Vreme caldă, dar schimbătoare, cu posibile ploi în Est. De marți temperaturile scad

×
Publicitate

Luni rămânem cu vremea caldă, dar se adună norii, vântul prinde putere, iar în jumătatea estică a ţării e posibil să plouă trecător.

Maximele pleacă de la 9 grade în Bucovina şi ajung la 25 de grade în Oltenia şi Muntenia.

În Dobrogea şi Bărăgan se face mai cald decât duminică, însă apar şi ceva nori de ploaie, iar după prânz vântul devine tot mai insistent. Şi în Moldova sudică şi în nordul Munteniei găsim atmosfera caldă, dar schimbătoare şi condiţii de ploaie slabă. Temperaturile mai câştigă un grad, două faţă de ziua trecută, iar spre seară se porneşte vântul şi va atinge viteze de 45...55 Km/h.

În schimb, în jumătatea nordică a Moldovei, vremea se mai răcoreşte şi vom avea maxime de cel mult 16 grade. O să picure din când în când, iar vântul se va intensifica şi aici. În nordul Transilvaniei şi prin Maramureş temperaturile scad uşor, apar ceva înnorări, dar şansele de ploaie cresc după lăsarea nopţii. Până atunci avem vreme bună, cu 17...18 grade în termometre.

În ţinuturile vestice prindem încă o zi frumoasă şi caldă, dar la noapte se înnorează şi o să plouă puţin. Amiază ne-aduce în jur de 24 de grade în zona Banatului. Şi în Transilvania vin câţiva stropi de ploaie pe timpul nopţii, iar în zonele montane pot să apară şi ninsori cu lapoviţă. Ziua va fi destul de plăcută, cu temperaturi ridicate şi un vânt intens pe crestele Carpaţilor.

Citește și
Vremea azi, 3 martie 2026. Soare, atmosferă frumoasă și temperaturi de aproape 20 de grade Celsius
Vremea azi, 3 martie 2026. Soare, atmosferă frumoasă și temperaturi de aproape 20 de grade Celsius

În Oltenia vremea se păstrează caldă şi luni, cu maxime de până la 25 de grade- mai potrivite pentru luna MAI. Avem soare cu nori, însă după lăsarea nopţii vin câteva ploi slabe şi aici.

În ţinuturile sudice se face mai cald decât ieri: maximele ajung la 25 de grade în Lunca Dunării. Norii apar şi aici, dar e puţin probabil să plouă, iar vântul devine activ.

Vreme caldă continuă şi în zona Capitalei. Pe la amiază se ating 23 de grade. Norii se înmulţesc, iar vântul prinde putere şi va atinge viteze de 40...45 Km/h. Minima, în creştere faţă de noaptea trecută, va fi în jur de 8 grade.

Şi la munte se-adună norii; o să picure trecător, iar vântul va sufla tot mai tare în zonă înaltă. La noapte apar ploi locale în masivele sudice şi vestice, care se pot transforma în lapoviţă şi chiar ninsoare. Temperaturile scad în masivele din nordul ţării.

Marți se răceşte, mai cu seamă în sudul, sud-estul şi centrul ţării, pe unde temperaturile scad chiar şi cu 10 grade faţă de astăzi. Prin vest, centru şi sud mai vin câţiva stropi; la munte va fi un pic de lapoviţă, iar vântul va agita atmosferă cam peste tot.

Miercuri prindem vreme rece în sud şi est şi temperaturi normale în celelalte zone. Prin vestul ţării mai sunt ceva condiţii de ploaie. În rest cerul se înseninează, dar noaptea apare bruma.

Joi nu sunt schimbări în regimul termic şi domină vremea frumoasă. Doar prin vest mai pot să apară câteva ploi slab. Vântul se înteţeşte peste tot, iar noaptea aduce bruma, mai ales în centrul şi estul ţării.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Iranul participă la o competiție majoră în plin război: „Cât curaj!“
Iranul participă la o competiție majoră în plin război: „Cât curaj!“
Citește și...
Vremea azi, 3 martie 2026. Soare, atmosferă frumoasă și temperaturi de aproape 20 de grade Celsius
Vremea azi, 3 martie 2026. Soare, atmosferă frumoasă și temperaturi de aproape 20 de grade Celsius

Ziua de astăzi aduce vreme frumoasă în cea mai mare parte a țării. E adevărat că în centru, în est și în sud-est se mai înnorează din când în când, dar șansele de ploaie sunt foarte reduse. 

Vremea în următoarele două săptămâni în România. Maxime peste medie, urmate de o răcire bruscă și ploi
Vremea în următoarele două săptămâni în România. Maxime peste medie, urmate de o răcire bruscă și ploi

În primele două săptămâni din martie, temperaturile în majoritatea regiunilor vor fi peste mediile multianuale, maximele atingând între 13 și 16 grade în câmpie și 4–5 grade la munte în prima săptămână. 

Fenomenul climatic El Niño ar putea reveni în 2026: risc de noi recorduri de temperatură la nivel global
Fenomenul climatic El Niño ar putea reveni în 2026: risc de noi recorduri de temperatură la nivel global

Fenomenul climatic natural El Nino ar putea reveni în a doua jumătate a anului 2026, existând riscul ca temperaturile globale să crească până la noi niveluri record, transmite luni AFP.

Recomandări
Fiul fostului ayatollah Ali Khamenei a devenit noul lider suprem al Iranului - presă
Fiul fostului ayatollah Ali Khamenei a devenit noul lider suprem al Iranului - presă

La începutul celei de-a patra zile a războiului din Orientul Mijlociu declanşat de ofensiva americano-israeliană împotriva Iranului, Israelul a anunţat marţi că a lovit sediul radioteleviziunii publice din Teheran.

Schița bugetului pe 2026, după luni de întârziere. Ministerele care vor primi mai mulți bani față de 2025 - DOCUMENT
Schița bugetului pe 2026, după luni de întârziere. Ministerele care vor primi mai mulți bani față de 2025 - DOCUMENT

Pentru 2026, Finanțele au calculat că bugetul va avea o valoare totală de peste 2.000 de miliarde de lei, în creștere cu aproape 100 de miliarde față de 2025.

Ce riscă Europa, după ce Iranul a avertizat UE să nu se amestece în război. „Dacă vă implicați, vom răspunde”
Ce riscă Europa, după ce Iranul a avertizat UE să nu se amestece în război. „Dacă vă implicați, vom răspunde”

Europa ar putea deveni țintă indirectă în conflictul dintre Iran și SUA, după ce Teheranul a avertizat statele UE să nu se implice militar în conflict.