Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un pompier a salvat un bebeluș din calea viiturii. Fusese rechemat după o tură de 24 de ore

Un pompier fotografiat cu un bebeluş în braţe, la inundaţiile din Rodna, judeţul Bistriţa-Năsăud, ieşise dintr-o tură de 24 de ore când a fost rechemat la serviciu, a povestit ministrul de Interne, Marcel Vela.

„Am doi copii acasă şi ştiu ce înseamnă grija părintească”, le-a transmis pompierul părinţilor bebeluşului pentru a-i linişti, după care a luat copilul în braţe şi l-a scos în siguranţă din apele învolburate.

”Ciprian ieşise dintr-o tură extenuantă de 24 de ore, în care, alături de colegii săi, au intervenit să îi salveze pe cei năpăstuiţi de inundaţii. După doar câteva ore, a fost trezit din somn de către comandantul unităţii”, a povestit, miercuri seară, pe Facebook, Marcel Vela.

În localitatea Rodna s-a produs o viitură extrem de puternică şi mai multe familii erau blocate în case, fiind în pericol iminent.

„Ciprian, cu o experienţă de peste 14 ani în salvare de persoane şi cu câteva mii de intervenţii la activ, ştia exact ce are de făcut. Ajunşi la faţa locului în doar câteva minute, şi-au dat seama că intervenţia trebuia să fie foarte rapidă, dar şi cu foarte mare atenţie. Casa de vis-a-vis era pe punctul de prăbuşire, iar apa creştea. Ciprian s-a legat cu cordelina, a traversat curtea şi a pătruns în casă”, a mai povestit Marcel Vela.

În casă se aflau un bărbat, 3 femei şi doi copii, între care un bebeluş.

„Staţi liniştiţi că totul va fi în regulă. Veţi ieşi împreună cu mine, dar nu vreau sa vă panicaţi. Trebuie să fim foarte atenţi. Curentul este foarte puternic şi orice clipă de neatenţie ne poate pune în primejdie. Pe copii îi voi purta eu în braţe, e mai sigur aşa. Am doi copii acasă şi ştiu ce înseamnă grija părintească”, le-a transmis pompierul celor din casă pentru a-i calma, conform ministrului de Interne.

„Astăzi se afla din nou la datorie. Deși era liber, s-a alăturat colegilor pentru a interveni în alte localități afectate de această nenorocire. Aceștia sunt eroii zilelor noastre. Sunt cei care salvează vieți și intervin acolo unde nu mai este nici o speranță. Cu siguranță, putem spune că cei care salvează o viață, salvează o lume întreagă”, a concluzionat Marcel Vela în postarea care a adunat mii de aprecieri și sute de comentarii laudative la adresa pompierului.

Potrivit acestuia intervenţia a fost una extrem de dificilă. În total, în localitatea Rodna, pompierii salvatori din cadrul ISU Bistriţa-Năsăud au salvat în doar câteva ore câteva zeci de persoane şi animale. Marţi seară, 14 adulţi şi 6 copii au fost salvaţi din case de pompieri.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult