Cozmin Mihai, psihiatru, despre violența domestică în pandemie: „Nu acceptați perpetuarea calvarului”

TEXTUL COMPLET:

Violența domestică, o problemă a românilor? Urmărind știrile zilnice ai zice că da. Bătutul nevestei este în special caracteristic românilor? Propun să dezbatem în amănunt acest subiect.

Căsătoria românească, permis de violență?  

Ce înțeleg românii prin căsnicie? Cred că de aici este cazul să începem săpăturile. Precum ne îndreaptă dicționarul explicativ al limbii române, căsnicia reprezintă o uniune legală, liber consimțită între un bărbat și o femeie pentru întemeierea unei familii, un trai comun. Cam simplistă explicația pentru unii, de aici poate și condimentarea definiției cu posesivitate, gelozie, agresivitate fizică și verbală, teroare și bineînțeles condimentul minune, dragostea supremă.

Factori determinanți - culturali, socio-economici și juridici  

Factorii culturali reprezintă principalele cauze ce determină violența domestică conjugală. Aceștia sunt reprezentați de pattern-urile sociale care poziționează bărbatul ca fiind dominant iar pe femeie ca fiind cu grad inferior acestuia. Superioritatea bărbatului ca factor decisiv și înrădăcinat în istoricul familial, duce de cele mai multe ori la acte de violență domestică. În mediul rural, patriarhatul domină sfera familială, femeia fiind văzută ca fiind mult inferioară și întotdeauna sub controlul bărbatului.

Divorțul, echivalent cu un meci pierdut, reprezintă adesea recunoașterea unui mare eșec și de cele mai multe ori, aceasta este percepția femeii. Tocmai de aceea, ea își abandonează intențiile de a divorța și îndură mediul neprielnic familial. În plus, violența partenerului o înfrâneză să pună capăt calvarului, frica dominând și punând stăpânire pe tabloul conjugal iar resemnarea și speranța fiindu-i ultimele arme de supraviețuire.

Toleranța socială față de violența în cuplu este un alt factor care determină dar și care menține tabloul de cuplu ,,bacovian”. Lipsa de reacție a celor din jur, permisivitatea și de multe ori indiferența, întrețin cursul violenței domestice și reprezintă parcă o aprobare tacită din partea juriului social.

Violența partenerului de cuplu reprezintă de multe ori și o descătușare a emoțiilor negative, acesta nefiind capabil să le gestioneze într-o formă bună de comunicare. Violența aceasta se traduce printr-o abordare impunătoare și categorică a punctului de vedere, optica în ,,ochelari de cal” nefăcând altceva decât să întrețină agresivitatea și modul liminar de a rezolva conflictele familiale.

Dar apropo, la toleranța proxenetismului din România v-ați gândit? Un somn atât de profund al autorităților pentru acest subiect; atât de sensibil și atât de dureros. Serialele loverboy din România, sunt tratate oare cu prea multă nepăsare?

Nivelul socio-economic scăzut este unul dintre cei mai incriminați factori care determină apariția și întreținerea violenței în cuplu. Cu toate acestea, în toate mediile socio-economice se regăsesc cazuri de violență în cuplu.

Un copil care și-a văzut mama agresată de tatăl său, va proceda de cele mai mult ori la fel, precum acesta. Așa cum se cunoaște și din pedopsihiatre, abuzatul devine abuzator. La fel, copilul va moșteni și își va întipări profund imaginile și filmul agresivității. Pe partea cealaltă, un copil care vede asertivitate, toleranță și comunicare armonioasă între părinții săi, asemenea va fi și traseul lui în viitoarea familie.

Dependența financiară totală a femeii față de bărbat, implică totodată și o frustrare a bărbatului, prin aceea de singur susținător al familiei. ,,Cordonul ombilical monetar” încurajează de multe ori violența domestică, fapt regăsit în statistici. Lipsa de resurse financiare pentru a se întreține pe ea și pe copii, o împiedică pe femeie să devină independentă și să își refacă viața.

Alcoolul și drogurile  

Substanțele toxice precum alcoolul și/sau drogurile potențează de cele mai multe ori agresivitatea partenerului. Sub influența acestor substanțe, se intensifică gelozia cât și ,,delirul flirtului și al infidelității”. Adesea, la o petrecere stropită cu mult alcool, dincolo de starea euforică, dans și voie bună, granița se îngustează și gândurile de gelozie și posesivitate își fac apariția. Odată pornit motorul reproșurilor, se pliază ,,perfect” și alte evenimente petrecute în trecut, care ,,așteptau cu nerăbdare” să fie readuse în discuție. De aici și până la deschiderea meciului, este doar o jumătate de pas. Consumul cronic de alcool conduce adesea înspre impotența bărbatului, croșetat pe parcursul anilor cu o gelozie teribilă față de partenera de viață. Imposibilitatea de a-și satisface sexual partenera, își are un răsunet dezastruos în egoul bărbatului; un alt preambul continuu spre drumul violenței.

