Premieră pentru sistemul medical românesc. Un proiect de lege prevede îngrijirea pacientului la finalul vieții

62541368
Pro TV

În premieră pentru sistemul medical românesc, se lucrează la un proiect de lege privind îngrijirea pacientului la sfârşitul vieţii, a declarat pentru News.ro prof. univ. dr. Cătălina Poiană, preşedintele Colegiului Medicilor din România.

Documentul a fost realizat de Societatea Română de Anestezie și Terapie Intensivă, Colegiul Medicilor și Avocatul Poporului și va fi finalizat în câteva săptămâni, după care va fi supus dezbaterii cu societatea civilă, cultele, asociații de pacienți și mass-media.

„Nu avem încă o legislație corespunzătoare a paliației în România și nici reglementări clare privind procedurile când nu mai există soluții terapeutice”, a subliniat prof. Poiană.

„Colegiul Medicilor susține acest proiect, care clarifică legislația privind îngrijirea pacientului aflat deasupra resurselor terapeutice. În România există lacune legislative care nu ajută nici medicul, nici pacientul sau familia acestuia”, a adăugat președintele CMR.

Proiectul va fi discutat pe larg cu societatea civilă, cultele, asociații de pacienți, juriști și media pentru a ajunge la un consens care să fie înaintat decidenților politici.

„Aceste procese decizionale sunt complexe și cu mare încărcătură emoțională și necesită reglementări clare, care să respecte principiile legalității și eticii medicale”, a explicat prof. Poiană.

Ea a mai subliniat necesitatea urgentă de a moderniza legislația în sănătate, pentru a corespunde nevoilor actuale ale sistemului și pacienților.

„Legea 95/2006 nu mai răspunde realităților din 2025, iar pe lângă o nouă lege a sănătății, este nevoie și de o lege a profesiei medicale și de modificarea legii malpraxisului, care în prezent favorizează asiguratorii și nu răspunde nici așteptărilor pacienților, nici ale medicilor.”

„Modele din alte state privind îngrijirea pacienților la sfârșitul vieții au fost analizate și adaptate specificului românesc”, a spus prof. Poiană, subliniind că fără o legislație clară „lipsa reglementării vulnerabilizează sistemul”.

Ea a exprimat speranța că în câteva săptămâni proiectul va fi finalizat și discutat amplu la nivel social.

„Decidenții politici trebuie să înțeleagă importanța problemei și să acționeze conform cu nevoile sistemului și cu vocea profesioniștilor din sănătate.”

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62517044
Cancerul pancreatic în primele stadii ar putea fi depistat cu ajutorul unui test nou

Cancerul pancreatic este una dintre cele mai letale forme de malignitate, diagnosticată adesea prea târziu pentru a mai putea fi tratată eficient.

62430902
Câtă apă ar trebui să bem pe zi și care sunt cele mai bune ore pentru băut apă. Sfatul nutriționiștilor

Apa se regăsește în corpul uman în proporție de 50-70%, fiind indispensabilă pentru funcționarea organismului. Aceasta are numeroase roluri pentru sănătate, iar o stare de deshidratare se poate asocia cu multiple efecte negative.

62547507
Grupa de alimente care previne o întreagă serie de boli și prelungește viața

Pentru binele sănătății noastre, ar fi indicat să includem în dietă o gamă mai largă de flavonoide, a concluzionat un studiu recent realizat în Marea Britanie.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta guvernului Luca Niculescu. SURSE: Social-democrații „exclud” varianta unui cabinet tehnocrat

Conducerea PSD se reuneşte astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.