Festivalulul literaturii din Iași, locul unde s-a stat zeci de minute la coadă pentru autografe

×
Publicitate

În țara care ocupă ultimul loc din Europa la consumul de carte, se stă la coadă pentru un autograf al scriitorului preferat.

La Iași, la festivalul dedicat literaturii și traducerilor, s-au strâns anul acesta 15.000 de oameni. Timp de cinci zile, au fost organizate întâlniri literare, concerte și lecturi. Pentru multe evenimente, locurile disponibile au fost epuizate.

La FILIT, Festivalul Internațional de Literatură și Traducere din Iași, sălile au fost neîncăpătoare. Sunt încă mulți oameni pasionaţi de literatură la noi în țară. În ultima zi a evenimentului, scriitorul de origine israeliană Yaniv Iczkovits, tradus anul acesta în limba română, și Robert Șerban, scriitor din orașul de pe Bega, au discutat despre ultimele cărți publicate.

Nicoleta Munteanu, coordonator Clubul de lectură Alecart: „Un roman cu evrei și despre evrei, cu ne-evrei, o imagine a lumii întortocheate în care s-a trăit în secolul al 19-lea. Aceasta este Fiica măcelarului”.

Yaniv Iczkovits, scriitor: „Atmosfera este minunată, sunt încântat să fiu aici, sunt atât de mulți oameni. Dragostea pentru cărți și literatură este evidentă.”

Robert Șerban, scriitor: „E atât entuziasm, e atâta energie, e atâta interes. Literatura ne ajută să vedem mai departe decât poate puterea ochilor noștri și a minții noastre.”

La FILIT au ajuns 200 de invitați, dintre care peste 50 de scriitori din țară și străinătate. Pentru autografele lor, cititorii au așteptat zilnic, la rând, câte zeci de minute.

Copil: „Autoarea ne-a explicat cum a fost tinerețea acasă cu bunicii ei și ne-a arătat și multe cărți frumoase. Am cumpărat-o acum pentru mine, să o citesc acasă cu drag.”

Filip Florian, scriitor: „Până la festivalul acesta, îndrăznesc să spun că eram cam singura țară din Europa care nu avea un eveniment literar serios.”

Iulia Iordan, scriitoare: „În fiecare moment am simțit că aici este un loc în care cartea este binevenită și este sărbătorită.”

Amelia Gheorghiță, purtător de cuvânt FILIT: „Sunt scriitori care s-au plimbat la foarte multe festivaluri și spun că o primire atât de călduroasă nu au mai avut. Ceea ce ne onorează, având în vedere că aceste recenzii vin din partea unor scriitori care sunt traduși și vânduți în milioane de exemplare.”

Festivalul FILIT, ajuns la a 10-a ediție, este organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și finanțat de autoritățile locale.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62296918
Cum vorbim cu copiii despre lucruri importante

Nu îi putem feri pe copii de istorie. În Ucraina, milioane de familii au rămas pe drumuri din cauza războiului lui Putin.

62275944
Va fi înființat primul Muzeu Virtual al Holocaustului Romilor din România

Muzeul Naţional de Istorie a României anunţă crearea primului Muzeu Virtual al Holocaustului Romilor din România.

62269524
Ultimele zile ale Festivalului de Teatru de la Sibiu: "Intrigant. Unele piese te intrigă, e un mix în festival"

Iubitorii artelor s-au mai bucurat de o zi și o noapte la Festivalul internațional de teatru de la Sibiu. Și de această dată, artiștii străini și români au răsfățat publicul.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.