Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Viorel Cataramă revine în PNL. Controversatul om de afaceri din anii `90 a fost exclus din partid acum șase ani

Your browser doesn't support HTML5 video.

Omul de afaceri Viorel Cataramă revine în PNL, la aproape şase ani de la excluderea din partid.  

„Voi încerca să promovez mesajul economic liberal de dreapta în spaţiul public, pentru a putea înţelege mai clar că în acest moment singurul partid care sprijină cu adevărat sectorul privat este PNL”, afirmă Cataramă.

În martie anul acesta, forurile de conducere ale PNL au aprobat fuziunea cu ALDE, intenţia declarată a liberalilor fiind aceea de a reintegra toate grupurile liberale post-decembriste.

„Urmează să aibă loc o fuziune prin absorbţie a Partidului Dreapta Liberală cu PNL. Important este să ne regrupăm toate forţele liberale de dreapta în aceste campanii electorale care vor fi foarte grele, dificile, dar sunt convins că se vor termina cu un succes important al PNL. Vreau să merg în teritoriu şi să ajut organizaţiile în campania electorală. Mă îndrept cu gândul spre Bacău, unde sunt născut şi unde vreau să ajut organizaţia. Voi activa şi în Bucureşti. Voi încerca să promovez mesajul economic liberal de dreapta în spaţiul public, pentru a putea înţelege mai clar că în acest moment singurul partid care sprijină cu adevărat sectorul privat este PNL şi că toate informaţiile contrare sunt de fapt incorecte”, a declarat Cataramă la sediul PNL, conform news.ro. 

Cine este Viorel Cataramă

Viorel Cataramă a intrat în politică în anul 1990, ca membru al Partidului Naţional Liberal – Aripa Tânără.

Citește și
mort bihor
Un bărbat din Bihor s-a dus peste primar cu un mort în coșciug să îl îngroape. Cine era persoana decedată | FOTO

În anul 1992 s-a aflat la conducerea Noului Partid Liberal, iar din 1993, după fuziunea acestuia cu PNL, devine vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal, funcţie pe care a ocupat-o până în 1999. Viorel Cataramă a fost senator, în legislatura 1996-2000.

În 2017, Cataramă a candidat la preşedinţia PNL, cu moţiunea intitulată ”Politica naţională – Calea liberală”, care însă nu a îndeplinit condiţiile statutare, candidatura lui Cataramă fiind invalidată.

În mai 2018, Viorel Cataramă a anunţat că vrea să fie candidatul PNL la alegerile din 2020 pentru Primăria Capitalei, însă în iulie 2018 a fost exclus din PNL, liderul de la acel moment, Ludovic Orban, susţinând că au fost aplicate prevederile legale "pentru cine vorbeşte în afara partidului şi nu respectă deciziile acestuia".

Ulterior, Cataramă a contestat excluderea, iar Orban a fost chemat la DNA, în urma unei sesizări depuse de el.

Catarmă a devenit mai târziu preşedinte al Partidului Dreapta Liberală, postură din care a candidat la alegerile prezidenţiale din 2019. Iniţial, canduidatura sa a fost respinsă de BEC, cu argumentul că ”pentru un număr de 94.170 de semnături de susţinere din cele 230.341 depuse existau elemente de similitudine evidente”. Cataramă s-a adresat Curţii Constituţionale, care i-a admis sesizarea, astfel că i-a fost înregistrată candidatura.

În 7 noiembrie 2019, în contextul verificării candidaţilor pentru Cotroceni, CNSAS a anunţat că Viorel Cataramă apare în documente ca informator al Securităţii, dar nu avut calitatea de colaborator.Cataramă a susţinut că nu are niciun dosar la CNSAS, iar documentele prezentate în adeverinţa făcută publică de CNSAS sunt false, nefiind semnate de el.

La alegerile prezidenţiale, el a obţinut aproape 50.000 de voturi, reprezentând 0,53%.

În 2020, Viorel Cataramă a vrut sa candideze pentru Primăria Capitalei, însă şi atunci a avut probleme cu semnăturile, iar candidatura sa a fost invalidată.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult