Cetatea preferată a prințului Charles va fi restaurată. "Avem parte de mulţi străini"

×
Publicitate

În timp ce turiştii români, dar şi străinii, sunt interesaţi să descopere locuri încărcate de istorie din ţară, autorităţile dau semne că vor să se implice.

În Saschiz, de pildă, localitate din Mureş de care s-a îndrăgostit prinţul Charles, a fost începută reabilitarea Cetăţii Ţărăneşti.

Primăria a obţinut opt milioane de euro de la Uniunea Europeană în urmă cu doi ani, dar abia acum au fost demarate lucrările.

De priveliştea de poveste de pe dealul abrupt al Cetăţii Ţărăneşti de la Saschiz se bucura Prinţul Charles în urmă cu mai bine de trei ani. De atunci a tot crescut numărul vizitatorilor dornici să admire construcţia ridicată de saşi în 1347 - gândită ca refugiu pentru localnici în caz de invazii.

Alin Por, ghid turistic: "Cetatea a fost construită de şapte comune. Are şapte turnuri. Este foarte căutată de turişti pentru că este o vedere frumoasă şi este ceva special, vedere asupra vetrei satului."

Rudolf Poletna, localnic: "Spre deliciul nostru avem parte de foarte mulţi străini şi persoane care vin din toate ţările posibile şi acest lucru ne bucură.''

Cum turiştii par tot mai atraşi de zonă, primăria a decis să restaureze cetatea cu fonduri europene.

"Avem o mică capelă în interior şi o fântână. Capela nu face obiectul restaurării. Probabil într-un proiect viitor. Costurile erau prea mari şi nu ne încadrăm în buget."

Proiectul, în valoare de opt milioane de euro, a fost câştigat în urmă cu doi ani, însă abia acum încep lucrările. Şi cum costurile au crescut, diferenţa va fi acoperită din bugetul local.

Ovidiu Şoaită, primar Saschiz: "E un contract de 8 milioane euro, din care diferenţa de 200 de mii este contribuţia localităţii. Momentan se organizează şantierul şi se montează schele. Este monument istoric de categoria A, care atrage foarte mulţi turişti."

Cetatea va fi restaurată în doi ani, promit constructorii. În timpul lucrărilor, turiştii nu vor putea vizita ruinele.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62091026
Celebrele produse din istoria României. Tenişii de Drăgăşani şi televizoarele Venus

Vă invităm acum într-o călătorie, pe parcursul căreia, veți descoperi, ori redescoperi mărcile românești emblematice ale ultimilor 150 de ani.

62090789
Planul noului ministru al Culturii pentru "Cumințenia Pământului" și Castelul Peleș

Noul ministru al Culturii, Bogdan Gheorghiu, și-a anunțat planurile legate de Castelul Peleș, dar și de opera lui Brâncuși, „Cumințenia pământului”.

62090667
Descoperirea care i-a fascinat pe cercetători. „Este cea mai mare de acest gen”

Aproximativ 800 de oase provenind de la cel puţin 14 mamuţi care au trăit în urmă cu peste 14.000 de ani au fost descoperite în centrul Mexicului, a anunţat miercuri un institut local.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Patru miniștri au obținut deja avize favorabile în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Metrou
Încă un incident grav la metrou. Un tânăr s-ar fi aruncat în fața trenului, în stația Constantin Brâncoveanu

O posibilă tentativă de suicid a avut loc marți, 20 octombrie 2026, în stația de metrou Constantin Brâncoveanu din București. 

Peter magyar gettyimages 2291723943
Magyar a anunțat bugetul Ungariei pe 2027: alocații duble pentru copii și salarii mai mari. România, dată ca exemplu negativ

Premierul Peter Magyar a prezentat proiectul de buget al Ungariei, care va viza un deficit mult mai mic, de 4,9% din produsul intern brut (PIB) în 2027.