Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Suveraniști cu suveraniștii. Partidul Dianei Șoșoacă, respins și de extrema dreaptă din Parlamentul European

Your browser doesn't support HTML5 video.

Europarlamentarii SOS România nu sunt primiţi în niciun grup politic de extremă dreaptă din Parlamentul European.

„Suveraniștii'', ultimul înfiinţat, şi cel mai radical dintre toate, a refuzat cererea de aderare a deputaţilor Diana Șoșoacă şi Luis Lazarus, fără să precizeze motivele.

Pe de altă parte, în Parlamentul European, se „construieşte" un zid, împotriva extremei drepte.

Oficial, noul Parlament European îşi va începe activitatea pe 16 iulie, dar deja sunt negocieri intense, la Bruxelles, pentru poziţiile importante. Roberta Metsola este singurul candidat la șefia Parlamentului pentru următorii doi ani și jumătate. Cei 14 vicepreședinți sunt împărţiţi intre grupurile politice, iar printre nominalizaţi sunt şi doi europarlamentari români. Nicu Ștefănuță, singurul roman care a câştigat un loc ca independent, este propunerea Verzilor.

Nicu Ștefănuță, europarlamentar independent, grupul Verzilor: „Eu cred că așa apărăm interesele României real, nu bătându-ne, să spunem așa, contra Europei, ci știind să lucrăm în Europa, în mijlocul Europei."

Citește și
Viktor Orban
Noua alianţă extremistă a lui Viktor Orban are suficiente partid pentru a intra în Parlamentul European

Victor Negrescu ar putea ocupa funcţia de vicepreşedinte din partea alianţei socialiştilor şi democraţilor. De altfel, deputatul este şi negociatorul şef al Parlamentului European pentru bugetul pe 2025.

Victor Negrescu, europarlamentar: „România nu a avut în mandatul precedent o funcție de vicepreședinte. Faptul că astăzi suntem în această situație prin care putem să avem o reprezentare în biroul de conducere al Parlamentului European este un lucru pozitiv, un lucru care practic crește influența României în deciziile europene. În noua structură europeană, lucrurile care s-au schimbat sunt legate de faptul că avem mai multe familii politice anti-europene, care vor căuta să influențeze deciziile din Parlamentul European, și vor căuta să facă lucrul acesta în conferința Președinților la care participă liderii de grup."

Negocieri sunt şi pentru preşedinţia celor 20 de comisii parlamentare. Discuţiile sunt aprinse, având în vedere noua componentă a Parlamentului.

Cei mai mulţi deputaţi sunt la Partidul Popular European, 188, şi Alianţa Socialiştilor şi Democraţilor - 136, însă următoarele două locuri sunt ocupate de grupuri extremiste. Un pericol pentru democraţie ar putea fi însă, cred deputaţii, gruparea Patrioţi pentru Europa, care cu 84 de deputaţi, a urcat pe locul 3, înaintea liberalilor de la Renew, care au 77 de deputaţi. Noul grup abia înfiinţat, aşa numiţii Suveraniști, au deocamdată 25 de locuri. Europarlamentarii "centrişti" au decis să se coalizeze pentru a bloca accesul extremiştilor la funcţii importante. Siegfried Mureşan este vicepreşedintele grupului PPE.

Siegfried Mureşan, europarlamentar PNL/PPE: „Viktor Orban a fost la Moscova, la Beijing, după care a venit şi a înfiinţat un grup în Parlamentul European. Este clar un grup pro-rus, antidemocratic, un grup antieuropean. Noi, grupurile pro-europene vom prezenta contracandidați, vom fi uniți, vom vota candidații pro-europeni și îi vom trimite acasă pe candidații extremiștilor anti-europeni. E nefiresc să vrei să slăbești Uniunea Europeană și să ai poziții de conducere în Uniunea Europeană în același timp."

Parlamentul European își votează noua conducere săptămâna viitoare, marți, la Strasbourg, în prima sesiune plenară din acest mandat. Tot atunci va fi votat şi şeful Comisiei Europene. Actuala preşedintă Ursula von der Leyen este singurul candidat. Pentru a rămâne în funcţie are nevoie de votul a 361 de deputaţi, adică 50% plus 1. Votul este secret. În prezent, sunt şi discuţii legate de noul comisar european român. Ţara noastră vizează portofoliile de la economie şi extindere comunitară, cu negocieri intense pentru prima opţiune.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult