Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Opoziția îl contrazice pe Ciolacu: aderarea României la Schengen este o înfrângere vândută ca o victorie. „Este praf în ochi”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Este oficial! Intrăm în Schengen cu frontierele aeriene și maritime, din martie 2024. Confirmarea a venit, joi, de la premierul Marcel Ciolacu.

Deocamdată, nu este clar când vor fi adăugate și frontierele terestre, dar oficialii români spun că negocierile cu omologii austrieci vor continua la fel, de intens. În vreme ce politicienii puterii vorbesc despre un succes, opoziția susține că, în realitate, este o înfrângere vândută ca o victorie.

România și Bulgaria vor fi admise în spațiul de liberă circulație din martie 2024, odată cu intrarea în vigoare a orarului de vară din aviație. Asta înseamnă că vor fi eliminate controalele de documente în cazul călătoriilor între state Schengen efectuate pe cale aeriană sau maritimă.

Negocieri strânse cu Austria

Marcel Ciolacu, premierul României: „După 13 ani de așteptări avem în sfârșit un acord politic. Acesta urmează să fie pus în practică în scurt timp și la nivel oficial printr-o decizie a reprezentanților tuturor statelor membre din uniunea europeană”.

Negocierile cu Austria, țara care se opunea extinderii, au fost foarte strânse și s-au finalizat în ultimele zile cu compromisul integrării în două etape.

Citește și
aeroport
Am înfrânt: Austria ne primește în Schengen cu porția, numai prin aer și pe apă. Aderarea propriu-zisă rămâne încă departe

Victor Negrescu, europarlamentar PSD: „Cred că este o soluție bună și singură soluție pentru intrarea României în spațiul Schengen pentru că opțiunea era fie să așteptăm din nou, poate chiar 13 ani, fie să intrăm în două etape, așa că a fost mai bine că am ales intrarea în două etape care conduce la un proces ireversibil de intrare în spațiul schengen pentru că românia devine parte din procesul decizional european specific zonei de liberă circulație și în contextul acesta intrarea pe cale terestră devine doar o etapă procedurală”.

Și totuși, înțelegerea de acum nu prevede un calendar și pentru includerea frontierelor terestre dar autoritățile române spun că vor face presiuni pentru a obține un acord în 2024. Mai ales că eliminarea controalelor la granițele terestre este esențială pentru reducerea pierderilor economice cauzate de cozile infernale de camioane din vămi. Opoziția a ieșit la atac.

„Miza reală este accesul Schengen pe cale terestră”

Ionuț Moșteanu, deputat USR: „Ne vând o înfrângere ca pe o victorie, încearcă să ne păcălească, românii astăzi când stau de vorbă cu dumneavostră stau la rând cu orele să intre sau să iasă din țară, vor sta la fel și din aprilie după această așa-zisă mare victorie a PSD și PNL este, cum spuneam, praf în ochi. Miza reală este accesul Schengen pe cale terestră”.

Acordul politic despre care vorbesc autoritățile trebuie validat de forurile europene. Un prim pas va fi votul în cadrul comisiei reprezentanților permanenți la Bruxelles, așa-numitul consiliu COREPER, urmat de o decizie formală în următorul consiliu Justiție și afaceri interne programat la începutul lunii martie a anului viitor. Cu ocazia acestor reuniuni, oficialii români vor să forțeze partenerii de negociere să accepte o dată certă și pentru includerea frontierelor terestre dar Austria s-a dovedit inflexibilă în această privință.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult