Trump avertizează Hamas că „iadul se va dezlănțui” dacă ostaticii din Gaza nu sunt eliberați înainte de învestirea sa

donald trump
AFP

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, şi-a reiterat cu forţă ameninţarea privind situaţia ostaticilor deţinuţi în Fâşia Gaza într-o conferinţă de presă la reşedinţa sa din Mar-a-Lago din Florida.

"Iadul se va dezlănţui în Orientul Mijlociu şi aceasta nu va fi bine nici pentru Hamas şi nici pentru nimeni", a declarat el, insistând asupra urgenţei eliberării acestora înaintea învestirii sale la 20 ianuarie, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Trump a evocat într-un discurs apelurile sfâşietoare primite de la rudele ostaticilor americano-israelieni, care îi imploră ajutorul pentru a recupera măcar rămăşiţele copiilor lor. El s-a referit în special la cazul tragic al lui Shani Louk, descriind cu indignare cum "această frumoasă tânără a fost târâtă de păr şi aruncată într-o maşină ca un sac de cartofi", potrivit postului de televiziune israelian i24News.

Viitorul preşedinte a condamnat ferm acţiunile grupării islamiste Hamas, subliniind că ostaticii ar fi trebuit să fie eliberaţi de mult timp şi că atacul din 7 octombrie nu ar fi trebuit să aibă loc vreodată. Trump l-a prezentat de asemenea pe trimisul său special pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, calificându-l drept un "mare negociator".

"Noi avem oameni care cunosc totul despre Orientul Mijlociu, dar care nu ştiu să se exprime corect... El este un excelent negociator. Este exact ceea ce am nevoie", a spus el.

Citește și
donald trump
Donald Trump amenință că va lua Groenlanda cu forța. „Oamenii nici măcar nu ştiu dacă Danemarca are vreun drept legal”

Această luare de poziţie în forţă intervine într-un moment în care negocierile pentru eliberarea ostaticilor continuă, adăugând o nouă presiune asupra Hamas, cu două săptămâni înaintea învestirii lui Donald Trump.

În cadrul conferinţei de presa, Steve Witkoff a declarat ca negociatorii "fac multe progrese" în cadrul negocierilor pentru eliberarea ostaticilor deţinuţi în Fâşia Gaza, conform EFE, citată de Agerpres.

Witkoff a declarat că este "aproape" de a se ajunge la un acord şi şi-a exprimat "marea speranţă" că până în ziua inaugurării lui Donal Trump vor fi "veşti bune" de anunţat.

Articol recomandat de sport.ro
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
Citește și...
Cadoul lui Biden pentru Ucraina, înainte să plece de la Casa Albă: Un ajutor militar „substanțial”
Cadoul lui Biden pentru Ucraina, înainte să plece de la Casa Albă: Un ajutor militar „substanțial”

Administrația Biden urmează să anunțe un pachet masiv, ultimul, de ajutor militar acordat Ucrainei, înainte de instalarea lui Donald Trump la Casa Albă, pe 20 ianuarie.

Donald Trump amenință că va lua Groenlanda cu forța. „Oamenii nici măcar nu ştiu dacă Danemarca are vreun drept legal”
Donald Trump amenință că va lua Groenlanda cu forța. „Oamenii nici măcar nu ştiu dacă Danemarca are vreun drept legal”

Donald Trump nu exclude folosirea forței pentru a dobândi Groenlanda, în dauna Danemarcei, și le cere aliaților să acorde 5% din PIB pentru apărarea NATO. Trump mai are două săptămâni până la reinvestirea ca președinte al SUA.

Rudy Giuliani, fostul avocat al lui Donald Trump, a fost găsit vinovat de obstrucţionarea justiţiei
Rudy Giuliani, fostul avocat al lui Donald Trump, a fost găsit vinovat de obstrucţionarea justiţiei

Fostul avocat al lui Donald Trump, Rudy Giuliani, care a fost primarul New Yorkului şi procuror federal în acest oraş, a fost găsit vinovat de obstrucţionarea justiţiei.

Recomandări
România, campioană la proprietari în UE, dar pe primul loc la supraaglomerare. Patru din zece români trăiesc înghesuiți
România, campioană la proprietari în UE, dar pe primul loc la supraaglomerare. Patru din zece români trăiesc înghesuiți

Deși este una dintre țările cu cele mai ridicate rate de proprietate a locuințelor din Uniunea Europeană, România se află pe primul loc la capitolul supraaglomerare.

Consiliul de Securitate ONU se reunește de urgenţă după noi atacuri asupra Kievului. O parte din oraș a rămas fără căldură
Consiliul de Securitate ONU se reunește de urgenţă după noi atacuri asupra Kievului. O parte din oraș a rămas fără căldură

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni luni, la solicitarea Ucrainei, după atacurile ruseşti masive asupra Kievului, care au lăsat parţial capitala fără încălzire, potrivit programului modificat al Consiliului, publicat vineri seară.

Protestele continuă în Iran în ciuda represiunii. Donald Trump avertizează că SUA ar putea interveni
Protestele continuă în Iran în ciuda represiunii. Donald Trump avertizează că SUA ar putea interveni

Protestele au continuat și vineri noapte, în Iran. Iar în ciuda faptului că internetul e întrerupt, oamenii reușesc să transmită întregii lumi imaginile șocante pe care le surprind.