Profilul agresorului  

Abuzatorul este descris adesea ca fiind o persoană geloasă, posesivă, cu abilități scăzute de comunicare și cu un potențial agresiv. Stima de sine scăzută, anxietatea și frustrarea bărbatului, se revarsă de multe ori în violență față de partenera de viață. Sentimentele negative sunt refulate în acte de violență asupra partenerei, bărbatul nefiind capabil să își gestioneze furia și să își împărtășească verbal nemulțumirile. Acest dezechilibru emoțional perturbă armonia și cursul normal al vieții de familie.

Abuzatorul din trafic care înjură și aruncă o cascadă de jigniri conducătoarelor auto, va ajunge acasă și își va continua comportamentul ostil față de partenera de cuplu? Comportamentul acesta, reprezintă o carte de vizită cu potențial de violență domestică?

Profilul victimei  

Sindromul Stockholm, un atașamentul bolnăvicios al victimei față de agresor, este regăsit până și la prostituatele care dezvoltă sentimente de dependență față de proxenet. Puteți crede că este ciudat acest lucru, dar multe dintre femei ajung să se simtă protejate de agresorul fizic. Precum un câine bătut și umilit, așa femeile trec prin acest curs dureros, de la iubire la tortură și mai apoi la dependență, raționalul fiind dominat și sugrumat totodată de emoționalul îngenuncheat. Femeile ajung să tolereze comportamentul agresiv al partenerului, dar și comportamentul personal pasiv care conduce spre o lipsă de reacție la violență. Își atribuie comportamentul violent ca fiind datorat greșelilor cât și destinului lor, devenind depresive și incapabile de a cere ajutorul sau de a-și imagina o altă viață. Aceste cazuri pot avea urmări grave cu depresie, scăderea stimei de sine, sentimente de vulnerabilitate, dificultăți de relaționare și de concentrare, anxietate, atacuri de panică; putându-se ajunge chiar la suicid.

Statistica violenței conjugale în pandemie  

Pandemia de coronavirus a declanșat un număr mare de violențe domestice datorită spațiului intim aglomerat. Munca de acasă, poate și lipsa sau pierderea locului de muncă pentru unul sau ambii parteneri, au făcut ca această pandemie să intensifice numărul cazurilor de abuzuri fizice și verbale în familie. Tensiunea și stresul au înregistrat cote maxime pentru mulți dintre cei în cauză.

Polițiștii au emis aproape 6500 de ordine de protecție provizorie anul acesta iar jumătate dintre acestea au fost transformate în ordine de protecție de către instanțele de judecată; cu mai mult de 10% față de anul 2019. Aproximativ 80% dintre violențele domestice din România se petrec la domiciliu, astfel încât se poate trage concluzia că izolarea la domiciliu are un mare potențial de a crește acest procent.

Impactul mass-media asupra violenței domestice  

În mass-media, și de multe ori în știrile showbiz, violența în relația de cuplu este privită cu indulgență și este tradusă greșit celor de acasă prin toleranța mult prea mare a femeilor agresate. De cele mai multe ori, acestea recurg la iertarea partenerului și la reîmpăcare. Acest fapt este inoculat populației ca fiind o practică iertabilă, fără a avea mari repercusiuni negative asupra cuplului. Un pumn în față și un ochi vânăt sunt adesea văzute ca metode de corecție și dominare testosteronică a partenerei. Nivelul acesta de testosteron cu potențial agresiv este încurajator pentru mulți bărbați iar modelul femeii tolerante și iertătoare face ca și celelalte femei să accepte mai ușor avalanșa de palme si pumni.

Este indicat să fie pusă o graniță strictă între divergențele acceptabile și trecerea la acte de violență. Adresați-vă unui specialist în rezolvarea problemelor de cuplu și nu acceptați perpetuarea calvarului pe care îl poate continua și copilul dumneavoastră prin tot scenariul la care asistă în copilărie și adolescență.

„Credeam că cel mai rău lucru în viață este să rămâi singur, dar nu este așa. Cel mai rău lucru în viață este să rămâi cu oameni care te fac să te simți singur” Robin Williams.