Temperaturile cresc ușor. Zonele în care maximele vor depăși 17 grade

×
Codul embed a fost copiat

Luni mai cresc temperaturile, dar rămânem cu vremea mohorâtă şi cu norii de ploaie.

Prin vest şi nord-vest vom zări şi soarele. Marţi, norii vor fi mai numeroşi îndeosebi în regiunile intracarpatice însă ploile apar mai ales în sud-est.

Miercuri, vremea devine mai caldă decât în mod obişnuit la sfârşit de noiembrie. Domină atmosfera însorită şi abia către seară încep să se adune norii de ploaie.

Joi se face şi mai cald, iar ploile apar, în special, în ţinuturile vestice. Maximele ating şi pot depăşi 17 grade, iar minimele vor fi cuprinse între 3 şi 10 grade.

Vremea în fiecare regiune

În Dobrogea şi Bărăgan, zi mohorâtă, cu ploi temporare şi răbufniri de vânt în zona de litoral. Temperaturile cresc cu două, trei grade faţă de duminică.

Citește și
Alertă de vreme severă imediată! ANM anunță cod portocaliu în mai multe județe
Cod galben de vânt puternic în judeţele Sibiu şi Caraş-Severin, în următoarele ore

Şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, găsim vreme urâtă, înnorări persistente şi umezeala mare. O să mai plouă şi aici, iar maximele rămân la nivelul celor de duminică.

În nordul Moldovei şi în Bucovina o să plouă sporadic, însă atmosfera va fi tot rece şi neplăcută. Maximele abia ating 4 grade.

În nordul Transilvaniei şi prin Maramureş se menţine vremea frumoasă, cu maxime de peste 10 grade. La fel a fost şi în ultimele zile.

În vestul ţării, lucrurile stau la fel de bine: cer senin câteva ore, atmosferă plăcută şi temperaturi în jur de 14...15 grade.

Vreme frumoasă va fi şi în zona Transilvaniei. Poate doar în zona Brașovului să plouă un pic, însă domină atmosfera însorită, cu temperaturi plăcute.

Scăpăm de frig şi în zona Olteniei. Se încălzeşte perceptibil, însă mai vin ceva ploi.

Şi prin ţinuturile sudice mai deschidem umbrelele. Un salt termic vom sesiza şi pe aici, dar norii persistă şi o să mai plouă.

BUCUREŞTI

În Bucureşti, luni, se încălzeşte uşor. O să mai plouă din când în când şi vântul va avea unele răbufniri. Şi marţi avem timp urât, cu ploi dimineaţa şi un vânt activ.

Miercuri în orele dimineţii vor mai fi ceva înnorări, dar mai târziu vedem soarele. Maxima va ajunge pe la 11 grade.

Joi încălzirea vremii continuă. Atmosferă va fi schimbătoare, cu înnorări persistente şi ceva ploi în noaptea de joi spre vineri.

Vremea la munte

La munte găsim vreme frumoasă doar prin zonă Apusenilor. În restul masivelor, ploile continuă iar la altitudini mari, în Meridionali, vor fi ninsori şi lapoviţă. Marţi va fi vreme mai bună, soarele se arată cam peste tot, iar ploile apar sporadic.

Miercuri, norii se adună în masivele vestice, pe unde apar câţiva stropi, însă în rest prindem vreme frumoasă. Ziua de joi va fi una destul de neplăcută, cu ploi peste tot, vânt activ şi din nou lapoviţă pe creşte.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
Citește și...
Temperaturile din stratosfera Siberiei cresc cu până la 40 grade. Cum e afectată vremea în Europa
Temperaturile din stratosfera Siberiei cresc cu până la 40 grade. Cum e afectată vremea în Europa

Un nou val de căldură ar urma să își facă simțită prezența în aproximativ 7 zile. Temperatura din stratosfera de deasupra Siberiei ar putea crește cu până la 40°C în câteva zile.

Cod galben de vânt puternic în judeţele Sibiu şi Caraş-Severin, în următoarele ore
Cod galben de vânt puternic în judeţele Sibiu şi Caraş-Severin, în următoarele ore

Sunt în vigoare câteva coduri galbene pentru orele următoare.

Prima ninsoare din această iarnă în București. Cum va fi vremea sâmbătă și duminică
Prima ninsoare din această iarnă în București. Cum va fi vremea sâmbătă și duminică

Prima ninsoare în București. În Capitală cad, la această oră, primii fulgi de zăpadă din această iarnă.

Recomandări
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că, săptămâna viitoare, Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!
PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!

PRO TV va încheia difuzarea unuia dintre cele mai longevive formate ale sale: La Măruță.

Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie
Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a afirmat, luni, că cei 50 de milioane de euro cu care România contribuie ajung în bugetul NATO, prin mecanismul PURL, iar Statele Unite ale Americii livrează echipamente militare Ucrainei.