“România, te iubesc” m-a recris ca jurnalist. M-a aşezat în pagină şi mi-a dat ocazia să fac meseria asta la cel mai înalt nivel. Credibilitatea pe care am reuşit să o imprimăm emisiunii a făcut din ea o carte de vizită în faţă căreia oamenii îşi scot pălăria.
Îmi amintesc cu drag un moment în care eram cu Cristi şi Alex în aeroport şi un domn a venit, ne-a strâns mâna, a spus “mulţumesc!” şi-a plecat. Asta e de fapt “România, te iubesc”: o oglindă în care ne privim şi uneori ne place ce vedem, alteori nu.
E adevărul la care ne raportăm şi în funcţie de care facem alegeri care, uneori, au schimbat mentalităţi. Iar asta am văzut şi am simţit mai ales în urma campaniilor pe care le-am coordonat şi care au produs schimbări: “Tu ştii ce mai face copilul tău?” premiată cu Emmy la New York în 2008 şi care a generat o lege ce protejează copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, “Există viaţă după moarte” care a determinat dublarea numărului de donatori de organe, “Avem viaţă în sânge” care a obligat autorităţile să înfiinţeze Registrul Donatorilor Onorifici de Celule Stem, vital în cazul bolnavilor de leucemie şi “Vreau şi eu părinţii mei” în urma căreia s-a schimbat legea adopţiilor.