Poliţiştii îi avertizează pe şoferi că circulaţia pe sensul opus, cu excepţia depăşirilor regulamentare, se sancţionează conform Codului Rutier cu amendă din clasa a III-a sau a IV-a şi cu suspendarea permisului de conducere pentru 60 de zile sau chiar 90 de zile, dacă s-a produs şi un accident rutier, scrie news.ro.
"Nu puneţi în pericol siguranţa rutieră! Având în vedere imaginile care au apărut în spaţiul public, în mediu on-line, care surprind un autoturism circulând pe contrasens, pe bulevardul Academician Vasile Grecu, de la intrarea în municipiul Suceava dinspre localitatea Şcheia, poliţiştii din cadrul IPJ Suceava - Serviciul Rutier s-au autosesizat şi au efectuat verificări pentru stabilirea situaţiei de fapt şi dispunerea măsurilor legale", informează ISU Suceava.
În urma verificărilor, a fost depistată şi identificată persoana care se afla la volan, un bărbat de 51 de ani, din comuna Poiana Stampei, judeţul Suceava.
Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier - IPJ Suceava au dispus măsurile legale conform OUG 195/2002, respectiv suspendarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice conform art 101/3/D pe o perioadă de 60 de zile şi sancţionarea contravenţională cu amenda în cuantum de 1.730 lei, precizează sursa citată.
Poliţiştii avertizează că circulaţia pe sens opus (pe contrasens), cu excepţia depăşirilor regulamentare, se sancţionează conform Codului Rutier cu amendă din clasa a III-a sau a IV-a şi suspendarea permisului de conducere pentru 60 de zile sau chiar 90 de zile dacă s-a produs şi un accident rutier.
De asemenea, complementar se aplică şi sancţiunea contravenţională din clasa a III-a (6-8 puncte-amendă) sau clasa a IV-a (9-20 puncte-amendă), în funcţie de gravitatea faptei şi de producerea unui accident rutier.
Poliţiştii recomandă respectarea cu stricteţe a semnelor rutiere, circulaţia pe contrasens putând genera accidente rutiere din cele mai grave.