SUA au retras echipa de diplomați din Doha. Emisarul Witkoff acuză Hamas de lipsă de voinţă pentru armistiţiul din Fâşia Gaza

steve witkoff
Getty

Emisarul american Steve Witkoff a anunțat joi eşecul negocierilor de la Doha privind armistiţiul în Gaza, acuzând Hamas de lipsă de bună credinţă şi precizând că SUA analizează „alte opţiuni” pentru eliberarea ostaticilor şi stabilizarea regiunii.  

„Am decis să repatriem echipa noastră de la Doha pentru consultări după ultimul răspuns al Hamas, care arată cu claritate o lipsă de voinţă de a ajunge la un armistiţiu în Gaza", a declarat trimisul special pentru misiuni de pace într-un comunicat.

„Deşi mediatorii au făcut eforturi considerabile, Hamas nu pare să acţioneze într-un mod coordonat şi nici cu bună credinţă", a spus el, subliniind că SUA şi partenerii lor „vor lua acum în calcul alte opţiuni pentru a-i readuce pe ostatici acasă şi a încerca să creeze un mediu mai stabil pentru populaţia din Gaza".

Steve Witkoff a mai spus că este „regretabil că Hamas a acţionat atât de egoist", reafirmându-şi pe de altă parte voinţa de „a pune capăt acestui conflict şi a institui o pace durabilă în Gaza".

Anterior, Israelul a anunţat rechemarea pentru consultări a negociatorilor săi angajaţi în Qatar în discuţii cu Hamas.

Citește și
armata israel, soldati israel
Hamas anunță că a răspuns propunerii israeliene pentru armistițiu în războiul din Fâşia Gaza. Israelul analizează răspunsul

Miercuri, mişcarea islamistă palestiniană a anunţat că a răspuns unei propuneri de 60 de zile de armistiţiu în Fâşia Gaza, în contextul în care presiunea internaţională se intensifică pentru a pune capăt unei perioade de doi ani de război devastator în Gaza.

Casa Albă a anunţat miercuri că Steve Witkoff s-a deplasat în Europa pentru a discuta despre situaţia din Gaza fără a dezvăluit destinaţia sa precisă.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
Citește și...
Discuţii „de urgență” între Paris, Londra şi Berlin pentru oprirea masacrelor din Gaza și susținerea statului palestinian
Discuţii „de urgență” între Paris, Londra şi Berlin pentru oprirea masacrelor din Gaza și susținerea statului palestinian

„Discuţii de urgenţă" privind situaţia din Gaza între Paris, Londra şi Berlin vor avea loc vineri, a anunţat joi seară prim-ministrul britanic Keir Starmer, care a reafirmat „dreptul inalienabil" al poporului palestinian la un stat.

Hamas anunță că a răspuns propunerii israeliene pentru armistițiu în războiul din Fâşia Gaza. Israelul analizează răspunsul
Hamas anunță că a răspuns propunerii israeliene pentru armistițiu în războiul din Fâşia Gaza. Israelul analizează răspunsul

Hamas a transmis, joi, răspunsul său la o propunere israeliană privind un armistițiu de 60 de zile în Gaza, în contextul negocierilor indirecte aflate în desfășurare de peste două săptămâni în Qatar, informează AFP.

Peste 100 de persoane au murit de foame în Gaza, inclusiv 80 de copii, spun oficialii palestinieni
Peste 100 de persoane au murit de foame în Gaza, inclusiv 80 de copii, spun oficialii palestinieni

Pentru prima dată de la începutul războiului din Gaza, în octombrie 2023, oficialii palestinieni anunță că zeci de persoane mor din cauza foametei.

Recomandări
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că, săptămâna viitoare, Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!
PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!

PRO TV va încheia difuzarea unuia dintre cele mai longevive formate ale sale: La Măruță.

Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie
Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a afirmat, luni, că cei 50 de milioane de euro cu care România contribuie ajung în bugetul NATO, prin mecanismul PURL, iar Statele Unite ale Americii livrează echipamente militare Ucrainei.