia nu ar fi fost vandalizată, ci coada s-ar fi dezlipit și ar fi căzut - însă coada statuii a fost între timp recuperaţi de un poliţist şi urma să fie pusă la loc. 

Primăria a firmă însă că toată statuia va trebui demontată, deoarece incidentul a dezvăluit că monumentul are probleme mult mai grave,astfel că e nevoie de reparaţii semnificative. Iar acestea nu se pot face în faţa Muzeului, fiindcă trecătorii ar fi puşi în pericol.

Comunicat PMB: Având în vedere faptul că statuia "Împăratului Traian" a fost vandalizată în cursul acestei luni, Primăria Capitalei, prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic (AMPT), a dispus efectuarea unor intervenţii de urgenţă pentru remontarea elementului artistic care fusese rupt (coada lupoaicei).

Cu acest prilej, specialiştii care au realizat expertiză monumentului au constatat că lipsesc elemente din structura de rezistenţă, iar altele sunt degradate, motiv pentru care AMPT a decis efectuarea unor lucrări de restaurare în regim de urgenţă. Aceste operaţiuni necesită transportarea statuii în atelier deoarece lucrările în situ nu sunt de natură a garanta siguranţa cetăţenilor aflaţi în proximitatea lucrărilor. Cu această ocazie se va face şi constatarea stării de conservare a statuii.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
61914020
Noaptea Albă a galeriilor. Un designer a venit cu un model de vagon de tren
A fost noapte albă în galeriile de artă din Capitală. Peste 70 de spaţii alternative sau ateliere de creaţie şi-au deschis larg porţile, până la ore târzii. Aşa că mulţi bucureşteni au profitat de o doză de cultură... gratis.
61913932
Motivele tradiționale, noile surse de inspirație pentru artiștii români
Motivele tradiţionale de pe carpetele bunicilor sunt din nou la modă.
61913778
Victor Rebengiuc: Eu nu îmi simt vârsta. Dacă ai copilăria în tine, ea nu dispare niciodată din caracterul tău
Victor Rebengiuc este unul din stâlpii groşi ai teatrului românesc, după cum îl descrie colegul sau Marcel Iureş, iar din 6 octombrie îi putem vedea pe amândoi în cinematografe, în acelaşi film.