Povestea familiei de români care se teme să mai trăiască în UK după Brexit: ”E o nebunie”

62030885

Maria este de 10 ani în Marea Britanie și aici și-a întemeiat o familie. S-a căsătorit cu Adi, tot un român, cu care a făcut două fetițe.

La câteva luni după ce britanicii au votat pentru ieșirea din Uniunea Europeană, Maria a primit primul semnal că nu mai este dorită în această țară. Aștepta să intre la un medic, la un spital din Londra, când o femeie britanică în vârstă i-a strigat să se întoarcă în România, relatează Reuters.

”Ești străină și locul tău nu e aici”, i-a spus femeia. Maria, care era pe atunci însărcinată, a fost extrem de afectată de incident, mai ales că până atunci, timp de 10 ani, nu a simțit niciodată ostilitate în țara adoptivă.

De-atunci, Maria, în vârstă de 31 de ani, spune că au fost mai multe ocazii în care i s-au adresat vorbe grele. Este speriată de atacurile xenofobe tot mai dese și acesta este și motivul pentru care ea și soțul ei au decis să se întoarcă în România anul acesta.

”După Brexit, am simțit toți, într-un mod evident, că nu suntem doriți aici”, a spus Maria. ”Nu vreau ca fetele mele să crească în acest mediu”, a spus ea, adăugând că se teme că fiicele ar putea fi agresate la școală și grădiniță.

Maria a povestit pentru sursa citată un incident petrecut anul trecut, când a fost vizitată de tatăl ei. Într-una din zile, bunicul a ieșit cu nepoata de 2 ani în parc, când o femeie a venit la ei și i-a acuzat că sunt hoți.

Maria a ajuns în Marea Britanie în 2008. Atunci plănuia să rămână aici doar un an, ca să adune bani pentru o mașină. Dar, între timp, l-a cunoscut pe Adi, cu care și-a întemeiat o familie și împreună au decis să rămână în regat.

Trăiesc într-o cameră din Londra, împreună cu cele două fetițe ale lor. Împart un pat mare cu fiica lor mai mare, Elena, dar... ”e dificil, dacă una dintre fete plânge, îi trezește pe toți.”

Însă fac acest sacrificiu ca să mai adune niște bani în vederea întoarcerii în România.

Maria și Adi sunt deciși să plece din Anglia: ”Brexit e o nebunie. Nu cred că aveau nevoie să iasă din UE. Noi am fost foarte afectați, e prea multă incertitudine, așa că ne întoarcem acasă”.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62028167
Marea Britanie nu mai iese din UE pe 29 martie. Ar putea fi activată ”opțiunea nucleară”

Prim-ministrul britanic Theresa May a anunţat că i-a scris preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, pentru a solicita amânarea retragerii Regatului Unit din Uniunea Europeană până la 30 iunie.

62027352
Brexit: Theresa May îi va trimite lui Donald Tusk o cerere pentru amânarea ieşirii din UE

Premierul britanic Theresa May îi va trimite marţi sau miercuri preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, o scrisoare ce va conţine solicitarea unei amânări a Brexitului. 

61987464
Marea Britanie ar putea să nu mai părăsească UE niciodată. Avertismentul Theresei May

Premierul britanic Theresa May a avertizat parlamentarii britanici că, dacă nu vor susţine acordul Brexitului a treia oară când va fi propus, atunci Bruxellesul ar putea insista pentru o amânare de lungă durată.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.