Blocat in propriul sau corp. "Auzeam medicii spunand ca vor sa ma deconecteze de la aparate"
Un fost ofiter de politie a marturisit in cadrul unui interviu ca a trecut prin cea mai cumplita experienta posibila. Era complet paralizat, dar constient si ii auzea pe medici vorbind despre deconectarea lui de la aparatele care il tineau in viata.
Richard Marsh suferise un grav atac cerebral in anul 2009, fusese in coma, dar dupa doua zile isi revenise, adica isi recapatase constienta. Din pacate, suferea de sindromul “locked-in”, adica era complet paralizat si nu putea reactiona in niciun fel.
Medicii credeau ca el este inca in coma si ca va ramane “o leguma” tot restul vietii, asa incat au incercat s-o convinga pe sotia lui sa accepte deconectarea de la aparate.
Spre groaza lui, doctorii discutau despre aceste subiect chiar langa el, astfel incat putea auzi absolut tot. Spre norocul lui, sotia nu a acceptat si Richard si-a revenit treptat.
El a povestit intr-un interviu acordat publicatiei Guardian ca era perfect constient si ca simtea tot ce i se intampla, numai ca nu se putea misca.
Dupa ce sotia lui a refuzat sa-l deconecteze de la aparate, medicii au vrut sa verifice daca totusi Richard era constient. El a reusit imediat sa comunice cu acestia, raspunzand la intrebari prin clipit.
Medicii nu-si explica de ce sau cum a reusit el sa-si revina, pentru ca de obicei pacientii care au sindromul “locked-in” nu-si mai revin niciodata si 90% dintre ei mor dupa 4 luni de la accidentul cerebral. Oricum, aceasta afectiune este foarte putin cunoscuta.
“Doctorii stateau langa mine si vorbeau, apoi plecau, ca si cand eu nici macar n-as fi fost acolo. Doream sa le spun: Oameni buni, sunt inca aici! Dar nu aveau cum sa ma exprim”, isi aminteste el.
Dupa numai 4 luni de la atacul cerebral, Richard si-a revenit aproape complet, iar acum face zilnic gimnastica, gateste si recent si-a cumparat o bicicleta, sa se plimbe prin Napa Valley, California, unde locuiste.
El va scrie o carte despre experienta sa, dorind sa ofere astfel speranta familiilor care au rude intr-o situatie similara.
Richard le intelege perfect disperarea: "Timpul trece atat de incet…abia se taraste. Nu stiu cum sa descriu asta. Parca ar sta in loc”.
.webp)
