Serviciile de informaţii occidentale: Peste 350.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi sau răniţi în Ucraina

soldati rusi
Shutterstock

Serviciile de informaţii occidentale estimează că numărul soldaţilor ruşi ucişi sau răniţi în războiul din Ucraina este mai mare de 350.000, a declarat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, potrivit agenţiei DPA.


El nu a menţionat câţi dintre aceşti militari ruşi ar fi fost ucişi, oferind doar un bilanţ global al morţilor şi răniţilor în tabăra rusă. Acest bilanţ nu poate fi verificat în mod independent, în timp ce niciuna dintre tabere nu publică date despre pierderile sale, în schimb le exagerează pe cele ale inamicului.

În declaraţia sa, dată presei după o întâlnire la sediul NATO cu preşedintele polonez Andrzej Duda, Stoltenberg a mai căutat să sublinieze că armata ucraineană a doborât recent avioane ruseşti de supraveghere de mare valoare, referindu-se la doborârea a două avioane radar de avertizare timpurie A-50, şi a scufundat sau avariat o parte semnificativă a Flotei ruse de la Marea Neagră.

"Rusia plăteşte un preţ foarte mare pentru câştiguri marginale", a mai spus Stoltenberg, în timp ce armata ucraineană aflată în criză de trupe şi de muniţii încearcă să oprească înaintarea trupelor ruse revenite în ofensivă pe frontul din estul Ucrainei după contraofensiva ucraineană eşuată din vara trecută.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a susţinut pe 24 februarie, la doi ani de la declanşarea invaziei ruse, că pierderile armatei ucrainene au ajuns la circa 31.000 de soldaţi ucişi, fără a menţiona şi numărul răniţilor, primul bilanţ oficial al victimelor furnizat de Kiev, declaraţie după care Moscova a spus că "Zelenski minte" şi că el ar fi scăzut "de mai multe ori" cifra reală.

Citește și
protest davos
Proteste la Davos, înaintea Forumului Economic Mondial: ”Trump e simbolul imperialismului”

Oficiali americani neprecizaţi au declarat publicaţiei New York Times în august anul trecut că până la acea vreme au murit circa 70.000 de soldaţi ucraineni şi între 100.000 şi 120.000 au fost răniţi.

Potrivit unui jurnalist francez, Emmanuel Grynszpan, care a fost de mai multe ori pe frontul din Ucraina, ultima dată recent, bilanţul comunicat de Zelenski ar fi corect doar în ce priveşte numărul deceselor "oficial documentate" şi nu include soldaţii dispăruţi, al căror număr ar fi de aproximativ încă 30.000, dintre care cei mai mulţi sunt de asemenea morţi.

"O sursă apropiată serviciilor militare de informaţii (ucrainene) mi-a spus că estimările sunt în jurul a 60.000 de morţi. Cei 30.000 în plus sunt dispăruţi (potrivit sursei 90% sunt morţi, 10% sunt prizonieri în Rusia), precum şi mii de morţi neidentificaţi depuşi în morgi, în lipsa testelor ADN", a declarat jurnalistul francez într-un interviu publicat luna aceasta de Le Monde.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Dezvăluiri șocante despre starul din Premier League și Ligue 1: ”M-a torturat timp de 12 ore!”
GALERIE FOTO Dezvăluiri șocante despre starul din Premier League și Ligue 1: ”M-a torturat timp de 12 ore!”
Citește și...
Proteste la Davos, înaintea Forumului Economic Mondial: ”Trump e simbolul imperialismului”
Proteste la Davos, înaintea Forumului Economic Mondial: ”Trump e simbolul imperialismului”

Sute de manifestanţi au început, în estul Elveţiei, un marş către staţiunea Davos, unde preşedintele american Donald Trump urmează să fie vedeta săptămâna viitoare, la Forumul Economic Mondial (WEF), relatează AFP.

 

Giorgia Meloni a discutat cu Trump, căruia i-a spus că ameninţarea cu noi tarife vamale este o „eroare”
Giorgia Meloni a discutat cu Trump, căruia i-a spus că ameninţarea cu noi tarife vamale este o „eroare”

Şefa guvernului italian Giorgia Meloni a calificat drept „o eroare” ameninţările lui Donald Trump cu tarife vamale împotriva unor ţări europene.

Donald Trump spune că vrea noi lideri în Iran şi îl acuză pe Ali Khamenei de „distrugerea totală a ţării”
Donald Trump spune că vrea noi lideri în Iran şi îl acuză pe Ali Khamenei de „distrugerea totală a ţării”

Preşedintele american Donald Trump vrea noi lideri în Iran şi îl acuză pe liderul suprem iranian Ali Khamenei că este vinovat de „distrugerea totală a ţării sale”, într-un interviu acordat site-ului Politico, relatează AFP.

Recomandări
România, invitată să devină membru al „Consiliului pentru Pace”. Donald Trump i-a trimis o scrisoare lui Nicuşor Dan
România, invitată să devină membru al „Consiliului pentru Pace”. Donald Trump i-a trimis o scrisoare lui Nicuşor Dan

Administraţia Prezidenţială a confirmat, duminică, primirea scrisorii transmise de preşedintele SUA, Donald Trump, preşedintelui Nicuşor Dan, prin care este adresată oficial invitaţia ca România să devină membru al „Consiliului pentru Pace".

Atenţionările de ger au fost prelungite de ANM până joi dimineaţă. Valul de frig va cuprinde din nou întreaga țară | HARTĂ
Atenţionările de ger au fost prelungite de ANM până joi dimineaţă. Valul de frig va cuprinde din nou întreaga țară | HARTĂ

Meteorologii mențin atenționările de ger până joi dimineață. După o scurtă relaxare a temperaturilor extreme, din seara de 19 ianuarie frigul va cuprinde din nou întreaga țară.

UE convoacă reuniune de urgență după amenințarea lui Trump cu taxe vamale pentru a forța vânzarea Groenlandei
UE convoacă reuniune de urgență după amenințarea lui Trump cu taxe vamale pentru a forța vânzarea Groenlandei

Ambasadorii celor 27 de state UE se reunesc duminică în ședință de urgență, după ce Donald Trump a anunțat taxe vamale mai mari pentru aliații europeni, condiționând eliminarea lor de acordul SUA de a cumpăra Groenlanda.