Al doilea politician străin lăsat fără viză SUA. Administrația Trump nu a oferit explicații

62279376
Shutterstock

Guvernatoarea statului mexican Baja California a fost informată că administrația Trump le-a revocat vizele turistice pentru SUA, atât ei, cât și soțului său. Ea este al doilea politician străin în privința căruia Washingtonul ia o astfel de măsură.

Guvernatoarea statului mexican Baja California, Marina del Pilar Ávila, a anunțat duminică faptul că ea și soțul ei, Carlos Torres, au fost informați în legătură cu această măsură consulară luată de Statele Unite.

În postarea sa de pe platforma X, Ávila nu a oferit niciun motiv pentru revocarea vizelor, însă Torres a scris sâmbătă, pe Facebook, că această decizie „nu reprezintă o acuzație, o investigație sau un incident formal din partea vreunei autorități, nici în Mexic, nici în Statele Unite”.

Torres, care ocupă funcția de coordonator al proiectelor speciale în cadrul administrației statului Baja California și pentru orașul Tijuana, a susținut de asemenea că revocarea este „o măsură care, așa cum se întâmplă și cu alte persoane aflate în contexte similare, ține de aranjamente interne ale Departamentului de Stat”.

„În prezent, aplicarea acestor criterii administrative a devenit din ce în ce mai frecventă, iar, ca mulți alții, și eu fac parte din acest univers”, le-a transmis Torres urmăritorilor săi, potrivit Daily Mail.

Citește și
Unul dintre cei mai importanți oameni ai Forumului de la Davos avertizează: „Capitalismul pierde încrederea publicului”
Unul dintre cei mai importanți oameni ai Forumului de la Davos avertizează: „Capitalismul pierde încrederea publicului”

Revocarea vizelor lor vine la doar câteva săptămâni după ce președintele columbian Gustavo Petro a afirmat că administrația Trump l-a împiedicat indirect să participe la reuniunile Fondului Monetar Internațional și ale Băncii Mondiale.

Incidentul are loc în contextul în care președintele Trump se află într-un conflict verbal cu președinta mexicană Claudia Sheinbaum, pe care o acuză că refuză să acționeze împotriva cartelurilor de droguri din țara sa.

Trump a cerut luna trecută ca soldați americani să fie trimiși în Mexic pentru a combate bandele care produc și introduc fentanil în Statele Unite, însă Sheinbaum a respins propunerea, potrivit Wall Street Journal.

În replică, Trump a atacat-o dur, numind-o „fricoasă în fața cartelurilor”. Sheinbaum este lidera partidului Morena, din care fac parte și Marina del Pilar și Carlos Torres.

Marina del Pilar Ávila

Torres a contactat un avocat internațional

Torres a precizat că a contactat deja un avocat internațional specializat în imigrație, care „evaluează depunerea unei cereri de redeschidere sau reconsiderare a deciziei sau demararea procesului pentru obținerea unei noi vize, cu respectarea strictă a canalelor oficiale”.

„Fac publică această informație cu responsabilitate și transparență, nu doar pentru a evita speculațiile, ci și pentru a limita folosirea acestei situații de către adversarii politici.

Credeți-mă: sunt oameni fără scrupule, capabili să transforme orice fapt într-o calomnie dacă cred că asta le poate aduce un avantaj.

De-a lungul vieții mele publice, am acționat cu respect față de lege și pe deplin conștient de angajamentul pe care îl servesc”, a declarat Carlos Torres, promițând că situația „va fi gestionată cu seriozitate și încredere în procedurile legale”.

Marina del Pilar Ávila i-a luat apărarea soțului ei într-o postare pe platforma X, afirmând că acesta „a acționat întotdeauna cu integritate, devotament și un profund angajament față de Baja California”.

„Sprijinul meu pentru el nu este doar personal, ci și moral și politic. Pentru că știu cine este și pentru că întotdeauna și-a asumat responsabilitatea chiar și pentru lucruri care nu îi aparțin.”, a scris ea.

Guvernatoarea a adăugat că „această situație are loc într-un context binational complex, care impune din partea mea calm și prudență”.

Cu toate acestea, Marina del Pilar a afirmat că are deplină încredere „că situația va fi clarificată satisfăcător pentru amândoi”.

Revocarea vizelor vine la doar câteva săptămâni după ce Ávila a efectuat o vizită la San Diego pentru a promova turismul din Mexic, potrivit postului KUSI.

Rămâne neclar ce anume a determinat Departamentul de Stat al SUA să ia această măsură bruscă.

Administrația Trump a înăsprit în ultimele săptămâni criteriile privind acordarea vizelor

În luna martie, secretarul de stat Marco Rubio a trimis diplomaților americani din străinătate o directivă prin care le cerea să analizeze cu atenție conținutul publicat pe rețelele sociale de orice solicitant de viză, în încercarea de a interzice intrarea în SUA a celor suspectați că au criticat Statele Unite sau Israelul, potrivit New York Times.

Ordinul prevedea clar că o viză poate fi refuzată dacă comportamentul sau acțiunile aplicantului indică „o atitudine ostilă față de cetățenii americani sau cultura americană (inclusiv guvernul, instituțiile sau principiile fondatoare)”.

Apoi, pe 30 aprilie, Rubio a anunțat implementarea unei politici de tip „o abatere și ai pierdut” pentru toți deținătorii de vize temporare, într-un document care marca primele 100 de zile ale președintelui Trump în funcție.

El a declarat că „viza este un privilegiu, nu un drept” și a subliniat că, potrivit Legii imigrației și naționalității, orice cetățean străin care „susține sau promovează activități teroriste ori încurajează alte persoane să le susțină sau să sprijine o organizație teroristă” nu este binevenit în Statele Unite.

„Avem acum o politică clară: O abatere – și se revocă”, a scris Rubio.

„Ori de câte ori guvernul prinde cetățeni străini care încalcă legile noastre, vom acționa pentru a le revoca statutul.

Timpul în care se abuza cu dispreț de generozitatea națiunii noastre a luat sfârșit”, a conchis el.

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
Unul dintre cei mai importanți oameni ai Forumului de la Davos avertizează: „Capitalismul pierde încrederea publicului”
Unul dintre cei mai importanți oameni ai Forumului de la Davos avertizează: „Capitalismul pierde încrederea publicului”

CEO-ul companiei BlackRock, Larry Fink, avertizează participanții la summitul anual al Forumului Economic Mondial de la Davos (Elveția) cu privire la pierderea încrederii publicului în capitalism.

„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde
„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde

Președintele SUA, Donald Trump, a „sfătuit” Europa să se concentreze mai degrabă pe războiul din Ucraina și nu pe Groenlanda.

Doi influenceri au vrut să plătească cu „postări pe Instagram” consumația de la un restaurant. Reacția patronului | VIDEO
Doi influenceri au vrut să plătească cu „postări pe Instagram” consumația de la un restaurant. Reacția patronului | VIDEO

Doi influenceri au vrut să profite de celebritatea lor online și să plătească prin postări pe Instagram mâncarea consumată la un restaurant chinezesc din Barcelona.

Recomandări
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case
Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case

A început cea mai rece săptămână din această iarnă. Deja s-au înregistrat -20 de grade în zori, iar acum polul frigului a fost în Maramureş.

„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde
„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde

Președintele SUA, Donald Trump, a „sfătuit” Europa să se concentreze mai degrabă pe războiul din Ucraina și nu pe Groenlanda.