„Nu au mai rămas multe locuri în Europa ca România. Iată o ţară care are de toate”. Ce i-a impresionat pe jurnaliștii CNN

62509174
Getty

CNN Travel a alcătuit o listă cu 25 de destinaţii care consideră că merită să fie vizitate în 2025, iar România se numără printre ele, alături de obiective exotice din Asia, America Latină, Africa şi, desigur, Europa.

Recomandarea CNN - care consideră că România este „un dar” în aceste zile de supra-turism - vine după ce la sfârşitul anului trecut şi revista „Vogue” deschidea cu România lista sa de zece cele mai bune locuri de vizitat în 2025.

„Lumea este mai mare şi mai conectată decât a fost vreodată în istoria omenirii. Avioanele moderne pot duce oamenii de la New York la Singapore sau de la Londra la Cape Town, călătorii care ar fi durat săptămâni sau luni în generaţiile anterioare. Dar, uneori, prea multe opţiuni pot fi paralizante. Ne aflăm în era FOMO - frica de a lipsi. Social media face să pară că fiecare persoană pe care aţi întâlnit-o vreodată este într-o vacanţă exotică la un moment dat, deci cum alegem ce locuri să vizităm? CNN Travel crede că fiecare loc are argumentele lui care îl fac să merite să fie vizitat. Cu toate acestea, echipa noastră a alcătuit această listă cu 25 de destinaţii pe care considerăm că merită în mod special să fie vizitate în 2025” - arată CNN în preambulul listei, potrivit News.ro.

Iată cum este descrisă România de CNN Travel:

„Nu au mai rămas multe locuri în Europa care să aibă încă acea vibraţie nedescoperită, dar România se numără printre ele. Este un dar în aceste zile de supra-turism - pentru că iată o ţară care are de toate, de la staţiunile balneare de la Marea Neagră până la frumuseţea extraordinară a Munţilor Carpaţi, şi care se pare că încearcă să-şi crească numărul de vizitatori în mod sustenabil.

Da, există Dracula la Castelul Bran, dar pentru alte plăceri medievale gotice în Transilvania şi nu numai, încercaţi Timişoara, Cluj Napoca, Sibiu, Braşov şi Sebeş.

Capitala Bucureşti are un fermecător Centru Vechi, acum un pic supraîncărcat cu baruri şi restaurante turistice, dar istoria recentă a oraşului este încă o atracţie majoră. Excesul impresionant al fostei case luxoase a dictatorului comunist Nicolae Ceauşescu şi vastul său Palat al Parlamentului (cea mai grea clădire din lume) merită explorate. Acestea contrastează cu greutăţile extreme pe care le-a impus populaţiei ţării, descrise în micuţul, dar esenţialul Muzeu al Comunismului.

Un trecut mai idilic poate fi încă găsit în mediul rural românesc. Probabil că nu există o modalitate mai bună de a explora acest lucru decât recent lansata Via Transilvanica, un traseu de drumeţie de 1.400 de kilometri prin peisaje rurale şi sate parcă încremenite în timp”.

Pe lista CNN mai figurează:

► Almatî, Kazahstan

► Insulele Andaman şi Nicobar, India

► Insulele Bequia, St. Vincent şi Grenadine, în Caraibe

► Bolivia

► Chemnitz, Germania

► Căile pietonale din zona rurală a Angliei

► Eswatini şi provincia Mpumalanga, Africa de Sud

► Gdańsk, Polonia

► Gilgit-Baltistan, Pakistan

► Trenurile italiene

► Munţii Kaçkar, Turcia

► Kansai, Japonia

► Mendoza, Argentina

► Nashville, Tennessee

► Insula Niue, Polinezia

► Nuuk, Groenlanda

► Ozarks, SUA

► Rabat, Maroc

► San Francisco de Campeche, Mexic

► Sierra Leone

► Stockholm, Suedia

► Taupō, Noua Zeelandă

► Insula Vancouver, Canada

► Traseele feroviare din Vermont

Articol recomandat de sport.ro
Și-a prevestit Mircea Lucescu moartea? Declarația tulburătoare făcută în urmă cu doar șase luni
Și-a prevestit Mircea Lucescu moartea? Declarația tulburătoare făcută în urmă cu doar șase luni
Citește și...
Orașul din Italia devenit capitala ciocolatei din Europa, noua atracție pentru turiștii gurmanzi

O nouă destinație pentru iubitorii de dulce a apărut pe harta lumii.

Mănăstirile din zona Moldovei: destinații ideale în perioada Paștelui 2026. Obiective mai puțin cunoscute pentru credincioși

În perioada Paștelui 2026, mănăstirile din Moldova devin nu doar centre spirituale importante pentru credincioși, ci și atracții turistice valoroase pentru toți cei interesați de patrimoniul cultural și arhitectural al României.

 

Ce nu știai despre Centrul Vechi din București. Locuri ascunse și povești fascinante

Centrul Vechi al Bucureștiului este un amestec de istorie, stil de viață, divertisment și un loc preferat de întâlnire pentru turiști și localnici. 

Recomandări
Ilie Bolojan anunţă cinci direcţii strategice privind piaţa energiei: Desfiinţăm avizele tehnice de racordare speculative

Premierul Ilie Bolojan a prezentat, miercuri, într-o conferinţă de presă, cinci direcţii privind piaţa energiei.

Trupul lui Mircea Lucescu a fost depus la Arena Națională pentru ca românii să-și ia rămas bun. Înmormântarea va fi vineri

Mircea Lucescu s-a întors marți pentru ultima dată acasă, pe stadion, în mijlocul celor care l-au iubit și admirat. Trupul neînsuflețit a fost depus la Arena Națională, unde a avut loc și prima slujbă de priveghi. 

Noi imagini spectaculoase cu fața ascunsă a Lunii, realizate de astronauții misiunii Artemis II. GALERIE FOTO

Astronauții misiunii Artemis, aflați în drum spre Pământ după ce au orbitat Luna, au menținut legătura cu echipa de la sol, dar au avut și un moment special: o conversație directă cu alți colegi aflați în spațiu.