Solstițiul de iarnă are loc luni. Cea mai lungă noapte din an, marcată de un fenomen ceresc pe care îl vezi o dată în viață

×
Publicitate

Solstiţiul de iarnă are loc luni. Durata zilei va fi de 8 ore şi 50 de minute, iar cea mai lungă noapte a anului va fi marcată de un fenomen spectaculos: planetele Jupiter şi Saturn se vor apropia aparent una de alta, fiind vizibile ca un astru dublu.

 

Începutul iernii astronomice este marcat de un eveniment precis, şi anume solstiţiul de iarnă, care în 2020 are loc la 21 decembrie, la 12 h 02 m, deşi, ne-am obişnuit să delimităm din punct de vedere meteorologic, anotimpul iarna de cel anterior, toamna, la 1 decembrie.

În acest an solstiţiul de iarnă este marcat de o conjuncţie foarte strânsă între Jupiter şi Saturn.

Cele două planete se vor apropia aparent una de alta, fiind vizibile ca un astru dublu pe cerul de seară. Fenomenul poate fi văzut cu ochiul liber, pe 21 decembrie, foarte aproape de orizontul de apus.

Citește și
Tehnologia care dezvăluie ce se întâmplă în 0,000000000000000000000001 secunde
Tehnologia care dezvăluie ce se întâmplă în 0,000000000000000000000001 secunde

La Bucureşti, Soarele va apune la ora 16 şi 49 de minute, iar după ora 17 planetele se pot vedea cu ochiul liber, până spre ora 19, când apun, potrivit Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu".

 

Următoarea dată când Jupiter și Saturn pot fi văzute atât de aproape va fi în 2080  

 

O conjuncţie nu la fel de strânsă se va produce pe 31 octombrie 2040, planetele fiind vizibile înainte de răsăritul Soarelui.

Următoarea dată când cele două planete se vor afla atât de aproape una de alta va fi pe 15 martie 2080, când se vor vedea înainte de răsăritul Soarelui, în constelaţia Capricornus.

Solstiţiul de iarnă este legat de mişcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecinţa mişcării reale a Pământului în jurul Soarelui. Concomitent, în emisfera sudică are loc solstiţiul de vară.

Solstiţiu înseamnă "soare nemişcat", aflându-se în acest moment în emisfera australă a sferei cereşti, la distanţa unghiulară maximă de 23° 27' sud faţă de ecuator, el efectuând mişcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit "tropicul Capricornului".

Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor.

La momentul amiezii Soarele "urcă" - ţinând cont de latitudinea medie a tării noastre, de 45° - la numai 21° faţă de orizont.

O consecinţă a acestui eveniment astronomic este faptul că avem cea mai scurtă zi (iluminată de Soare, opt ore şi 50 de minute) şi cea mai lungă noapte a anului (de 15 ore şi 10 minute, pentru Bucureşti), potrivit www.astro-urseanu.ro.

 

Obiceiuri românești din preajma solstițiului de iarnă

 

Obiceiurile româneşti din preajma solstiţiului de iarnă păstrează amintirea jertfirii violente a zeului adorat, prin substituirea acestuia cu arborele sacru, bradul sau stejarul, tăiat şi incinerat simbolic în noaptea de Crăciun, cu taurul, reprezentat de o mască, Capra, Brezaia, Ţurca sau Boriţa, care, după ce însoţeşte unele cete de colindători, este omorât simbolic şi, mai ales, cu porcul, reprezentare neolitică a spiritului grâului, sacrificat ritual la Ignatul Porcilor (20 decembrie).

Cea mai veche referinţă scrisă despre o sărbătoare ce marca reîntoarcerea Soarelui (solstiţiu) a fost găsită în antichitate, în Mesopotamia.

Sărbătoarea, care ţinea 12 zile, avea drept scop să-l ajute pe zeul Marduk să îmblânzească monştrii haosului pentru încă un an.

Solstiţiului îi sunt dedicate sute de structuri megalitice în toată Europa, în cele două Americi, Asia şi Orientul Mijlociu.

Chiar şi popoarele care respectau calendarul lunar marcau într-un fel sau altul cele două solstiţii.

În Europa, astfel de construcţii din piatră pentru măsurarea poziţiei Soarelui au fost descoperite la Stonehenge, în Anglia, şi la Newgrange, în Irlanda.

Potrivit cercetătorilor, pietrele de la Stonehenge datează cu aproximaţie din 2050 î.Hr. şi se presupune că au fost poziţionate astfel încât lumina Soarelui la apus, la data solstiţiului de iarnă, să cadă într-un anumit fel.

Pentru păgâni, aceasta era noaptea în care Marea Zeiţă dădea naştere noului Soare, repornind astfel ciclul anotimpurilor. Romanii îi sărbătoreau în această zi pe Saturn, zeul recoltelor, şi pe Mithras, zeul luminii, potrivit volumului ''Zile şi mituri - calendarul ţăranului român'', de Ion Ghinoiu.

 

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
Tehnologia care dezvăluie ce se întâmplă în 0,000000000000000000000001 secunde
Tehnologia care dezvăluie ce se întâmplă în 0,000000000000000000000001 secunde

Un canadian a fost premiat pentru impulsurile sale ultra-rapide de lumină, o busolă pentru a descoperi microlumea. Tehnologia sa este capabilă să măsoare evenimente care se petrec într-o trilionime de secundă.

Studiu: Utilizarea agresivă a antibioticelor poate favoriza anxietatea şi tulburările de dispoziţie
Studiu: Utilizarea agresivă a antibioticelor poate favoriza anxietatea şi tulburările de dispoziţie

Antibioticele sunt esenţiale în tratamentul infecţiilor bacteriene, însă folosirea lor excesivă poate avea efecte care depăşesc sfera bolilor infecţioase.

O misterioasă „bară de fier” descoperită în spațiu ar putea dezvălui viitorul Pământului
O misterioasă „bară de fier” descoperită în spațiu ar putea dezvălui viitorul Pământului

Oamenii de știință au descoperit în spațiu un nor mare de atomi de fier, în formă de bară, care ar putea oferi indicii despre viitorul Pământului.  

Recomandări
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case
Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case

A început cea mai rece săptămână din această iarnă. Deja s-au înregistrat -20 de grade în zori, iar acum polul frigului a fost în Maramureş.

„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde
„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde

Președintele SUA, Donald Trump, a „sfătuit” Europa să se concentreze mai degrabă pe războiul din Ucraina și nu pe Groenlanda.