Guvernul a adoptat OUG privind reducerea vârstei de pensionare pentru unele categorii
Modificările vizează încadrare în condiţii speciale de muncă a anumitor activităţi din industria de armament. Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a anunţat că aproximativ 1.500 de persoane ar putea beneficia de recalcularea pensiei, potrivit News.ro.
Potrivit Ministerului Muncii, OUG prevede ca salariaţii să beneficieze de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani, pentru un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani realizat în următoarele activităţi:
- cele referitoare la fabricarea, manipularea, transportul nitroglicerinei, explozivilor, pulberilor negre, pulberilor fără fum, produselor pirotehnice în unităţile de producţie a explozivilor, precum şi fabricarea nitrocelulozelor şi a celuloidului în aceleaşi unităţi de producţie a explozivilor;
- fabricarea muniţiilor şi a elementelor de muniţii;
- locurile de muncă în care se execută operaţii cu exploziv de iniţiere, exploziv cu caracteristică de sensibilitate mare, precum şi locurile de muncă în care se execută operaţii cu explozivi aromatici, la care angajaţii vin în contact direct cu aceştia;
- operaţii de distrugere a muniţiilor încărcate şi a elementelor de muniţii încărcate, a pulberilor, a explozivilor şi a produselor pirotehnice; â
- delaborarea muniţiilor şi a elementelor pirotehnice încărcate cu substanţe explozive sau incendiare.
”Potrivit ordonanţei de urgenţă, aceste activităţi sunt considerate locuri de muncă în condiţii speciale, având în vedere că sunt desfăşurate în domeniul riscului de nivel maxim, angajaţii fiind expuşi la pulberi silicogene, zgomot, gaze şi vapori iritanţi cu consecinţe asupra stării lor de sănătate”, a transmis Ministerul Muncii.
Documentul aprobat mai prevede ca perioada desfăşurată în activităţile menţionate, anterior datei de 1 aprilie 2001, în locurile de muncă care potrivit legislaţiei anterioare erau încadrate în grupa I de muncă, să fie asimilată stagiului de cotizare în condiţii speciale de muncă.
Noile prevederile se aplică, la cerere, şi persoanelor care s-au pensionat anterior intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă, drepturile de pensie recalculate fiind acordate cu luna următoare depunerii cererii.
Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a anunţat, că aproximativ 1.500 de persoane ar putea beneficia de recalcularea pensiei.
De asemenea, Guvernul are pe ordinea de zi proiecte de hotărâre privind infrastructura.
În acest sens este proiectul de hotărâre privind aprobarea amplasamentului şi a declanşării procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere aflat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional "Reabilitarea liniei de cale ferată Braşov - Simeria, componentă a Coridorului Rin-Dunăre, pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, tronsonul Braşov - Sighişoara", subsecţiunea 2 Apaţa - Caţa, de pe raza unităţilor administrativ-teritoriale Homorod, Ormeniş şi Racoş - judeţul Braşov şi proiectul de hotărâre privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Autostrada Sibiu Piteşti" Secţiunea 4, aflate pe raza localităţilor Tigveni şi Curtea de Argeş din judeţul Argeş.
Alte proiecte de hotărâre aflate pe agenda Executivului se referă la transmiterea unei părţi din imobilul 2542, aflat în domeniul public al statului, din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, pentru Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la aprobarea închirierii unor părţi din imobilele 974 şi 1108 aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, precum şi la aprobarea unor modificări în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, situate în judeţele Prahova, Dâmboviţa, Braşov, Alba, Constanţa şi municipiul Bucureşti.
Un alt proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi este cel privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Gruparea de Jandarmi Mobilă "Burebista" Braşov (UM 0758 Braşov), precum şi proiectul de hotărâre privind actualizarea valorii de inventar şi a adresei poştale a unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Ilfov (Unitatea Militară 0596 Bucureşti).
De asemenea, Guvernul discută şi proiectele de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2020 pentru Societatea Comercială CONVERSMIN S.A. aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri şi privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unui imobil şi darea acestuia în administrarea Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Vrancea pentru Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Panciu, precum şi privind trecerea unui teren din domeniul privat al statului în domeniul public al statului şi înscrierea acestuia şi a construcţiei edificate pe teren în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestora în administrarea Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Satu Mare.
Executivul mai are pe ordinea de zi şi un proiect de hotărâre privind organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Administraţie, proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea unor anexe la Hotărârea Guvernului nr. 540/2000 privind aprobarea încadrării în categorii funcţionale a drumurilor publice şi a drumurilor de utilitate privată deschise circulaţiei publice, precum şi proiectul de hotărâre privind aprobarea licenţei de concesiune nr. 16.203/2013 a activităţii miniere de exploatare a apei minerale naturale (necarbogazoase) în perimetrul Barnar Vest, judeţul Suceava, încheiată între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Societatea Comercială Carpathian Springs S.A..
Un memorandum care va fi discutat în şedinţa de miercuri este cel privind "Deschiderea unui punct de trecere la frontiera dintre România şi Ungaria, între localităţile Borş (România) şi Nagykereki (Ungaria), în sectorul de interconectare a autostrăzilor A3 şi M4".
Sursa: Agerpres
Etichete: sedinta de Guvern , oug , pensionare , infrastructura
Dată publicare: 01-07-2020 15:24