Ce le-a spus fiul de 3 ani al președintelui Nicușor Dan reporterilor în Austria. Detaliul din casă oferit presei | VIDEO

Nicușor și familia
Facebook/NicusorDan.ro

Preşedintele Nicuşor Dan a efectuat vineri o vizită oficială în Austria, însoţit de partenera sa, Mirabela Grădinaru, şi cei doi copii, conform imaginilor TVR INFO de la întâlnirea cu preşedintele austriac Alexander Van der Bellen.

Fiica şi fiul său au fost îmbrăcaţi în haine de culoare deschisă, elegante, iar cel mic a purtat un sacou crem şi pantaloni negri.

Băieţelul preşedintelui Nicuşor Dan a vorbit şi cu jurnaliştii prezenţi la întâlnirea şefului statului cu omologul său austriac. El s-a îndreptat spre presă şi le-a spus reporterilor că are şi el acasă un aparat foto, potrivit imaginilor TVR INFO.

Nu este prima dată când Nicuşor Dan este însoţit de familie în evenimentele oficiale.

Citește și
nicusor dan
Nicușor Dan a promulgat primul pachet de măsuri fiscale. „Este remarcabil că partidele pro-occidentale și-au asumat asta”

Fiica sa a participat la depunerea jurământului acestuia în Parlament şi la ceremonia de la Palatul Cotroceni, la preluarea mandatului.

Preşedintele României, Nicuşor Dan, face, vineri şi sâmbătă, o vizită oficială în Austria, la Salzburg, la invitaţia Preşedintelui Federal Alexander Van der Bellen.

Preşedintele României este invitat de onoare al Preşedintelui Federal Alexander Van der Bellen la Festivalul de la Salzburg, un eveniment cultural de referinţă.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
Citește și...
Nicuşor Dan respinge acuzațiile Rusiei privind survolul avioanelor ucrainene în România: „Nu s-a întâmplat asta”
Nicuşor Dan respinge acuzațiile Rusiei privind survolul avioanelor ucrainene în România: „Nu s-a întâmplat asta”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, în legătură cu acuzaţiile Rusiei că România ar fi permis avioanelor militare ucrainene să survoleze spaţiul aerian naţional, că acest lucru este "total fals".  

Nicușor Dan a promulgat primul pachet de măsuri fiscale. „Este remarcabil că partidele pro-occidentale și-au asumat asta”
Nicușor Dan a promulgat primul pachet de măsuri fiscale. „Este remarcabil că partidele pro-occidentale și-au asumat asta”

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat vineri că a promulgat primul pachet de măsuri fiscal-bugetare.  

Nicușor Dan, la Salzburg: ”România și Austria au tot ce le trebuie pentru a construi un parteneriat și mai puternic” | VIDEO
Nicușor Dan, la Salzburg: ”România și Austria au tot ce le trebuie pentru a construi un parteneriat și mai puternic” | VIDEO

România şi Austria au tot ce le trebuie pentru a construi un parteneriat economic şi mai puternic, a declarat, vineri, preşedintele Nicuşor Dan. El a susţinut un discurs în faţa oamenilor de afaceri reuniţi la Summitul Salzburg 2025.  

Nicuşor Dan susţine demersul de reorganizare a Romsilva: „Salut decizia Guvernului de a elimina funcţii decorative”
Nicuşor Dan susţine demersul de reorganizare a Romsilva: „Salut decizia Guvernului de a elimina funcţii decorative”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, joi, că susţine demersul de reorganizare a Romsilva şi salută decizia Guvernului de a acţiona în această direcţie, de a elimina funcţii decorative şi de a pune capăt unor beneficii excesive.

Nicuşor Dan, vizită oficială în Austria, la invitaţia preşedintelui federal. Va susține un discurs la Summitul Salzburg 2025
Nicuşor Dan, vizită oficială în Austria, la invitaţia preşedintelui federal. Va susține un discurs la Summitul Salzburg 2025

Preşedintele României, Nicuşor Dan, va efectua, vineri şi sâmbătă, o vizită oficială în Republica Austria, la Salzburg, la invitaţia Preşedintelui Federal Alexander Van der Bellen.

Recomandări
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că, săptămâna viitoare, Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!
PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!

PRO TV va încheia difuzarea unuia dintre cele mai longevive formate ale sale: La Măruță.

Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie
Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a afirmat, luni, că cei 50 de milioane de euro cu care România contribuie ajung în bugetul NATO, prin mecanismul PURL, iar Statele Unite ale Americii livrează echipamente militare Ucrainei.