România, promovată de străini. Imagini fabuloase, în ultimul episod al „Wild Carpathia”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Este cea de-a cincea parte a seriei şi a fost filmată în întregime în România. Conturează o poveste cu tradiţii şi obiceiuri străvechi, care au loc exclusiv iarna.
Seria britanică a fost susţinută chiar şi de Prinţul Charles al Marii Britanii.
„Vă vom duce în căutarea locurilor pierdute și secrete și vă vom aduce mai aproape de flora și fauna României”
Documentarul surprinde noi locuri absolut fabuloase din ţara noastră şi oferă un portret al vieţii din Carpaţi, în timpul iernii româneşti.
Ivan Patzaichin: „Avem o ţară frumoasă, superbă şi mulţumim celor care chiar o promovează. Am putea şi noi să fim mult mai mândri. Dacă reuşesc străinii să facă lucrul acesta, noi de ce să nu facem? Ar trebui să fim mai uniţi, măcar când mergem afară să fim cei care promovează România”.
Seria, ajunsă la final, a fost gândită şi pusă în scenă de jurnalistul britanic Charlie Ottley. Prin acest proiect, Charlie îşi doreşte să promoveze tradiţiile şi peisajele superbe pe care ţara noastră le poartă.
Charlie Ottley, producătorul seriei: „Când oamenii se gândesc la România şi vin aici în vacanţe, ei nu se gândesc să viziteze România în lunile friguroase. Vreau să arăt că România este o frumoasă destinaţie turistică pe tot parcursul anului. Este un cadou pentru poporul român”.
Printre cei care au susţinut acest proiect se numără şi Prinţul Charles, un mare iubitor al plaiurilor mioritice.
William Blacker, prieten al Prinţului Charles: „Este foarte implicat în conservarea arhitecturii şi parimoniului României şi în orice ar putea face să ajute această ţară. Mereu încearcă să facă lucruri accesibile, să fie benefice pentru frumuseţea ţării, a naturii”.
Seria include cinci episoade, a fost tradusă în 11 limbi şi a fost urmărită de telespectatori din 110 ţări din întrega lume.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Pro TV
Etichete: romania , turism , Printul Charles , Charlie Ottley , documentar , wild carpathia
Dată publicare: 20-09-2019 08:19