Fenomene asemănătoare unui uragan, surprinse în Caraș-Severin. Jumătate de țară este vizată de vijelii puternice

×
Publicitate

Jumătate de țară este vizată de vijelii puternice până luni noapte, iar vremea rea deja a făcut prăpăd în unele zone din țară.

O furtună puternică a măturat localități din Caraș-Severin. În unele zone, un cod roșu de fenomene imediate a adus rafale de peste 90 de kilometri pe oră.

Fenomene asemănătoare unui uragan au fost surprinse de camere de supraveghere luni după-amiaza, în localitatea Buchin, din județul Caraș-Severin. Șezlongurile de pe marginea unei piscine nu au avut nicio șansă, ci au fost purtate de vânt zeci de metri în aer. Culturile oamenilor din zonă au fost și ele puse la pâmânt.

Meteorologii avertizează că aproape jumătate de țară, vestul, se afla sub cod portocaliu de vijelii, grindină de mari dimensiuni, averse și descărcări electrice.

Rafalele pot atinge 80 de km pe oră, dar au fost emise și averizari cod roșu de fenomene imediate în județele Mureș, Harghita și Sibiu unde vântul a ajuns și la peste 90 de km pe oră.

Norii care aduc furtunile la noi în țară cel puțin până la ora 3 la noapte, s-au format deasupra Bosniei, spun meteorologii.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62454249
Un coleg le-ar fi turnat votcă în sticlele de apă elevelor care au leșinat la banchet, în Otopeni

Două eleve de 14 ani de la o școală din Otopeni au ajuns la spital intoxicate cu alcool după ce un coleg le-ar fi turnat votcă în pahare la balul de absolvire al clasei a 8-a.

62437925
Proiect de lege: Românii vor fi anunțați că le expiră cartea de identitate, pașaportul sau permisul auto

Senatul a adoptat, luni, în calitate de prim for sesizat, un proiect de lege prin care autorităţile ar putea notifica cetăţenii că urmează să le expire cartea de identitate, paşaportul sau carnetul de conducere.

 

62454236
Gusturi exotice cultivate în România: Salata picantă cu gust de muștar sau prazul cu aromă de usturoi, aclimatizate la Buzău

Salata picantă cu gust de muștar, prazul cu aromă de usturoi sau leușteanul uriaș sunt câteva dintre soiurile de legume descoperite sau aclimatizate în ultimii ani de cercetătorii din Buzău.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.