Vaticanul devine neîncăpător pentru sutele de mii de credincioșii care vin să se roage la catafalcul Papei Francisc

×
Publicitate

Italia a decretat cinci zile de doliu național după moartea Papei Francisc. Până sâmbătă, când va fi înmormântarea, toate drumurile pelerinilor vor duce la Roma. Mulțimi de oameni s-au adunat deja în Piața Sfântul Petru din Vatican.

Miercuri dimineață la 10, ora României, după o rugăciune oficiată de cardinalul camerlengo, trupul neînsuflețit al Papei Francisc va fi mutat în Basilica Sfântul Petru pentru ca publicul să îi poată aduce un ultim omagiu.

Sute de mii de persoane se vor perinda prin fața catafalcului pentru a-și lua rămas-bun, inclusiv șefi de stat și de guvern din toată lumea.

Ceremonia de mutare a sicriului de la Capela Santa Marta la Bazilica Sf. Petru va începe miercuri, la ora locală 9 dimineața.

Procesul va fi precedat de un moment de rugăciune prezidat de camerlengo, cardinalul Kevin Joseph Farrell.

Citește și
Copiii de origine străină din Austria vor fi trimiși obligatoriu la cursuri de vară dacă nu stăpânesc bine limba germană
Copiii de origine străină din Austria vor fi trimiși obligatoriu la cursuri de vară dacă nu stăpânesc bine limba germană

Procesiunea va trece prin Piazza Santa Marta și Piazza dei Protomartiri Romani, iar de la Arco delle Campane va merge în Piața Sfântul Petru și va intra în Bazilica Vaticanului prin ușa centrală.

La funeraliile de sâmbătă și-au anunțat prezența numeroși lideri de stat și de guvern. Vor participa, între alții, președinții Donald Trump, Emmanuel Macron și Volodimir Zelenski, premierul Marii Britanii și cancelarul Germaniei, președinții Argentinei și Braziliei, președinta Comisiei Europene, regele Felipe al Spaniei și prințul William.

Străzile care duc la Vatican sunt invadate de soare și de zeci de mii de turiști. Oamenii vor să își ia rămas bun. Nu le vine să creadă că bunul Papă nu mai este printre ei, după ce duminică a salutat mulțimea în piață. Printre ei sunt și mulți români.

Credincioși: Pace, serenitate, asta transmitea. Ne simțeam în siguranță cu el, lucruri simple care ajungeau la toți. Nu trebuia să spună cuvinte impresionante, spunea puține lucruri și le spunea bine.

„Papa Francisc a reprezentat un simbol. Mi-a plăcut simplitatea lui în vizitele din România, și mă regăsesc în lucrurile simple, și dacă transmite ceva tinerei generații, asta este important.

Am avut o discuție cu fiul meu și i-am transmis niște cugetări de-ale Papei. S-a regăsit în definiția fericirii: să te regăsești pe tine și să continui să lupți, spunea el, indiferent dacă cazi.

Până sâmbătă vor ajunge și mai mulți pelerini la Roma. Autoritățile au anunțat că vor suplimenta mijloacele de transport.

Femeie:Simplitatea și empatia față de oameni. Chiar a fost o pierdere și pentru noi, chiar dacă suntem români. Ne-a întristat. Trebuie să recunoaștem că am venit la Roma și pentru Papă, pentru slujba de Paște.

Papa Francisc va rămâne în inima credincioșilor pentru că i-a apărat în primul rând pe cei nevoiași și marginalizați. Pe când era arhiepiscop de Buenos Aires, folosea frecvent transportul în comun, trăia într-un apartament cu un dormitor unde se încălzea cu un calorifer portabil și își gătea singur. Când s-a mutat la Roma, l-a sunat pe bărbatul care lucra la chioșcul de unde își cumpăra ziarul ca să îi spună că nu-i va mai fi client.

După ce a fost ales Papă, a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe bărbatul care vindea ziare. I-a zis: „Salut! Sunt părintele Jorge, adică Papa Francisc. Îmi pare rău că nu voi mai lua ziarul de la tine. Acum sunt Papă.”

Modestia l-a caracterizat 

Și după ce a fost ales Papă, mânca la cantină, își dădea singur telefoanele și răspundea scrisorilor primite de la credincioși în nevoie.

Înaintea primului Paște ca lider al Bisericii Catolice, Papa Francisc a uimit când a spălat și sărutat picioarele unor deținuți, așa cum a făcut Iisus cu discipolii săi.

Nour Essa, biolog și refugiat sirian: Papa a lăsat o urmă, pe care ne-o amintim foarte bine, care nu va fi uitată niciodată, în inimile tuturor imigranților. A luptat să răspândească mesajul migranților în toată lumea și a luptat pentru ca vocile imigranților să fie auzite peste tot, să explice că imigranții sunt oameni care au suferit din cauza războaielor.

Luna viitoare va începe și conclavul pentru alegerea noului Pontif, la nouă zile după înmormântare.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Copiii de origine străină din Austria vor fi trimiși obligatoriu la cursuri de vară dacă nu stăpânesc bine limba germană
Copiii de origine străină din Austria vor fi trimiși obligatoriu la cursuri de vară dacă nu stăpânesc bine limba germană

Copiii de origine străină cu un nivel insuficient de germană vor urma două săptămâni de cursuri obligatorii vara, după o decizie a parlamentului austriac, relatează AFP.

Donald Trump a conturat cadrul unui acord „pe vecie” pentru Groenlanda după discuțiile cu NATO, la Davos
Donald Trump a conturat cadrul unui acord „pe vecie” pentru Groenlanda după discuțiile cu NATO, la Davos

Donald Trump a conturat „cadrul unui viitor acord” privind Groenlanda, după o întâlnire cu șeful NATO, Mark Rutte, la Forumul Economic Mondial.

Inundații devastatoare în Grecia: doi morți după ploi torențiale în Atena și alte regiuni
Inundații devastatoare în Grecia: doi morți după ploi torențiale în Atena și alte regiuni

Două persoane au murit în Grecia după ce ploi torenţiale au inundat case şi mașini în Atena, dar şi în alte regiuni ale ţării.

Recomandări
Donald Trump a conturat cadrul unui acord „pe vecie” pentru Groenlanda după discuțiile cu NATO, la Davos
Donald Trump a conturat cadrul unui acord „pe vecie” pentru Groenlanda după discuțiile cu NATO, la Davos

Donald Trump a conturat „cadrul unui viitor acord” privind Groenlanda, după o întâlnire cu șeful NATO, Mark Rutte, la Forumul Economic Mondial.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”
Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a precizat că, în cadrul discuţiilor purtate miercuri cu preşedintele american Donald Trump, nu a fost abordată chestiunea suveranităţii Groenlandei, relatează AFP.