Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Creșterea îmbolnăvirilor cu Covid 19 ne-ar putea împiedica să mai plecăm în concediu în străinătate

Your browser doesn't support HTML5 video.

Unele state ar putea impune restricții pentru călătorii din România, dacă vor considera că suntem o țară cu risc.

Miercuri seară, de pildă, Croația a decis să impună carantina de 2 săptămâni pentru turiștii care vin din 4 țări europene. România nu este printre ele, dar lista poate fi extinsă și cu alte state, dacă va fi cazul. În aceste condiții, specialiștii în turism ne recomandă să alegem destinația de vacanță în ultimul moment, în funcție de evoluția pandemiei.

Cristi lucrează într-o agenţie de turism din Capitală şi a răspuns deja la zeci de emailuri venite de la clienţi, care se interesează de cele mai recente restricţii. Cum ar fi cea din Croaţia de exemplu, unde guvernul a instituit carantina de 14 zile pentru cetăţeni care vin din 4 ţări - Muntenegru, Kosovo, Bosnia şi Macedonia. Motivul? Numărul mare de cazuri de infectare din ţările respective.

Românii nu au deocamdată nicio restricţie, dar nu se ştie cum va evolua situaţia peste 2 săptămâni sau o lună.

Cristi Pitulice, reprezentant agenţie de turism: "Sunt două categorii de turişti, cei care rerutează, ok nu se mai poate Croaţia, hai Bulgaria sau Grecia, sau România pentru că atunci avem noi concediu, şi a doua categorie, ok nu mai putem acum, dar hai să vedem împreună care ar fi o perioadă optimă să merg, adică să amâne”.

Citește și
Medicul Virgil Musta
Recomandările lui Virgil Musta, după ce numărul de cazuri de COVID-19 a explodat în țară

Evident că reprezentanţii agenţiilor de turism recomandă oamenilor să-şi rezerve vacanţele prin intermediul lor. În cazul unor restricţii într-un anumit stat, clienţii ar avea şansa să-şi reprogrameze sejurul, în altă perioadă, sau să schimbe tara de destinaţie. E drept că în această vară plină de incertitudini, specialiştii în turism recomandă multă prudenţă, şi chiar vacanțe plănuite de pe o zi pe alta. Îţi iei concediu peste 2 săptămâni, sau o lună, dar aştepţi până atunci şi cumperi concediul cu o zi sau două înainte de plecare.

Răzvan Pascu e consultant în turism. Vrea să plece în vacanţă luna viitoare.

Răzvan Pascu, consultant în turism: "Noi avem bilete în Croaţia pentru 15 iulie, încă nu ştim sigur dacă vom pleca sau nu, dar vă spun sincer că deja ne gândim să renunţăm la biletele de avion şi poate să mergem cu maşina, dacă şi croaţii ne vor mai permite să intrăm. Suntem pregătiţi pentru orice, şi aşa ar trebui să fie orice român care vrea să plece în concediu în străinătate şi va fi o vară în care vom vorbi probabil mai mult de oferte last minute".

Şi reprezentantul unei agenţii din Cluj are multă treabă în această perioadă, cu reprogramări şi amânări de concedii. Unii clienţi vor mai târziu, după sfârşitul lui august, alţii să plece mai degrabă acum, până nu apar alte restricţii.

Cosmin Gavrilaș, reprezentantul unei agenţii: ”În continuare există foarte multe necunoscute, există fluctuaţii mari de decizii la nivel european şi la nivelul României, lucru care îţi aduce imposibilitatea de a planifica ceva corect".

Ministrul Sănătăţii susţine că străinii sunt cu ochii pe noi.

Nelu Tătaru ministrul sănătăţii: ”Datele sunt trasnmise la nivel european şi fiecare ia decvizia în funcţie de cum arată cifrele".

Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS: "Imediat poţi trece din galben în verde şi invers".

Specialiştii în turism îi avertizează pe oameni să aibă grijă atunci când acceptă vouchere pentru o vacanţă reprogramată.

Cristi Pitulice, reprezentant agenţie de turism: "Când tu primeşti de la o agenţie de turism care are cifră de afaceri de 100 de mii de euro pe an un voucher de 2 mii de euro, cum că în termen de un an te poţi plimba oriunde în lume, nu e o chestiune sigură asta, iar asta se întâmplă în agenţii la o scară din ce în ce mai mare, mai mult de atât, sunt agenţii care colectează în continuare bani pe plecări ipotetice".

În acest moment zborurile către Turcia sunt suspendate, dar e permis accesul cu maşina. Iar pentru o vacanţă cu autoturismul în Grecia, românii trebuie să ţină seama şi de ce măsuri ar putea lua bulgarii în perioada următoare, după ce au prelungit starea de urgenţă până pe 15 iulie.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult