Doua schelete preistorice, vechi de 6.000 de ani, descoperite imbratisate, in Grecia

61634132

Doua schelete preistorice, vechi de aproximativ 6.000 de ani, au fost descoperite imbratisate, intr-un mormant aflat in Peninsula Peloponez din Grecia, informeaza lefigaro.fr.

Cuplul preistoric a trait in jurul anului 3800 i.e.n., potrivit datarii cu carbon 14. Scheletele au fost descoperite intr-o pestera din Diros, in sudul peninsulei.

"Mormintele duble in care cei doi decedati sunt descoperiti imbratisati sunt foarte rare, iar cel din Diros este unul dintre cele mai vechi sau, poate, cel mai vechi descoperit in lume pana in prezent", a declarat intr-un comunicat de presa Ministerul Culturii din Grecia.

Testele ADN au aratat ca scheletele au apartinut unui barbat tanar si unei femei tinere, ingropati intr-o pozitie paralela unul fata de celalalt.

Sapaturile arheologice efectuate in acelasi sit, care s-au incheiat anul trecut, au dus la descoperirea mormantului unui copil si a ramasitelor pamantesti ale unui fetus. Arheologii au descoperit si un osuar cu o latime de patru metri, a carui baza este alcatuita din pietris, continand oseminte provenind de la zeci de oameni preistorici. Osuarul este considerat un "unicat" pentru acea epoca.

"Credem cu certitudine ca acest loc a fost utilizat pentru a adaposti ramasitele pamantesti ale mortilor, vreme de mii de ani", precizeaza Ministerul Culturii din Grecia in acelasi comunicat.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
61634076
O batrana ii pune la punct pe doi teroristi ai Statului Islamic: "Va omorati ca magarii". Curajul ei face inconjurul lumii
O batrana i-a apostrofat pe doi militanti ai Statului Islamic, iar discursul ei curajos si acuzator la adresa teroristilor face inconjurul lumii.
61634049
Negocierile de la Minsk: Un gardian ii pune mana la gura unei jurnaliste cand incerca sa ii puna o intrebare lui Poroshenko
Un gardian a impiedicat o jurnalista de la postul de televiziune "Russia 24" sa ii puna o intrebare presedintelui ucrainean Petro Poroshenko in cadrul negocierilor de la Minsk.
61634002
Momentul in care o reportera incearca sa-i puna o intrebare lui Porosenko la Minsk, dar este "cenzurata" de garzile de corp
O noua forma de cenzura a fost "inventata" dupa summit-ul de la Minsk. O reportera de la Russia 24 a fost luata in brate de unul dintre barbatii care il pazeau pe presedintele ucrainean Porosenko.