UE și Marea Britanie au căzut de acord asupra textului privind relația post-Brexit

62001484
Getty

Negociatorii britanici şi cei ai Uniunii Europene au convenit joi textul documentului comun care stabileşte obiectivele pentru viitoare relaţie post-Brexit, a anunţat joi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, potrivit dpa.

 

Documentul are nevoie acum de aprobarea politică a Londrei şi a restului de 27 de state, care se vor reuni duminică într-un summit extraordinar la Bruxelles.

'Tocmai am trimis UE-27 proiectul unei declaraţii politice cu privire la relaţia viitoare între UE şi Marea Britanie. Preşedintele Comisiei m-a informat că el a fost convenit la nivel de negociatori şi, în principiu, la nivel politic, sub rezerva aprobării sale de către liderii' UE, a scris Donald Tusk pe Twitter.

Declaraţia politică comună merge mână în mână cu acordul de retragere a Marii Britanii, detaliind termenii divorţului.

Ea acoperă obiectivele viitoare comune în domeniile comerţului, securităţii şi cooperării politice, punând bazele negocierilor care pot începe imediat după ieşirea Regatului din UE.

 

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
AP: Acordul pentru Brexit aruncă Marea Britanie într-un impas

Proiectul acordului privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană riscă să se prăbușească, ceea ce ar putea duce la o retragere „dezordonată și dureroasă” din punct de vedere economic, arată Associated Press.

Theresa May, mulţumită de acordul pentru Brexit. Preţul plătit de guvernul de la Londra

Premierul britanic a pledat din nou, cu ardoare, pentru acordul privind Brexit-ul convenit cu Uniunea Europeană.

MAE despre cum va afecta acordul privind Brexitul drepturile cetăţenilor români stabiliţi în Marea Britanie

Acordul privind Brexitul va garanta drepturile cetăţenilor români stabiliţi în Marea Britanie înainte de 31 decembrie 2020, a precizat Ministerul Afacerilor Externe (MAE), citat de News.ro.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.