Țara europeană în care Donald Trump va veni ”foarte curând”. Nu este Marea Britanie

62535758
IMAGO

Donald Trump va veni ”foarte curând” într-o vizită oficială în Italia, au anunțat vineri oficialii americani și italieni.

Preşedintele american, Donald Trump, a acceptat invitaţia prim-ministrului italian, Giorgia Meloni, de a efectua o vizită oficială în Italia în viitorul foarte apropiat, se arată într-o declaraţie comună a liderilor publicată vineri, după ce s-au întâlnit cu o zi înainte la Washington - relatează Reuters.

În timpul întâlnirii, Donald Trump s-a declarat "100%" sigur că se va ajunge la un acord privind tarifele cu Uniunea Europeană.

Şefa guvernului italian, primul lider european care a vizitat Casa Albă de la ofensiva vamală brutală lansată de liderul american, a fost îndemnată de Bruxelles să vorbească în numele UE-27. Ea a răspuns că "sigur" se va ajunge la un acord.

Relaţiile dintre Giorgia Meloni şi Donald Trump, care împărtăşesc o bază ideologică largă, în special în ceea ce priveşte imigraţia, sunt considerate a fi foarte bune. Prim-ministrul italian, descris drept un "lider fantastic" de către republican, a fost singurul lider al UE invitat la inaugurarea sa în ianuarie, aminteşte AFP.

Citește și
Dronă rusească, descoperită în grădina unei case părăsite din R. Moldova. MAE de la Chișinău condamnă incidentul
Dronă rusească, descoperită în grădina unei case părăsite din R. Moldova. MAE de la Chișinău condamnă incidentul

Subliniind această "relaţie foarte specială", înalţi oficiali americani au declarat că Giorgia Meloni ar putea acţiona ca intermediar pentru un acord între Europa şi Statele Unite.

"Suntem deschişi, suntem disponibili, suntem pregătiţi să încheiem acorduri cu ţările care iau acest lucru în serios. Sperăm că Italia şi UE vor face parte din acestea", a declarat un oficial al administraţiei Trump reporterilor înainte de întâlnire.

Începând cu 5 aprilie, preşedintele american Donald Trump a impus taxe vamale de cel puţin 10% pentru toate produsele care intră în Statele Unite, cu excepţia produselor chinezeşti, care sunt puternic suprataxate.

Comisia Europeană spune că Giorgia Meloni s-a coordonat cu Bruxelles-ul în apropierea sa de Donald Trump

Dependentă de exporturile industriei sale, care reprezintă aproape un sfert din PIB, Giorgia Meloni a criticat această ofensivă tarifară, încurajând în acelaşi timp dialogul şi îndemnând Bruxelles-ul să nu ia măsuri de retorsiune.

Apropierea de Donald Trump îi îngrijorează pe partenerii săi europeni. Cu toate acestea, o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene a calificat iniţiativa Giorgiei Meloni drept "binevenită" şi coordonată cu Bruxelles-ul.

În timp ce Meloni şi Trump împărtăşesc multe dintre aceleaşi poziţii, ei sunt mai puţin în armonie cu privire la Ucraina, pe care Roma a apărat-o întotdeauna cu ardoare.

Donald Trump, care s-a apropiat în mod spectaculos de Vladimir Putin de la revenirea sa la putere şi a cărui întâlnire cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a transformat într-un conflict la sfârşitul lunii februarie, a declarat joi că nu "îl consideră responsabil" pentru războiul din Ucraina. Dar "nu cred că a făcut cea mai bună treabă din lume. Nu sunt un mare fan", l-a criticat el din nou.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Dronă rusească, descoperită în grădina unei case părăsite din R. Moldova. MAE de la Chișinău condamnă incidentul
Dronă rusească, descoperită în grădina unei case părăsite din R. Moldova. MAE de la Chișinău condamnă incidentul

O dronă de aproximativ 2,5 metri a fost descoperită joi dimineață, în curtea unei case părăsite din localitatea Crocmaz, raionul Ștefan Vodă din Republica Moldova. Obiectul a fost observat de localnici, care au alertat autoritățile.

LIVE UPDATE. Volodimir Zelenski este pe drum spre Davos, unde va discuta cu Donald Trump
LIVE UPDATE. Volodimir Zelenski este pe drum spre Davos, unde va discuta cu Donald Trump

Deși, inițial, unele agenții de presă, precum EFE, au anunțat că Volodimir Zelenski rămâne în Ucraina pentru a gestiona criza energetică, joi, 22 ianuarie, s-a aflat că președintele ucrainean este în drum spre Davos, pentru a discuta cu Donald Trump.

Preşedinta BCE a plecat brusc de la o cină organizată la Davos după ce un oficial american a criticat Europa
Preşedinta BCE a plecat brusc de la o cină organizată la Davos după ce un oficial american a criticat Europa

Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a părăsit brusc o cină de la Forumul de la Davos, după criticile dure la adresa Europei ale secretarului american pentru comerț, Howard Lutnick, potrivit Bloomberg.

Recomandări
Donald Trump a conturat cadrul unui acord „pe vecie” pentru Groenlanda după discuțiile cu NATO, la Davos
Donald Trump a conturat cadrul unui acord „pe vecie” pentru Groenlanda după discuțiile cu NATO, la Davos

Donald Trump a conturat „cadrul unui viitor acord” privind Groenlanda, după o întâlnire cu șeful NATO, Mark Rutte, la Forumul Economic Mondial.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”
Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a precizat că, în cadrul discuţiilor purtate miercuri cu preşedintele american Donald Trump, nu a fost abordată chestiunea suveranităţii Groenlandei, relatează AFP.