Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Uraganul Beryl a lovit Texasul. Vântul a bătut cu peste 130 km/h și cel puțin șapte oameni au murit | GALERIE FOTO

După ce a traversat Caraibele, uraganul Beryl a lovit luni Texasul, cu ploi abundente provocând cel puţin un mort în sudul Statelor Unite, relatează AFP.  

„Un copac a căzut peste o casă şi un bărbat a rămas prins sub dărâmături", a scris pe platforma X Ed Gonzalez, şeriful din comitatul Harris, din sudul Texasului.

Urgia a luat cel puțin șapte vieți în statul american

În Texas, peste două milioane de locuinţe au rămas fără curent electric luni dimineaţa, potrivit site-ului web poweroutage.us, iar locuitorii au fost evacuaţi.

„Trebuie să luăm uraganul Beryl foarte, foarte în serios", a avertizat anterior John Whitmire, primarul din Houston. Pe aeroportul principal al oraşului, peste 1.000 de zboruri au fost anulate, potrivit site-ului FlightAware, Centrul pentru Uragane din SUA (NHC) avertizând asupra riscului de tornade.

Oraşul a fost afectat de ploi intense, însoţite de rafale de vânt.

Citește și
furtuna
Fenomene asemănătoare unui uragan, surprinse în Caraș-Severin. Jumătate de țară este vizată de vijelii puternice

Beryl a atins uscatul în Statele Unite luni dimineaţa şi „a provocat maree de furtună şi ploi abundente. Rafale de vânt foarte puternice sunt încă în curs de-a lungul coastei", a avertizat NHC.

Mai multe zone din Texas sunt în alertă de uragan, în timp ce Beryl a crescut în intensitate în noaptea de duminică spre luni cu vânturi de 130 km/h.

Uraganul a trecut peste Jamaica, Grenada şi Insulele St. Vincent şi Grenadines în cursul săptămânii trecute, făcând cel puţin 11 victime şi importante pagube materiale - în special clădiri dărâmate şi distrugeri de infrastructură energetică.

Beryl a devenit un uragan de Categoria 1 după ce a traversat apele calde ale Golfului Mexic, înainte de a ajunge pe coasta americană, dar urmează să-şi piardă rapid din intensitate.

Primul uragan al sezonului în Atlantic, care se întinde de la începutul lunii iunie până la sfârşitul lunii noiembrie, Beryl este excepţional de puternic şi precoce.

Pentru oamenii de ştiinţă, schimbările climatice, prin încălzirea apelor oceanelor, fac mai probabilă intensificarea rapidă a furtunilor şi cresc riscul de uragane.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult