Unde vă puteți lăsa copiii când cursurile se suspendă în școli sau grădinițe

×
Codul embed a fost copiat

Decizia de a închide şcolile toată săptămâna creează o situaţie fără precedent în sistemul nostru de educaţie: elevii din Bucureşti vor totaliza nu mai puţin de 5 săptămâni de vacanţă în ultimele două luni.

Şi în Teleorman cursurile au fost suspendate până săptămâna viitoare, iar în Dolj, şcolile rămân închise cel puţin miercuri şi joi.

Pentru elevii din Constanța, Giurgiu, Tulcea, şi Argeş, doar miercuri mai este anunţată zi liberă, deocamdată. Iar în alte zone din ţară, elevii au mers la şcoală, indiferent de vreme.

Cert este, că închiderea unităţilor şcolare, a creat haos în programul părinţilor, dar a adus bucurie pe chipurile copiilor, chiar dacă mulţi ar fi fost fericiţi şi să se bată cu zăpadă în recreaţii.

Primul derdeluş din această iarnă i-a făcut fericiţi pe copiii din Bucureşti. Părinţii care au putut să îşi liber s-au bucurat şi ei de închiderea şcolilor, alături de cei mici.

Citește și
elevi
Cursuri suspendate integral, miercuri, în școli din Bucureşti şi alte 9 judeţe

Părinte: "Am venit la săniuş, dacă s-a prelungit vacanţa, ne distrăm în echipă. Ne-am făcut liber, ne-am învoit pentru că a fost neaşteptat"

Nu toţi părinţii au, însă, această posibilitate. Aşa că unii şi-au lăsat copiii la baby parking, un concept inedit de îngrijire a copiilor. Aici, cei mici pot fi lăsaţi pentru o zi sau mai multe.

Luana Câmpeanu, managerul centrului de copii: ”Tariful pe care noi în percepem pentru o zi întreagă este de 50 de lei cu totul inclus, gustare, fructe, masa de prânz, program de somn, de relaxare, o să avem şi ateliere de creaţie pentru mărţişor"

Copiii sunt fericiţi că îşi fac prieteni noi, dar nimic nu se compară cu timpul petrecut cu părinţii.

În schimb, în alte zone din ţară, copiii au mers la şcoală, chiar dacă afară este iarnă. La Vamă Buzăului, în zori, temperatura resimţită era de -19 grade Celsius.

Ca să ajungă la cursuri, unii copii au mers pe jos 2 kilometri. Alţii luat microbuzul, după o aşteptare de 20 de minute în frig.

Copil: Mai e un kilometru, cam aşa.
Reporter: Şi, mai puteţi?
Copil: Da!
Reporter: E frig?
Copii: Nu! Da!

Însă un elev din Gorj şi-ar fi dorit ca şcoala lui să se închidă. Aşa că le-a scris pe Facebook celor de la ISU şi i-a rugat să "facă ceva urgent", pentru că la el în zonă încă se învaţă, deşi zăpada este "până la gât". Mesajul lui a avut o greşeală gramaticală.

Pompierii i-au răspuns imediat."Dar tu ca un copil conştiincios, ar trebui să te bucuri pentru că nu rămâi în urmă cu materia. Şi dacă fugi de şcoala s-ar putea să regreţi când o să te faci mare!"

Articol recomandat de sport.ro
O personalitate celebră, printre victimele cumplitei tragedii din Elveția în noaptea de Revelion: ”Suntem șocați”
O personalitate celebră, printre victimele cumplitei tragedii din Elveția în noaptea de Revelion: ”Suntem șocați”
Citește și...
Școli închise în București. Gabriela Firea a anunțat că vor fi închise toată săptămâna. VIDEO
Școli închise în București. Gabriela Firea a anunțat că vor fi închise toată săptămâna. VIDEO

Gabriela Firea a convocat comandamentul de iarnă la sediul Primăriei Capitalei și a anunțat că școlile și grădinițele vor fi închise în București toată săptămâna.

Cursuri suspendate integral, miercuri, în școli din Bucureşti şi alte 9 judeţe
Cursuri suspendate integral, miercuri, în școli din Bucureşti şi alte 9 judeţe

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) anunţă că, miercuri, cursurile sunt suspendate integral în Bucureşti, Ilfov, Teleorman, Argeş, Dolj, Brăila, Călăraşi, Constanţa, Ialomiţa şi Olt.

Recomandări
Optimism în Guvern, la început de an. Ministrul Finanțelor: Va fi anul fondurilor europene pentru România
Optimism în Guvern, la început de an. Ministrul Finanțelor: Va fi anul fondurilor europene pentru România

Investiţiile publice vor fi motorul principal de creştere în 2026, prin continuarea proiectelor din PNRR, accelerarea celor din Politica de Coeziune şi investiţii consistente în infrastructură, energie şi dezvoltare locală, spune ministrul Finanţelor.

Lapoviţă şi ninsori în mai multe zone din țară. Meteorologii au emis cod galben şi portocaliu. Unde se va depune zăpada
Lapoviţă şi ninsori în mai multe zone din țară. Meteorologii au emis cod galben şi portocaliu. Unde se va depune zăpada

Meteorologii au emis, vineri, mai multe avertizări cod galben şi cod portocaliu de precipitaţii şi vânt puternic, care vizează mai multe regiuni ale ţării şi zonele montane, până sâmbătă seară.

Corespondență ProTV din Crans-Montana. Autoritățile au început audierea martorilor și verifică filmările din telefoane
Corespondență ProTV din Crans-Montana. Autoritățile au început audierea martorilor și verifică filmările din telefoane

Tragedia din stațiunea elvețiană Crans-Montana, care se aseamănă izbitor cu infernul de acum 10 ani din clubul Colectiv, a creat o undă de șoc în toată lumea.