UE va cere țărilor să reducă consumul de apă cu 10% până în 2030. „Când facem un duș, trebuie să ne gândim la asta”

62463230
Shutterstock

Bruxelles-ul va îndemna țările UE să reducă consumul de apă cu cel puțin 10% până în 2030, deoarece blocul comunitar se confruntă cu secete mai lungi și mai răspândite.

Planul, care urmează să fie prezentat luna viitoare și care a fost consultat de Financial Times, marchează prima dată când Comisia Europeană va stabili un obiectiv privind utilizarea eficientă a apei și semnalează îngrijorarea cu privire la diminuarea rezervelor de apă subterană ale UE.

„Trebuie să ne gândim la modul în care trebuie să folosim apa mai eficient”, a declarat comisarul european pentru mediu, Jessika Roswall, pentru Financial Times. „Când facem un duș, trebuie să ne gândim la asta”.

Țările din UE care se confruntă cu probleme

Restricțiile sezoniere ale consumului de apă, inclusiv interdicțiile de umplere a piscinelor, au devenit comune în sudul Europei.

Haris Sachinis, directorul executiv al Eydap, cea mai mare companie de apă din Grecia, a avertizat în repetate rânduri că, dacă nu se iau măsuri imediat, Atena ar putea rămâne fără apă în următorii doi ani, mai ales dacă actualele condiții hidrologice persistă.

Citește și
Trump a spus că nu vrea Groenlanda pentru pământurile rare de pe insulă. Este atras, însă, de alte două lucruri
Trump a spus că nu vrea Groenlanda pentru pământurile rare de pe insulă. Este atras, însă, de alte două lucruri

În Cipru, 2025 „marchează al treilea an consecutiv de secetă și reprezintă a opta cea mai gravă perioadă pentru rezervele de apă” din ultimii 50 de ani, potrivit ministrului agriculturii Maria Panayiotou.

Chiar și în Suedia, una dintre cele mai nordice țări din Europa, udarea grădinilor cu furtunul este acum interzisă în unele zone. În Franța și Spania, în ultimii ani au izbucnit lupte între fermieri și ecologiști pe tema drepturilor la apă și a planurilor de construire a unor baraje.

Și în România au fost probleme cu seceta, atât anul trecut, cât și anul acesta. Potrivit ANM, nivelul de umiditate din sol este scăzut în peste trei sferturi din țară, cu toate că a plouat destul de mult.

Grâul, aflat într-o etapă esențială de dezvoltare, riscă să fie compromis. Iar fermierii nu pot iriga, pentru că multe lacuri de acumulare sunt aproape goale. În plus, tot mai multe zone se transformă în deșert, inclusiv în vestul țării, atrag atenția specialiștii.

Planul privind apa va stabili modul în care UE poate deveni mai rezistentă în fața stresului hidric - atunci când cererea depășește oferta - și urmărește să determine statele membre să investească mai mult în conducte, pompe și stații de tratare.

Cum se pierde apa în țările din UE

Aproximativ 25% din apa din UE se pierde din cauza scurgerilor, potrivit organismului din industria apei EarEau. Procentul este însă mult mai mare în unele țări, cum ar fi Bulgaria, care pierde anual aproximativ 60% din apă din cauza scurgerilor din conducte.

Comisia estimează că este nevoie de 23 de miliarde de euro anual pentru a finanța în mod corespunzător infrastructura de apă, au declarat oficialii implicați în elaborarea planului privind apa. Banca Europeană de Investiții va elabora, de asemenea, un program de 15 miliarde EUR de împrumuturi și garanții pentru finanțarea infrastructurii de apă în perioada 2025-2027, se arată în document.

Conform planului, doar 2,4% din apă este reutilizată în fiecare an în UE - o cifră care ar trebui să crească. Proiectul poate face obiectul unor modificări înainte de publicarea sa.

Va fi obligatorie reducerea consumui de apă?

Obiectivul de economisire a 10% nu va fi obligatoriu, Comisia încurajând statele membre să își stabilească propriile obiective naționale și să colecteze mai multe date - care lipsesc adesea în sectorul apei.

Unele țări în care apa este extrem de solicitată, cum ar fi Spania, și-au stabilit deja propriile obiective de utilizare eficientă a apei.

Cu toate acestea, într-o evaluare climatică publicată miercuri, Comisia a afirmat că doar un „număr limitat” de state membre au luat în considerare măsurile de reziliență a apei.

Planul UE vine după ce, anul trecut, Comisia a avertizat cu privire la creșterea concurenței pentru resursele de apă, inclusiv „riscul potențial de conflicte în interiorul și între statele membre”.

Roswall a declarat că statele membre trebuie să colaboreze în probleme legate de apă: „Când vine vorba de apă, aceasta nu respectă granițele naționale”.

De asemenea, băncile și instituțiile financiare recunosc din ce în ce mai mult că factorii de mediu, cum ar fi deficitul de apă, reprezintă o amenințare critică la adresa afacerilor. Banca Centrală Europeană a declarat săptămâna trecută că „numai deficitul de apă de suprafață pune în pericol aproape 15 % din producția economică a zonei euro”.

Deși condițiile din sudul Europei sunt mai puțin grave decât anul trecut, datorită ploilor abundente din primăvară care au umplut rezervoarele, oficialii și întreprinderile sunt îngrijorați de lipsa apei pe termen scurt.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Trump a spus că nu vrea Groenlanda pentru pământurile rare de pe insulă. Este atras, însă, de alte două lucruri
Trump a spus că nu vrea Groenlanda pentru pământurile rare de pe insulă. Este atras, însă, de alte două lucruri

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat miercuri că motivul pentru care dorește ca Groenlanda să devină parte a SUA nu este pentru pământurile rare care ar putea fi găsite acolo, ci „securitatea națională” și „securitatea internațională”. 

Polonia are mai multe tone de aur decât Banca Centrală Europeană și nu are de gând să încetinească ritmul
Polonia are mai multe tone de aur decât Banca Centrală Europeană și nu are de gând să încetinească ritmul

Președintele Băncii Naționale a Poloniei (BNP), Adam Glapiński, afirmă de mai mulți ani că aurul joacă un rol special în structura rezervelor.

Una dintre ultimele insule vândute de Danemarca Statelor Unite a fost insula lui Epstein
Una dintre ultimele insule vândute de Danemarca Statelor Unite a fost insula lui Epstein

Pe măsură ce discuțiile despre cumpărarea Groenlandei de către SUA se intensifică, a reapărut un detaliu interesant din istorie.

Recomandări
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”

Toate privirile au fost îndreptate, miercuri, spre Davos, unde președintele SUA, Donald Trump, a susținut un discurs exploziv, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

Ilie Bolojan, la masa negocierilor cu primarii. Impozitul pe venit ar putea rămâne la autoritățile locale
Ilie Bolojan, la masa negocierilor cu primarii. Impozitul pe venit ar putea rămâne la autoritățile locale

Prima şedinţă a Grupului de lucru pentru repartizarea impozitelor către autorităţile administraţiei publice locale. Guvernul transmite că s-a conturat o susţinere pentru păstrarea integrală a impozitului pe venit la primării.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.