Premieră pentru sistemul medical românesc. Un proiect de lege prevede îngrijirea pacientului la finalul vieții

spital
Pro TV

În premieră pentru sistemul medical românesc, se lucrează la un proiect de lege privind îngrijirea pacientului la sfârşitul vieţii, a declarat pentru News.ro prof. univ. dr. Cătălina Poiană, preşedintele Colegiului Medicilor din România.

Documentul a fost realizat de Societatea Română de Anestezie și Terapie Intensivă, Colegiul Medicilor și Avocatul Poporului și va fi finalizat în câteva săptămâni, după care va fi supus dezbaterii cu societatea civilă, cultele, asociații de pacienți și mass-media.

„Nu avem încă o legislație corespunzătoare a paliației în România și nici reglementări clare privind procedurile când nu mai există soluții terapeutice”, a subliniat prof. Poiană.

„Colegiul Medicilor susține acest proiect, care clarifică legislația privind îngrijirea pacientului aflat deasupra resurselor terapeutice. În România există lacune legislative care nu ajută nici medicul, nici pacientul sau familia acestuia”, a adăugat președintele CMR.

Proiectul va fi discutat pe larg cu societatea civilă, cultele, asociații de pacienți, juriști și media pentru a ajunge la un consens care să fie înaintat decidenților politici.

Citește și
doctorita care primeste un plic de la un pacient
Opinia unui medic despre cadourile primite de la pacienti. "Una dintre ultimele oaze de independenta fata de stat"

„Aceste procese decizionale sunt complexe și cu mare încărcătură emoțională și necesită reglementări clare, care să respecte principiile legalității și eticii medicale”, a explicat prof. Poiană.

Ea a mai subliniat necesitatea urgentă de a moderniza legislația în sănătate, pentru a corespunde nevoilor actuale ale sistemului și pacienților.

„Legea 95/2006 nu mai răspunde realităților din 2025, iar pe lângă o nouă lege a sănătății, este nevoie și de o lege a profesiei medicale și de modificarea legii malpraxisului, care în prezent favorizează asiguratorii și nu răspunde nici așteptărilor pacienților, nici ale medicilor.”

„Modele din alte state privind îngrijirea pacienților la sfârșitul vieții au fost analizate și adaptate specificului românesc”, a spus prof. Poiană, subliniind că fără o legislație clară „lipsa reglementării vulnerabilizează sistemul”.

Ea a exprimat speranța că în câteva săptămâni proiectul va fi finalizat și discutat amplu la nivel social.

„Decidenții politici trebuie să înțeleagă importanța problemei și să acționeze conform cu nevoile sistemului și cu vocea profesioniștilor din sănătate.”

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
Citește și...
Un nou stat american e pe cale sa legalizeze sinuciderea asistata. Masura a stranit controverse in randul catolicilor
Un nou stat american e pe cale sa legalizeze sinuciderea asistata. Masura a stranit controverse in randul catolicilor

Legislativul statului american California a votat in favoarea proiectului de lege care legalizeaza sinuciderea asistata medical pentru pacienti aflati in stadiu terminal si l-a trimis guvernatorului democrat Jerry Brown, care are drept de veto.

Opinia unui medic despre cadourile primite de la pacienti.
Opinia unui medic despre cadourile primite de la pacienti. "Una dintre ultimele oaze de independenta fata de stat"

In contextul discutiilor despre fiscalizarea „atentiilor” primite de medici de la cei pe care ii trateaza, un doctor sustine ca autoritatile nu inteleg esenta problemei.

Spitalele ar putea fi obligate prin lege sa isi achite datoriile fata de pacienti in 30 de zile
Spitalele ar putea fi obligate prin lege sa isi achite datoriile fata de pacienti in 30 de zile

Spitalele ar putea fi obligate sa le inapoieze bolnavilor banii dati pe tratamente, investigatii si dispozitive medicale in cel mult 30 de zile.

Noua lege a sanatatii introduce
Noua lege a sanatatii introduce "fisa medicului". Ce beneficii aduce acest sistem pentru pacienti

In viitorul apropiat vom merge la medic fara cunostinte si relatii, pentru ca vom sti din start performantele celui care ne trateaza.

Romania te iubesc: Cum se rezolva cazurile de malpraxis in SUA!
Romania te iubesc: Cum se rezolva cazurile de malpraxis in SUA!

In Romania malpraxis se traduce prin lege permisiva, medici aparati de alti medici pusi sa le judece actul medical si pacienti ignorati. In America, acelasi termen inseamna despagubiri de milioane de euro platite de spital sau firmele de asigurari.

Recomandări
Lista bugetarilor afectați de tăierea de 10% a anvelopei salariale. Guvernul ar urma să facă economii de 3,1 miliarde de euro
Lista bugetarilor afectați de tăierea de 10% a anvelopei salariale. Guvernul ar urma să facă economii de 3,1 miliarde de euro

Ministrul Radu Miruţă a anunţat că Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

Presa de opoziție din Iran: Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în timpul protestelor. „Majoritatea, sub 30 de ani”
Presa de opoziție din Iran: Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în timpul protestelor. „Majoritatea, sub 30 de ani”

Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în protestele antiguvernamentale din Iran, conform Iran International, care citează surse oficiale și martori oculari

Alertă în județul Teleorman. O navă care transporta peste 1.100 de tone de fertilizator a început să se scufunde
Alertă în județul Teleorman. O navă care transporta peste 1.100 de tone de fertilizator a început să se scufunde

Autorităţile din Teleorman au anunțat că au constatat o creştere a indicatorilor de amoniu în Dunăre, după ce o navă care transporta peste 1.100 de tone de fertilizator a început să se scufunde în zona Portului Zimnicea.