Depresia s-ar putea transmite prin sărut. Legătura surprinzătoare dintre igiena orală și relația de cuplu

×
Publicitate

Dragostea trece prin stomac, dar se simte mai întâi în respirație. Un studiu făcut de doi americani arată că spălatul pe dinți, un obicei aparent banal, poate influența nu doar frecvența săruturilor, ci și sănătatea psihică a partenerilor.

Lorena și Marius formează o familie de 11 ani, iar acum câteva luni au devenit și părinți. Un sărut pe zi le ține dragostea vie, spun ei, mai ales dacă e și „proaspăt”.

Marius: „Având în vedere că iubirea este cea mai importantă, clar, dar contează foarte mult și igiena.”

Un studiu recent publicat într-o revistă de specialitate din Statele Unite arată că depresia, anxietatea și insomnia pot fi transmise inclusiv prin sărut. Cercetătorii, care au lucrat cu aproape două mii de cupluri, spun că de vină e flora bacteriană orală.

Citește și
Noi reguli europene pentru a preveni criza medicamentelor: achiziții comune și mecanism de solidaritate
Noi reguli europene pentru a preveni criza medicamentelor: achiziții comune și mecanism de solidaritate

spalat pe dinti

Raluca Modoranu, psihiatru: „Starea emoțională, proastă de obicei, se induce mult mai ușor. Tot ce înseamnă locuirea sau petrecerea timpului liber împreună, mai mult de 6 ore pe zi, duce la o dependență față de celălalt partener.”

La noi, oamenii recunosc că spălatul pe dinți le afectează uneori și relațiile.

Băiat: „Poate, în unele situații, da, apar discuții, că îți miroase gura sau chestii de genul ăsta. Depinde și de persoană.”

Și terapeuții de cuplu spun că o igienă precară poate duce la tensiuni în relație.

Monica Dobrea, psiholog terapeut de cuplu: „Există frecvent cupluri care acuză celălalt partener că nu se îmbracă așa cum i-ar plăcea, că nu se îngrijește suficient. Din păcate, apar aceste probleme foarte des, mai ales atunci când apare și un copil în relație.”

Daciana Matei, medic stomatolog: „Este recomandat ca pacientul, acasă, să realizeze, de două ori pe zi, dimineața și seara, cel puțin două minute periajul dentar. La medicul stomatolog este recomandat să mergem de două ori pe an.”

63% dintre români nu se spală zilnic pe dinți, iar 20% nu au făcut-o niciodată. De altfel, România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește sănătatea orală.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Noi reguli europene pentru a preveni criza medicamentelor: achiziții comune și mecanism de solidaritate
Noi reguli europene pentru a preveni criza medicamentelor: achiziții comune și mecanism de solidaritate

Uniunea Europeană schimbă regulile, pentru a preveni lipsa medicamentelor. Statele membre vor putea negocia împreună prețurile, achizițiile se vor face doar pe criteriul celui mai mic cost.

Absolvenții de Medicină care nu intră la rezidențiat ar putea primi o altă șansă: „O nouă categorie de medic generalist”
Absolvenții de Medicină care nu intră la rezidențiat ar putea primi o altă șansă: „O nouă categorie de medic generalist”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat că a pornit primele discuţii cu universităţile şi cu anumiţi profesionişti pentru introducerea stagiaturii pentru absolvenţii de Medicină. 

Primul ghid de sprijin pentru doliu din spitalele din România, deja aplicat în patru unități sanitare
Primul ghid de sprijin pentru doliu din spitalele din România, deja aplicat în patru unități sanitare

În cazul pierderii unei persoane dragi, este important să primim ajutor pentru ca suferința să nu se transforme în boală. De aceea, a fost creat primul ghid de organizare a serviciilor de sprijin pentru doliu în spitalele din România.

Recomandări
Donald Trump a conturat cadrul unui acord „pe vecie” pentru Groenlanda după discuțiile cu NATO, la Davos
Donald Trump a conturat cadrul unui acord „pe vecie” pentru Groenlanda după discuțiile cu NATO, la Davos

Donald Trump a conturat „cadrul unui viitor acord” privind Groenlanda, după o întâlnire cu șeful NATO, Mark Rutte, la Forumul Economic Mondial.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”
Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a precizat că, în cadrul discuţiilor purtate miercuri cu preşedintele american Donald Trump, nu a fost abordată chestiunea suveranităţii Groenlandei, relatează AFP.