Obiective turistice în Prahova. Ce poți vizita în județ în afară de Valea Prahovei
Galerie foto
Reședința de județ este în Ploiești, însă există multe alte orașe și municipii mult mai vizitate, precum Azuga, Breaza, Bușteni sau Sinaia. Este locul în care cei mai mulți români aleg să își petreacă sărbătorile de iarnă. Într-un cadru spectaculos, Prahova abundă de turiști și de voie bună, mai ales iarna, când pârtiile de schi sunt pline ochi.
Ploiești - obiective turisticeCu toate că nu este un oraș foarte turistic, Ploiești are câteva obiective pe care merită să le vizitezi dacă te afli aici. Ai putea fi chiar surprins de frumusețea lui, de arhitectura clădirilor și de muzeele unice în România.
Pentru bucureșteni, Ploiești este foarte aproape și poate fi o destinație de weekend de-a dreptul interesantă.
Printre obiectivele turistice din Ploiești se numără următoarele:
Muzeul Casa de Târgoveți – este cel mai vechi muzeu din oraș și clădirea este construită în 1785. Are elemente de arhitectură tradițional românească, influențe orientale și naturale. Tavanul sculptat în lemn este cu adevărat impresionant, iar interiorul este plin de opere de artă.
Poți vedea aici mobilier vechi, lădițe cu zestre, o canapea în stil oriental, perne decorative și scaune în stil florentin. O adevărată încântare este și icoana de la Ierusalim datată 5 iunie 1819.
Muzeul de Istorie și Arheologie are o clădire în stil neoclasic. În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza a găzdui primul gimnaziu din Ploiești. A fost folosit pentru mai multe instituții de învățământ, de-a lungul timpului, dar a fost transformat în muzeu în anul 1970.
Aici poți vedea evoluția orașului, din vremea lui Mihai Viteazu până în secolul XIX.
Palatul Culturii este într-o clădire a cărei construcție a început în anul 1906. A fost inaugurată de Carol al II-lea în 1933 ca Palat de Justiție, apoi a devenit Palat al Culturii. Acum, în această clădire este Muzeul Județean de Biologie Umană, muzeul de Etnografie și Școala de Arte. Poți găsi diferite expoziții temporare și diverse obiecte interesante.
Muzeul Ceasului – toți pasionații de ceasuri, dar nu numai, ar trebui să viziteze acest muzeu unic în România. Muzeul Ceasului Nicolae Simache are în colecție ceasuri care au aparținut lui Brâncoveanu, Cuza, Alecsandri, Kogălniceanu, Caragiale sau Hașdeu.
Aici poți vedea cum arată un cadran solar, un ceas pus în mișcare de apă, un pendul din lemn, ceasuri de călătorie sau de șemineu și multe opere de artă.
Muzeul Petrolului este emblematic pentru Ploiești. A fost inaugurat în anul 1961 și este într-o clădire în care sunt amenajate mai multe săli. În curtea clădirii se află o expoziție în aer liber, iar printre exponate se află macheta primei instalații de foraj mecanic folosită în România.
Alte muzee și obiective turistice pe care le poți vizita sunt: Muzeul I.L. Caragiale, Casa Memorială Nichita Stănescu, Halele Centrale, Biserica Domnească Sfinții Apostoli Petru și Pavel sau monumentul Vânătorilor, din fața gării Ploiești Sud.
Slănic Prahova – obiective turisticeSlănic Prahova este o destinație foarte populară pentru turiștii români. Mii de oameni ajung aici, în special pentru Salină, dar și pentru peisajele de poveste.
Salina Slănic este una dintre cele mai mari saline subterane din Europa și unul dintre principalele puncte de atracție ale orașului.
Turiștii pot explora galeriile subterane, unde se găsesc cristale de sare și formațiuni spectaculoase.
Baia Baciului este un lac sărat situat într-un crater de exploatare minieră, în apropierea Salinei Slănic. Aici poți înota în apa sărată, beneficiind de proprietățile terapeutice ale sării.
Poți vizita și celelalte trei lacuri cu concentrația mare de sare: Lacul Verde, Baia Roșie și Baia Porcilor. Acestea sunt renumite pentru efectele terapeutice ale nămolului sapropelic și a apei sărate.
