Soția lui Novak Djokovic, mesaj-manifest despre situația liderului ATP din Australia: Vom creşte din această experienţă
Jelena Jokovic, soția celebrului tenismen, a postat, vineri, un mesaj pe mai multe rețele de socializare, cu ocazia Crăciunului pe stil vechi. Ea a notat că și-a fi dorit să fie alături de soțul ei în această zi și a precizat că încearcă să își păstreze calmul în aceste momente în care „Nole” este carantinat în Australia.
„Este Crăciunul astăzi pentru noi, urările mele sunt ca toată lumea să fie sănătoasă, fericită, în siguranţă şi împreună cu familia. Ne dorim să fim cu toţii împreună astăzi, dar consolarea mea este că cel puţin suntem sănătoşi. Şi vom creşte din această experienţă.
Vă mulţumesc, dragi oameni din toată lumea pentru că v-aţi folosit vocea pentru a-i transmite afecţiune soţului meu. Respir adânc ca să mă calmez şi să găsesc recunoştinţă (şi înţelegere) în acest moment pentru tot ce se întâmplă.
Singura lege pe care ar trebui cu toţii să o respectăm dincolo de orice frontieră este Iubirea şi respectul pentru altă fiinţă umană. Iubirea şi iertarea nu sunt niciodată o greşeală, ci sunt o forţă", a scris Jelena Djokovic pe Instagram.
Amintim că autoritățile australiane nu i-au permis lui Novak Djokovic, numărul 1 mondial, să intre în Australia, deși sârbul primise asigurări că va putea juca la Australian Open chiar dacă nu este vaccinat anti-Covid-19. Miercuri, Djokovic nu a primit permisiunea de intra pe teritoriul Australiei şi viza sa a fost anulată.
Liderul ATP a sosit la Melbourne cu un zbor Emirates de la Dubai, miercuri, la scurt timp după ora 23.00 AEST (n.r. - 15.00, ora României). El a fost ţinut în aeroport peste opt ore. După ce ce i-a fost anulată viza, sârbul a fost transferat la un hotel de carantină din Melbourne, până când va putea părăsi ţara.