Un alt obiectiv este Muzeul de Sare, amenajat în Casa Camarasiei, construită la începutul secolului XVIII. Sunt expuse aici documente care atestă istoria salinei de la Slănic și multe alte lucruri interesante.
Cheia - obiective turisticeAceastă stațiune montană este populară printre turiștii din România. Situată la poalele Masivului Ciucaș, aici poți face o mulțime de trasee sau poți vizita obiectivele turistice.
Mănăstirile Suzana și Cheia sunt printre cele mai vizitate obiective turistice de aici.
Alt obiectiv este Muzeul de Flori de la Mina, extrem de interesant și frumos. Totodată, poți vizita Muzeul de Antropologie, unde ai posibilitatea de a cunoaște mai multe despre zonă.
Este o stațiune ideală pentru drumeții cu trasee ușoare, iar priveliștea asupra munților este uimitoare.
Breaza - obiective turisticeMulți români își petrec vacanțele la Breaza. Locul este de o frumusețe rar întâlnită și este ideal dacă vrei câteva zile de relaxare într-un peisaj liniștit, superb și în mijlocul naturii.
Printre obiectivele turistice de aici se numără:
Conacul Toma Cantacuzino – este în parcul central al orașului și este emblematic pentru oraș.
Biserica cu Hramul Sfântul Nicolae, care a fost ctitorită în 1777 de Alexandru Ipsilante – este monument istoric și are o vechime de peste două secole.
Biserica cu hramul Schimbarea la față, construită în 1892 din Capu Câmpului. O biserică cu adevărat deosebită.
Izvorul Sărat din Calea Morii este la 5 km de centrul orașului Breaza. Apa izvorului are o mulțime de proprietăți.
Obiective turistice Vălenii de MunteVălenii de Munte se află la 20 de km de Ploiești. Aici poți vizita muzee, biserici vechi și poți face trasee de drumeție ușoare sau mai grele.
Poți vizita Muzeul Memorial Nicolae Iorga, amplasat în centrul istoric al orașului. Casa a fost reședința de vacanță, în care Iorga și-a petrecut mai bine de 30 de ani. Găsești în interior obiecte care au aparținut istoricului, fotografii, dar și piese de mobilier.
Muzeul de artă religioasă are o expoziție desfășurată în patru săli, care cuprinde cărți vechi, sfeșnice, vestimente preoțești și altele.
Muzeul Natura Văii Teleajenului este un monument istoric. Expoziția cuprinde elemente precum flora, fauna sau relieful zonei. Muzeul este modern și interactiv.
Dintre biserici poți vizita Biserica Adormirea Maicii Domnului, Biserica Sf. Nicolae Tabaci, Brevoiești – Sf. Spiridon sau Mănăstirea Zamfira.
Nu ai cum să te plictisești în Prahova. Cu atât de multe lucruri de vizitat, atât de multe obiective naturale, plimbări și drumeții, peisaje de admirat și lucruri de văzut, vei vrea să te întorci mereu pentru a explora și alte locuri de aici.
Obiective turistice naturale în județul PrahovaPrahova abundă în obiective naturale, așa că nu e de mirare că pe Valea Prahovei este constant aglomerat. Totuși, oamenii continuă să meargă an de an, așa că merită tot efortul.
Printre obiectivele turistice naturale din Prahova se numără următoarele:
Cheile Doftanei – care sunt aproape de lacul Păltinoasa, pe drumul dinspre Câmpina. Sunt chei săpate într-un strat de conglomerate dure, cu o lungime de 300 de metri și pereți aproape verticali care formează un tunel.
Rezervația naturală din Masivul Bucegi se află la 1.000-2.505 metri altitudine în masivul Bucegi. Pe platou vei vedea Babele și Sfinxul, stânci unice, cu forme neobișnuite, formate datorită eroziunii.
Muntele de Sare de la Slănic se află în sudul orașului Slănic Prahova și este declarat rezervație naturală geologică și geomorfologică. Face parte din complexul Baia Baicului, care cuprinde Grota Miresei, Lacul Mare, Baia Miresei și Baia Porcilor.
Cascada Urlătoarea este și ea un obiectiv turistic popular. Izvorăște de la poalele Munților Jepi și este una dintre cele mai impresionante cascade din România.